[23 ianuarie 1880]

Feldmareșalul, contele Moltcke, după cum spun foile străine, primind o scrisoare ce i se adresase rugându-l să-și pună influența pe lângă împăratul spre a-l face să reducă armata germană, a răspuns în modul următor:

Cine nu ar împărtăși dorința sinceră să vază micșorându-se sarcinile militare enorme pe cari, prin situația sa în mijlocul unor puternici vecini, Germania este silită sa le ducă?

Nici prinții, nici guvernele nu ar respinge această dorință, însă o situație mai fericită nu se poate produce decât când toate popoarele vor fi recunoscut că orice război, chiar cu biruință, este o nenorocire națională.

Puterea împăratului chiar nu ar putea aduce această convingere, care nu poate naște decât numai dintr-o educație mai religioasă și mai morală a popoarelor; această convingere nu poate fi decât rodul unei dezvoltări istorice de secoli, pe care nouă nu ne e dat s-o vedem.

Cuvintele ilustrului mareșal german sunt foarte frumoase; însă cu tot respectul cuvenit ne permitem a spune că nu ne-ar părea tocmai adevărate. Convingerea la care ar ajunge popoarele mulțumită unei educații mai religioase și mai morale, adică convingerea că orice război, chiar cu biruință, este o nenorocire națională, nu va împiedeca ivirea necesară, în răstimpuri, a acestei nenorociri, așa precum convingerea unui om că boala e o nenorocire nu-l apără de a se bolnăvi atunci când economia organismului lui, din cauze exterioare sau interioare, este stricată.

Aceea ce va putea face convingerea pe care ilustrul mareșal o speră de la o dezvoltare istorică de secoli nouă ne pare a fi poate aceea ce cu privire la al doilea termen al comparației de mai sus s-ar numi igienă și mijloace prezervative. Precum însă, întru cât privește organismele individuale, mijloacele de prezervare în contra stricării economiei lor vor fi totdeuna foarte neînsemnate în raport cu cauzele ce pot produce o asemenea stricare, tot așa și întru cât privește organismele colective, adică societățile și națiunile.

Speranțele optimiste în această privire nu credem că ar putea merge mai departe decât la a întrevedea o epocă în care așa-numitul echilibru al puterilor să se zdruncine cât mai rar. Dar a zice că el ar avea vreodată sorți să se stabilească pe vecie ar fi să credem că lumea este un product rațional, iar nu precum este, un ce firesc și real.

Luate dintr-un alt punct de vedere cuvintele contelui Moltke sunt foarte semnificative; ele sunt un fel de confirmare oarecum oficială a zgomotelor ce cutreieră Europa cu privire la un război mare și foarte apropiat. Pretutindeni, și mai cu osebire în împărăția germană, se fac armări și pregătiri de luptă. Contele de Moltke, deși speră într-un viitor în care dânsele vor fi inutile, pentru prezent le crede neapărat necesare. Speranțele frumosului viitor nu-l fac să uite grijile și necesitatea zilei de față, soartă comună tuturor muritorilor, oricare ar fi sfera lor de activitate: a spera mereu într-un mâine, trăind într-un vecinic astăzi.

❦