[21 februarie 1880]

Sunt în lumea aceasta oameni cari în limba originală și energică a poporului nostru se numesc năzuroși. Dacă acești oameni au o părere, dacă-ți dau vreo povață, totuna ți-este să le împărtășești părerea sau nu, să le urmezi povața sau ba; pe ei tot nu-i mulțumești. Dacă le dai, îi superi tot atât ca și când le-ai lua. Năzuroșii își cheltuiesc jumătate din viața lor întru a căuta noduri în papură și a face ceartă de vorbe. Dacă-i zici „tunsă“, năzurosul răspunde „rasă“; dacă-i zici „fie și rasă“, el răspunde „ba nu, tunsă“. Acuma, după ce că e năzuros de fel, închipuiește-ți să mai fie și avocat, apoi țin-te condei să nu te rupi la polemică de florile mărului.

Așa am pățit-o noi cu confrații de la „Presa“. Într-o discuție din Cameră în care d. ministru de externe combătea, în numele partidului liberal-național, opoziția conservatoare, d-sa a zis o vorbă foarte mult gustată, cum s-ar zice franțuzește, de d-nii Pătărlăgeanu și colonel Călinescu: „Partidul d-v. conservator n-are șef, n-are domiciliu“. Asupra acestei glume enorme s-a țesut multă vreme polemică între noi și „Presa“.

Există sau nu un partid conservator? aceasta era întrebarea pe care o puneam noi confraților noștri și la care s-a sfiit de a răspunde d-a dreptul. „O fi existând, ziceau confrații noștri, făcându-se naivi, dar n-are șef, nici domiciliu“. Noi ne-am mărginit atunci a le răspunde că tot mai bine e un partid fără șef și fără domiciliu decât un șef și un domiciliu fără partid, și părerea noastră ne-o întemeiam pe aceea că un partid fără șef și fără domiciliu nu e nici o rușine să-și aleagă oricând un șef și să-și închirieze un domiciliu; pe câtă vreme e cu totul altfel când un șef își alege un domiciliu și își închiriază un partid.

Între acestea ne-am pătruns și noi de necesitatea ce o avea partidul conservator de a înființa un club politic spre a aduce, cum zic statutele noastre, o mai mare coeziune între diferiții membri cari compun partidul și a putea ajunge astfel la o acțiune comună. Astfel, prin înființarea clubului conservatorilor, partidul nostru și-a îndreptat neajunsul pe care i-l imputau dd. V. Boerescu, Pătărlăgeanu, colonel Călinescu și alții.

Ne-am ales dar un șef, fostul prezident al Constituantei de la 66, care a dat țării Constituția de astăzi, și ne-am închiriat un local în strada Luterană nr. 9. Ce se întâmplă însă? Confrații noștri de la „Presa“ sunt tot nemulțumiți. Ocupându-se de programul nostru publicat alaltăieri în „Timpul“, dânșii se mulțumesc a zice că e nostim și, promițând a reveni asupră-i, se ocupă numai de persoana d-lui M. Costache care, ne zic dânșii, nu este sincer și serios cap al partidului conservator. Ne mărginim, întru cât privește persoana d-lui M. Costache, a aminti confraților noștri că acest bărbat politic a fost, cum ziserăm și mai sus, prezident al Constituantei din 66 și că în toate împrejurările grave prin cari a trecut țara de când dânsul face politică s-a aflat în capul tuturor partidelor.

Prezența d-lui M. Costache în capul partidului conservator însemnează că acest partid are înscris pe drapelul său principiele: conservarea instituțiilor ce și-a dat țara în 66 și libertatea alegerilor.

❦