[23 august 1880]

E sigur că nu numai partidul guvernamental, dar chiar șefii lui, d-nii Rosetti-Brătianu, au o cunoștință deplină despre turpitudinele cari se-ntâmplă sub regimul lor; ba despre d. Brătianu îndeosebi putem presupune că are chiar facultatea de-a le aprecia din punctul de vedere al statului. Cumulul nerușinat al multora din membrii tagmei patriotice, lefurile mari ce și le-au așternut în familie directorii Băncei Naționale, fără a se pricepe câtuși de puțin în materii tehnice și financiare, corupția sistematică a administrației, ușurința cu care s-a sporit bugetul cheltuielilor în trei ani cu 34%, incalificabila tăinuire a unor sume de milioane în sămile visteriei, precum suma de 8 milioane primită de la Rusia, toate acestea sunt fenomene ale unei vieți publice cari se impun de sine și cari nu pot lăsa oamenilor de stat din partidul guvernant nici un fel de iluzie asupra perversității elementelor de cari se servesc. E asemenea evident că nici unul din aceste păcate nu i se poate imputa fostului regim catargiesc. Cauza pretinsă pentru care acest guvern ar fi căzut, ingerința în alegeri, e un adevărat merit alături cu organizația electorală a partidului roșu, bazată pe coruptibilitatea și intimidarea corpului electoral, precum și pe falsificarea listelor. Astfel, în provincii s-a întâmplat următoarele cazuri. Oameni c-o avere mică, o casă în oraș și zece pogoane pământ pe vro moșie au fost înscriși în colegiul I. Au votat și ales — pentru guvern se-nțelege — trei-patru ani de-a rândul, fără să plătească nici o dare, necum cea corespunzătoare colegiului în care fuseseră înscriși. În sfârșit fiscul procedează la încasarea dării restante. Abia atunci se dovedește însă în fața cui stă. Casa e de mult vândută, cele zece pogoane asemenea, onorabilul alegător al colegiului I e un om care n-are nici o avere și care ar trebui să figureze în colegiul IV cel mult, nu în cel întâi. Dar restanța aceasta, falsă prin chiar natura ei, se împlinește cu toate acestea. De la cine însă? De la comuna rurală în care alegătorul este înscris. Va să zică tot comunitatea țărănească plătește dările mari ale alegătorilor frauduloși trecuți de guvern în listele colegiului I pentru a-și asigura majoritățile locale.

Să nu ni se zică aci că guvernul nu știe nimic de toate acestea, că primul-ministru e străin de mașinațiunile locale ale partidului său. Putem dovedi că o serie întreagă de relele ce ne bântuie au fost chiar formulate de miniștri actuali. Astfel într-una din ședințele Adunării d. Brătianu, pe atunci ministru de finanțe, au găsit ocazie de-a face următoarele mărturisiri caracteristice:

În fața unei nevoi atît de mari, nu numai a nevoilor tezaurului de astăzi, dar și a nevoilor sociale, nu am ce face. Noi ne-am întins mai mult decît mijloacele noastre de producțiune pot să sufere, ne-am făcut o administrațiune pe un picior cum au făcut-o societățile acele cari au ajuns la o dezvoltare atît de mare că sînt puține în analele istoriei, ca Franța, Englitera etc. Prea am copiat legile acelor societăți și am creat un personal pe care nu avem cu ce-l plăti.

Dar, se va zice, ce să facă acei nenorociți? Ei, apoi de ce să zicem aceasta numai de funcționari? Ce fac acei nenorociți arendași cari au sărăcit? Și ei au făcut tot cum a făcut administrațiunea, au cheltuit prea mult; familii numeroase și bogate, cu capitaluri, au ajuns să ceară. Ce fac comercianții români cari au ajuns în starea în care-i vedeți? Societatea întreagă s-a pus pe un picior care ne-a adus unde sîntem astăzi. Toate clasele societății sufăr; nu mai vorbesc de țărani, cari-n o parte a României au ajuns să fie adevărați vagabonzi și sînt robiți pe toată viața cu munca, singurul lor capital ce le-au mai rămas…

De ce finanțele noastre sînt într-această stare? După mine, una din cauze este că bugetele sînt rău făcute și nici pot fi altfel. Cum se fac în alte țări bugetele? Nu numai pentru fiecare minister, dar pentru fiecare ramură a unui minister sînt consilie superioare cari pregătesc lucrările, este Consiliul de Stat care elaborează legile bugetare și tocmai în urmă se prezintă Camerei.

În Franța le lucrează opt-nouă luni oamenii cei mai competenți.

La noi însă cum se fac? Poate ministrul de finanțe să facă un buget? Sunt capii de secțiuni cari le fac și ministrul le-aduce în Cameră.

D-voastră numiți o comisiune bugetară, și cît lucrează? 10, 15, 20 de zile sau o lună, fie chiar două luni. Dar în acea comisiune sînt oameni cu totul noi în acele afaceri și astfel lucrarea lor e foarte superficială. În fața unui buget care este făcut orbește, o declar, căci o știu aceasta, fiindcă am fost de mai multe ori ministru de finanțe, ce voiți să facă acești opt sau zece deputați cari sînt străini mecanismului fiecărui serviciu din acel buget și nu au nici timpul material, lucrează pe apucate?

Una din greșelile noastre a fost că am desființat Consiliul de Stat și sper că odată, cînd va fi să facem o modificare a Constituțiunii, vom căuta să reînființăm Consiliul de Stat.

Iată dar d. Brătianu devenit reacționar, care zice ceea ce zicem noi de ani întregi, că prea ne-am întins; prea am copiat legi și instituții străine, ale căror cheltuieli nu stau în nici un raport cu producțiunea noastră, care recunoaște că producătorul nostru agricol a ajuns în stare de robie, care recunoaște că bugetele, deci și cele ale cheltuielelor, se fac orbește, se votează orbește, iată d. Brătianu care cere înființarea unei instituții ce e în contrazicere cu principiile partidului său, Consiliul de Stat.

D. Brătianu dă apoi vina societății întregi. Dar oare omul de stat, dacă voiește în adevăr să lucreze pentru binele poporului său, are să reprezinte societatea, are să reprezinte exigențele abecedarului Costinescu, focul de cumul al d-rului Sergiu, vânătoarea după decorații a roșiilor de mâna a treia și vânătoarea după funcții a celor de mâna a patra? A confunda suma de individe din cari se compune societatea cu organismul natural al poporului moștenitor, a încărca exigințele și turpitudinile societății pe umerele poporului, a pune interesele unei împreunări schimbătoare de indivizi deasupra intereselor poporului ereditar, a vinde pe sute de ani înainte viitorul poporului, pentru a face plăcut prezentul societății de Costinești nu însemnează a fi om de stat, ci cel mult om de partid în înțelesul cel mai rău al cuvântului.

❦