[23 septembrie 1880]

Cu gazetele din timpul nostru se poate într-adevăr întâmpla ca cineva, sculându-se bun sănătos dimineața, să-și afle necrologul pe pagina întâia a cutărui organ al adevărului și să se-nduioșeze chiar de tonul patetic prin care se descriu peripețiile descompunerii sale organice. Lucrul se-ntâmplă uneori în … scrieri dramatice în cari prin vrun qui pro quo interesant se-ntâmplă ca Ruy Blas să poarte numele lui Don Cezar de Bazan și să treacă prin peripețiile dramatice care-i fuseseră rezervate acestui din urmă; dar nu credem că redacția „Românului“ să aibă destulă fantazie pentru a inventa pe seama noastră romanuri sau, dacă și inventează, lucrul va fi insipid și greoi, ca fantazia transdanubiană a redactorilor acelei foi.

Și-ntr-adevăr, dacă alte foi inventează sau prezic, dacă n-or fi având mai multă iubire de adevăr, au mai mult stil și mai multă bună-cuviință decât organul Pătărlăgenilor. Nu doar că „Românul“ ar fi întrebuințând espresii comune — el se ferește chiar de ele; fondul e comun; în cojile vorbelor înșirate pe hârtie miezul e meschin și de rând.

Astfel, onorabila redacție din Strada Doamnei, privind partidul conservator cu ochii vestiților medici din piesele lui Molière, ne prezice

că nu e departe momentul cînd vechea partită va rămînea numai ca o amintire istorică. Zvîrcolirile ei de ieri, de astăzi și de mîne sînt zvîrcolirile ce preced moartea oricărui corp organizat, simptome cari anunță observatorului inteligent și nepărtinitor momentul fatal.

În situația de-a afla noutăți asupra stării noastre de la „Românul“, noutăți cari l-ar face fericit pe el dacă ar fi adevărate, nu avem decât a le da confraților o asigurare modestă că nu suntem ajunși în poziția bolnavului imaginar al lui Molière, ca să devenim ipocondri când medicii foii oficioase fac diagnoza lor pe cât de falsă pe atât de interesată și că, din contra, le putem anunța că asemenea diagnoze ar face asupră-ne un efect comic prin bunăvoința și părerile de rău de comedie cu cari sunt presărate dacă împrejurările în cari ele sunt făcute nu ne-ar inspira reflecții mult mai aspre.

Ne pare rău că tocmai încetarea din viață a unui din cei mai buni din patrioții români îi dă foii oficioase ocazia de-a ne adresa diagnozele sale. Acesta e în adevăr singurul punct care ne arată că lumea aceasta e totodată patria mizeriei caracterelor. Încă n-au intrat în pământ rămășițele unui om pe care toată țara, fără deosebire de partid, îl iubea, abstracție făcând de la orice idee politică, căci inima și inteligența sa erau pline de farmec, și „Românul“ găsește deja ocazie să sconteze până și acest eveniment trist în folosul partidului său, în contra noastră. Se pare în adevăr că în țara aceasta nici maiestatea morții nu mai sfințește o ființă care, după o viață întreagă de luptă și de suferinți, își găsește limanul obștesc în moarte. Hristos au alungat pe schimbătorii de bani din tinda templului; noi suntem în trista poziție de-a vedea speculanți politici căutându-ne ceartă până și la marginea unui mormânt.

Noi am consilia pe confrați ca să mai aștepte puțin, câteva zile măcar, până se va răci cenușa asupra căreia-și întind calculele, până se va usca cerneala necrologului „Românului“, scris acum câteva zile. Aceasta desigur nu pentru noi, căci orice nerăbdare din parte-le se îndreaptă în contra lor; dar de sfială cel puțin, ca părerile de rău de alaltăieri să nu pară a fi fost ascunse păreri de bine.

Cât despre epitetul pe care foaia oficioasă nu încetează a ni-l da, de partid anonim, o spunem drept că nicicând n-am fost mai puțin dispuși de a invidia firma și etichetele partidului roșu decât tocmai acum, când nu s-au ales nimic din ele. Vestita consecuență a partidului roșu întru a face pururea contrariul de ceea ce au făgăduit țării prin etichete lustruite, aceasta n-o avem, și dacă țara e în clar asupra celor ce au zis roșii, ea e și mai convinsă despre ceea ce voiesc diferitele tagme de patrioți lucrativi; încât, anonimi sau neanonimi, reputația politică a adversarilor noștri n-avem nici o cauză de-a o invidia.

❦