[20 iunie 1880]

Am pomenit în numărul nostru de alaltăieri despre un important șir de reflecțiuni pe carii le inspiră ziarului „Le Temps“ cestiunea aplicării deciziunilor luate de Conferența de la Berlin. Organul francez, care-și primește, precum se știe, inspirațiile din cercurile diplomatice respective, se crede autorizat a declara că este deșartă iluziunea ce și-ar face-o vreo parte interesată cumcă Franța ar fi gata să ia asupră-și aplicarea deciziunilor Conferenții. Iată articolul ziarului francez:

Se zice că guvernul otoman se plânge de atitudinea Conferenței și că se pregătește la rezistență, trimețând oștiri și vase în punctele amenințate prin deciziunile puterilor. E bine să observăm că aceste demonstrațiuni, presupunând că ele nu vor fi amenințătoare prin ele însele, vor avea de efect încurajarea locuitorilor din ținuturile de cari e vorba, și în deosebi a epiroților, la opunere față cu executarea hotărârilor luate de Berlin.

Se anunță de altă parte că Conferența și-a terminat lucrările și că, în orice caz, ea își mărginește strict sarcina la o mijlocire invocată de greci. Grecia și Turcia neputându-se înțelege între ele în privința rectificării granițelor recomandată prin protocolul XIII, puterile intervin spre a stabili această rectificare; însă ar fi să-și iasă din rolul pe care și l-au hotărât pentru moment dacă ar sta să prevază rezistența uneia sau alteia din părți și să se gândească la măsurile pe cari această rezistență ar trebui să le provoace. Nu s-ar putea admite că puterile reprezentate la Berlin ar vedea cu nepăsare ca guvernul turcesc refuză de-a acorda grecilor teritoriile ce li s-au atribuit. Din contră, e sigur, și tocmai aci stă gravitatea situației, că hotărârile plenipotențiarilor leagă moralicește statele cari au participat la Conferență să facă a se executa aceste hotărâri. Trebuie să recunoaștem însă în același timp că aceasta e o cestiune cu totul diferită de cestiunea determinării granițelor și de aceea nu ne mirăm că Conferența a rezervat de a se trata la urmă acest punct pe cale diplomatică ordinară. Lucrând altfel, Conferența ar fi riscat o avortare a lucrărilor sale; căci pe cât era de ușor de a se înțelege asupra cestiunii preliminare și în câtva teoretice a unei linie grafice pe atât ar fi fost de greu să se stabilească acordul asupra unui punct așa de delicat cum sunt mijloacele de constrângere.

Cu toate acestea a se da înapoi din fața unei cestiuni nu este a o face să dispară; a amâna soluțiunea nu va să zică a o da; și dacă puterile au făcut bine de au rezervat examinarea măsurilor de execuțiune, ele ar fi vinovate dacă n-ar fi făcut această cercetare mai dinainte, fiecare pentru sine și din punctul de vedere al intereselor sale particulare. Aci stă defectul, trebuie s-o spunem, al concepțiunii guvernului englez, la care celelalte puteri s-au alipit cu graba datorită unor escelente intențiuni. În încrederea cu care lordul Granville a făcut apel la concertul european este o parte de iluziuni; sau poate Foreignoficiul și-a închipuit că odată legate printr-un prim pas, odată de acord asupra unei prime deciziuni, puterile nu s-ar mai fi putut deszice, ci ar fi fost îndatorite să meargă până în capăt pe calea înțelegerii comune; afară numai dacă acțiunea Engliterii, după cum am bănuit noi de la început, n-a avut alt scop decât a ușura partidului liberal pozițiunea ce și-o luase în discursurile de opoziție și în cuvântările electorale.

