[24 iunie 1880]

Cu toate că d. Dimitrie Brătianu a știut să ne povestească atât de frumoase lucruri despre primirile gentile ce i s-au făcut de cătră împărățiile Apusului, dând chiar o importanță exagerată împrejurării c-a fost primit la masă „fără uniformă“, totuși, după câte aflăm, misiunea d-sale — care-o fi fost, nu e timpul a o spune — n-a reușit deloc. Îngăduitorul nostru cititor știe că sau ne-am abținut de-a da consilii guvernului în politica sa esterioară sau am pregătit opinia publică în senzul în care se putea presupune că guvernul însuși o voiește. A face — în opoziție fiind — politică esterioară ni se pare un lucru prea gingaș în împrejurările complicate și în calea spinoasă pe care are a o parcurge biata țara noastră, atât de rău bântuită fără vina ei de câte ori alții se ceartă peste capetele noastre și peste noi. Departe de orice visuri aventuroase și gândind numai la păstrarea celora ce ne-au putut lăsa niște strămoși cari aveau multă minte și puțină învățătură, multă tărie de inimă dar foarte puțin talent de declamație patriotico-liberală, noi ne-am mărginit aproape escluziv la un singur sfat, dat părintește, fără ură contra cuiva, fără înclinare pentru altcineva. Acest sfat era: de a nu accentua simpatii fățișe pentru vro una din puterile mari, căci numai noi vom plăti-o. Nici una din puterile mari nu are gustul sau interesul de-a-și strica sau încorda relațiile de dragul ochilor celor frumoși ai d-lui C.A. Rosetti, ba nici chiar de dragul țării noastre. Întru cât serviciile pe cari puterile, în genere binevoitoare, ni le fac, nu le costă nimic pe ele, dar ne bucură pe noi, suntem siguri că nici una nu ni le va refuza; dar îndată ce ne grămădim pentru a esploata rivalitatea ce-o presupunem că există între ele dispunem neapărat rău cel puțin pe una, fără ca iubirea celeilalte să fi aflat vreun spor considerabil.

Astfel, de la Tractatul din Berlin încoace, guvernul nostru, de unde mersese atât de în plin în apele politicei balcanice a uneia din puteri, s-au schimbat deodată la față, îndreptându-și simpatiile tot atât de hotărâte înspre altă parte. Constelațiunea anglo-germano-austriacă îi părea atât de fixă pe orizontul politic încât se încrezu ei cu o beatitudine nimic mai puțin decât prudentă. Deodată însă cu căderea lordului Beaconsfield se resimți în toate părțile că acea constelațiune nu fusese durabilă și c-ar fi fost mai bine de-a nu i se-ncrede orbește și de-a nu indispune, prin mărturisiri călduroase de înclinațiune, pe alte puteri, de-a căror bunăvoință avem o egală necesitate.

Indispunerea aceasta s-a manifestat pân-acuma în două insuccese cu grije cocoloșite, dar sigure: cestiunea Arab Tabiei și neizbutirea misiunei d-lui Dim. Brătianu. Într-adevăr, după cât știm, nici guvernul englez nici cel francez nu pot îngădui ca statul nostru să devie partizanul accentuat al politicei cutării sau cutării puteri și guvernul actual li se pare fără nici o îndoială înclinat înspre o anume parte. E natural că cine se sapă însuși prin politica sa externă să și cază prin ea.

De aceea nu ne-am mirat nici de știrea că d. Boerescu e pe calea de-a demisiona, nici de cea, și mai importantă, că d. Ioan Brătianu are de gând să-l urmeze. Țara dorește de mult retragerea d-lor și le-o dovedește aceasta zilnic, acum în urmă prin alegerile județene, unde am văzut în centrele cele mai însemnate ale țării: București, Iași, Galați, Craiova, Botoșani, Brăila, triumfând opoziția contra candidaților guvernamentali. Dar cât despre țară, ar sta d-lui mult și bine la putere; căci, inventor al sistemului falsificării alegerilor și a corumperii prin așa-numita „influență morală“, d-sa ar ști pururea a se menținea. Greu e pentru partidul roșu de a ajunge la putere; căci niciodată n-au fost în stare de-a o cuceri cu puteri proprii, ci prin amăgirea opiniei publice, prin subrepțiune, prin suplantare, suindu-se pe spatele altora; dar a se menține le e cu atât mai ușor cu cât sunt mai puțin scrupuloși în alegerea mijloacelor lor politice.

Dacă, pe lângă nemulțumirea manifestă a țării se va adăoga și repulziunea ce o inspiră un guvern aventuros la un grup de puteri străine, guvernul va fi silit să se retragă, nu prin influența acestor puteri, căci ele din principiu nu se amestecă în afacerile noastre, dar prin imposibilitatea de a face un singur pas înainte pe calea politicei noastre exterioare. Se știe că orice succes au avut până acum în ridicarea poziției internaționale a statului nostru îl datorim acordului deplin, unanim al tuturor puterilor mari. Îndată ce una sau mai multe ar fi indispuse prin faptul că ne-am fi prefăcut în partizani exclusivi ai altora, orice pas al guvernului nostru e paralizat din capul locului. Inanițiunea dinlăuntru se dovedește deja prin imposibilitatea de a constitui un cabinet. Dacă pe lângă aceasta se va adăoga paralizarea în afară, zilele guvernului d-lui Brătianu vor fi numărate.

