[22 iunie 1880]

Afară de unele județe în care opoziția a învins în alegeri în colegiul II, ba pe-alocurea într-al III-lea chiar, ea a avut succese sau parțiale sau depline în douăzeci și două județe la colegiul I. Pe noi nu ne preocupă deloc nici speranțele cari se leagă de acest fapt, nici perspectiva realizării viitoare a cutăror sau cutăror principii de politică generală, căci, adevărul vorbind, cu corupțiunea ce bântuie toate sferele guvernamentale, nu credem ca o îndreptare radicală să poată, fi realizabilă în scurt timp. Ceea ce constatăm din această stare generală a spiritelor e că paharul turpitudinilor s-a umplut cu asupra de măsură, încât îi curg picăturile neoprite pe margini; că situația e nesuferită pentru orice conștiință onestă.

Mai e nevoie oare de ilustrarea acestei stări de lucruri?

Uitatu-s-au ședința Senatului de la 25 fevruarie, când mucenicul Simion și-a făcut intrarea în maturul corp, declarând că există acte publice la dosar în cestiunea Warszawsky și că d-nealui a ridicat numai un mic colț al vălului care acopere această scabroasă cestiune? Uitatu-s-a că, cu toată gravitatea acestei denunțări, făcute de un complice, majoritatea, vociferând: „Cestiune de regulament!“, a trecut pur și simplu la ordinea zilei, reacoperind cu misteriosul colț al vălului scabroasa afacere?

Dar în ce țară din lume s-ar fi vorbit în Parlament de hoții comise, pozitiv comise și dovedite prin acte publice, iar Parlamentul ar fi trecut la ordinea zilei ca peste o cestiune de regulament?

Și când asemenea neauzite scandaluri se petrec — unde? — în zidirea Universității, în plin Senat, și se trec din fir în păr în „Monitorul oficial“, spre rușinea statului român — ce trebuie să se fi întâmplând ca practică administrativă prin județe?

Se estrădează de cătră un prefect cetățeni români pe mâna justiției criminale din străinătate, putrezesc acolo cu lunile prin închisori; un deputat interpelează guvernul și e maltratat pe uliță de prefectul roșu.

Un alt prefect al guvernului roșu intră în casa unei femei onorabile și o bate pentru că ea nu voiește a-i închiria niște case; în Râmnicul-Vâlcii amicii și agenții prefectului sunt căpitani de bandiți; în Romanați banii județului se cheltuiesc pe burse date unor studenți cu avere, dintre cari unii atât de ignoranți încât nici nu sunt primiți în școalele la cari sunt trimiși; în Teleorman domnește firma Chirițescu-Pișca, iar suprefecții bat oamenii pentru a le scoate mită, numindu-i „stupi neretezați“; în fine, în capitală chiar un ziar denunță că un ofițer de gardiști a luat mită pentru a muta pe un amploiat polițienesc la București și despre același ofițer se mai relatează că a sfănțuit o sută de oameni punând la loterie un papagal pe care nu-l are, și asemenea sfănțuieli, comice prin stupiditatea bestială a celor ce le comit, se petrec în capitală, prin județe, fără ca d. ministru de interne să găsească timpul necesar de-a lămuri lucrurile prin câte vrun comunicat sau de a mai da și în judecată pe cinstiții săi prieteni. Dar ce se poate aștepta de la protectorul cuviosului Simion Mihălescu?

Dar scandalurile Băncii Naționale s-au uitat?

Persoane oficiale s-au servit de autoritatea lor pentru a smulge procure fictive de la subalterni, ba în „Binele public“ se zice că o seamă de patrioți s-ar fi împrumutat din Casa Dotațiunii Oastei pentru a specula acții — și toate acestea se zic, se pot proba chiar unele cu toată evidența, iar „Monitorul“ d-lui Brătianu tace ca peștele.

O sumă de opt milioane se ia de la guvernul imperial al Rusiei și nu i se știe de urmă. Netrecută la cheltuieli, netrecută la venituri, risipită poate, auzim numai de existența ei din pretențiile statului vecin și cu toate acestea mai există iluzia că un buget în care se escamotează sume de milioane e un buget exact?

Iată administrația practică a roșilor. Începând cu hoția goală a stupilor neretezați și culminând în specula cu procure fictive, începând la sfanț și sfârșind cu capitalizarea unei pensii reversibile care nu fusese nicicând votată, începând cu schingiuirea săteanului și sfârșind cu bătăi date deputaților cari ar îndrăzni a releva — într-un mod oricât de politicos — monstruozitățile guvernului Brătianu, totul e pe o clină de corupție și silnicie bestială, mai rea decât în vremea fanarioților.

Aci stă răul.

Geaba vin roșii cu vorbe mari, arătând ceea ce fac, pentru binele patriei. Nu ceea ce fac, ci cum fac, iată cestiunea. Bancă Națională făcută pe resorturi patriotice cu procure fictive, administrație cu bandiți și retează-stupi, justiție cu extrădare de cetățeni români peste graniță, rechiziții cu cuviosul Simeon de scabroasă importanță, burse date la oameni care nici nu sunt primiți în școli, judecători numiți în serviciul celora a căror crime aveau să le judece, oameni de-ai poliției sfănțuind lumea cu loterii de papagali — iată cum pricep roșii a administra un stat, iată sistemul a cărui părinte sufletesc și suprem protector e d. Brătianu, căci d. C.A. Rosetti, de când e reversibil, e și el din șirul celor protejați.

Noi n-avem decât să repetăm cuvintele „Presei“ de acum un an (2 iunie 1879) că „de două ori România a avut nenorocirea și umilirea de a vedea pe radicali la guvern și în amândouă rândurile roșii au fost un adevărat flagel pentru țară“.

❦