Aceea ce este sigur este că Conferența și-a terminat lucrările, că o nouă cestiune se va deschide îndată și că e tocmai timpul să semnalăm eventualitățile ei. La prima vedere pare că partida cea mai sigură de luat ar fi să se lase Grecia a se pune însăși în posesiunea teritoriilor ce i le-a adjudecat Europa. În fond însă aceasta nu e o soluțiune. Grecia, oricine ar putea să se teamă de aceasta, n-ar fi de forță de-a putea lupta contra Turciei și, în ziua în care Grecia ar suferi vreo înfrângere însemnată, când s-ar constata neputința ei, puterile s-ar găsi din nou în alternativa de-a veni în ajutorul regelui George sau de a renunța la executarea hotărârilor lor.

Ar fi cu putință ca ideile să se întoarcă atunci către o intervenire a Franței. Presupunând că puterile s-ar învoi asupra necesității unei acțiuni contra Turciei se poate crede că ele ar vedea, fără multă gelozie, pe Franța însărcinându-se cu o întreprindere în care s-ar căpăta lovituri, s-ar cheltui bani și nu s-ar culege nici un folos. Englitera mai ales, putem fi siguri, ar întrebuința toate seducțiunile spre a determina pe Franța la aceasta operă cavalerească. În termenii cei mai măgulitori ea ar aminti că întotdeauna cauza naționalităților a fost chiar cauza francejilor, că ajutorul pentru cel slab și apăsat stă în tradițiunile naționale franceze. Dacă Franța s-ar face un moment că nu înțelege, Englitera nu ar lipsi să insinueze că grecii au un drept particular la asistența francejilor. Nu oare d. Waddington a luat interesele grecești în mâna sa la Congresul din Berlin? Nu oare Franța a sprijinit de atunci încoace reclamațiunile grecilor pe lângă cabinetele Europei? Cum ar putea astăzi Franța să se dea înlături de la obligațiunile morale ce i le impune această atitudine?

Iată limbajiul pe care desigur îl va ține Englitera, iată argumentul pe care și-l păstrează pentru a hotărî pe puteri la o acțiune comună, indicându-le un agent gata spre a le executa punerile lor la cale; iată, ne grăbim a o spune, iluziunea pe care e bine să o retezăm de pe acum. Pe Franța nu o va scoate nimeni din situațiunea de rezervă care-i face tăria ei și mai ales nu o va scoate din această situație prin niște interesante apeluri la dezinteresarea ei.

Dacă dealtminteri Franța a luat o inițiativă în cestiunea greacă, Englitera a luat și ea una cu mult mai vastă și mai îndrăzneață provocând Conferența de la Berlin și nota de curând prezentată Porții. Englitera e singurul și adevăratul autor al stârnirii dificultăților orientale. Dânsa și-a închipuit concertul european, dânsa a lucrat ca să-l fondeze, dânsa s-a pus în fruntea lui și prin urmare ei îi aparține punerea în executare a voințelor pe cari întrucâtva dânsa le-a dictat. La Berlin s-a întrunit Conferența și acordul s-a făcut la Constantinopol prin deferență către Englitera; și e probabil că ea va fi lăsată să facă orice demonstrație îi va plăcea în golfurile Arta și de Volo; însă ar fi cu totul nepotrivit ca Englitera pentru această întreprindere să mai conteze fie alt sprijin decât pe al ei propriu.

Înțelegem că d. Gladstone n-ar voi să-și deranjeze echilibrul bugetului său prin cheltuieli de război; înțelegem încurcătura în care s-ar afla dacă ar voi să întreprinză vro expediție în afară niște oameni de stat odinioară așa de implacabili pentru „aventurile“ lordului Beaconsfield. Acestea însă nu privesc pe Franța. D. Gladstone nu poate să se fi aruncat orbește în dilema în care are să se găsească; d-sa desigur a făcut mai dinainte alegerea între cele două partide ce mâine pot să i se prezente: a lua asupră-și executarea hotărârilor Conferenței sau a recunoaște că s-a cam prea grăbit proclamând deschiderea unei nouă ere politice internaționale, bazată pe acordul tuturor puterilor.

❦