Pentru a concentra asupra situațiunii actuale amândouă seriile de cauze cari contribuie a face guvernul d-lui Brătianu imposibil reproducem din „Le Nord“ un articol care descrie cu multă fidelitate cauzele parlamentare și constituționale cari minează atotputernicia de până acum a guvernanților roșii.

„Le Nord“ scrie:

Informațiuni din București îi atribuie d-lui Ioan Brătianu intenția de-a-și da demisia din prezidenția consiliului. Dacă e să credem „Corespondenței politice“ din Viena, d. Ioan Brătianu ar fi și esprimat principelui Carol dorința de-a resigna la funcțiunile sale. Noutatea nu e tocmai surprinzătoare; ba se poate zice că era lesne de a o prevedea. Situația parlamentară e într-adevăr de natura a descuraja pe șeful cabinetului. Iată două luni de când criza ministerială e deschisă în mod oficial prin demisia d-lui Cogălniceanu, dată în împrejurări cari imprimau remanierii cabinetului un caracter incontestabil de urgență. Demisia aceasta era motivată într-adevăr prin o interpelație pe care unul din șefii majorității, d. Fleva, viceprezident al Camerei, o adresase prezidentului Consiliului pentru a exprima dorința acestei majorități de-a vedea cabinetul reconstituit cât de curând, dar așa încât să fie mult mai omogen, interpelare pe care-o dezvoltă în termeni ce implicau o neîncredere formală în d. Cogălniceanu și în o seamă din colegii săi. În cursul celor dentâi zile cari urmară după închiderea sesiunii se făcură succesiv mai multe combinațiuni; apoi se făcu tăcere împrejurul și al unora și al celorlalte iar criza deveni permanentă. Două luni după închiderea sesiunii ministeriul e tot încă necomplet. Două portofolii sunt fără titulari iar unul cel puțin dintre miniștri actuali poate fi considerat ca nepăstrând decât în mod tranzitoriu funcțiunile sale. E evident așadar că ministerul nu se poate nici completa nici reconstitui. Iată o situație ce s-ar părea că e greu de esplicat când e vorba de-un cabinet al cărui șef dispune de-o considerabilă majoritate în cele două Camere. Însă privind mai de aproape recunoaștem că dificultatea pentru d. Brătianu de-a recompune ministeriul e o urmare cu totul naturală a antagonismului și a ambiției a o seamă de personaje, cari adulmecă portofoliele vacante și a căror agitări zădărnicesc toate combinațiile făcute în vederea remanierii cabinetului.

Majoritatea, unită și compactă când e vorba de-a menținea pe d. Brătianu la prezidenția Consiliului de vreme ce el e acela pe care ea-l crede mai bun pentru a întruni diversele elemente ale partidului, se dezbină și cade în dezagregațiune, îndată ce e vorba de-a da sprijin colaboratorilor săi. Noțiunea parlamentară a solidarității ministeriale e acolo o noutate cu care spiritele par a nu se putea deprinde; de unde rezultă că majoritatea ministerială e mai mult aparentă decât reală. D. Brătianu a și simțit-o aceasta atât de bine încât a făcut propuneri grupului Vernescu-Ionescu; dar negoțierile n-au izbutit la nimica. Situația parlamentară e foarte deosebită de cea de acum patru ani. Sub numele de „partid liberal“ se confundau pe atunci toate grupurile câte făceau opoziție administrației d-lui Lascar Catargiu. În această coaliție intra: elementul înaintat pe care-l reprezintă d. Brătianu; grupul liberalilor independenți, ce se înseamnă de obicei prin numele celor doi șefi, d-nii Ionescu și Vernescu; liberalii din Moldova având în capul lor pe d. Cogălniceanu; grupul dirijat de d. Ioan Ghica; conservatorii dizidenți dintre cari cel mai marcant era d. Epureanu, care a prezidat cel dentâi minister format atunci. Între acest partid liberal, precum se găsea constituit prin coaliția formată la Mazar Pașa și între dreapta se așeza grupul conservatorilor independenți din numărul cărora sunt d-nii Dimitrie Ghica și Boerescu.

Astăzi, în urma unor eliminări succesive a mai multora dintre elementele cari compuneau partidul liberal, partidul înaintat, condus de d-nii Chițu, Giani și Fleva, caută a deveni singur stăpân pe putere. La sfârșitul sesiunii părea a se crede îndestul de tare pentru a se dispensa de-a o împărtăși, însă prelungirea indefinită a crizei îi învață că-și făcuseră iluzii asupra propriei lor puteri sau că prea deprețuiseră puterile adversarilor. Nu ne pare neverisimil că aprehensiunea de-a vedea formându-se o coaliție a diferitelor elemente ale opoziției care să cuprinză și grupurile cari s-au dezlipit de coaliția din 1876, să fie în mare parte cauza insuccesului demersurilor d-lui Brătianu precum și cauza repugnanței a o seamă de oameni politici de-a intra acum în minister. Oricum ar fi, o asemenea situație nu poate ținea mult fără ca să sufere de ea prestigiul și autoritatea guvernului; ne vine deci a zice că peste foarte puțin sau vom afla că d. Brătianu a izbutit în scopurile sale sau că a cerut principelui Carol ca să-i dea un succesor.

❦