[25 decembrie 1880]

O depeșă a agenției Havas sosită din Galați ieri după-amiazi ne anunță că luni Comisia Europeană a Dunării a ținut cea din urmă ședință.

Cititorii cunosc pe deplin cestiunea care, pentru întâia dată de când există Comisia aceasta, a dat ocazie la controverse; ei își aduc aminte că, existența Comisiei fiind limitată la un număr mic de ani, s-au făcut atâtea încercări de-a substitui ca succesoare a ei o Comisie Mixtă a statelor cari ocupă țărmii Dunării de Jos. E asemenea știut că această Comisie Mixtă produsese în privire-și două puncte de vedere deosebite; întâiul, ca ea să fie compusă numai din statele țărmurene dintre Porțile-de-Fier și Galați, sub președenția României și cu sediul la Rusciuc; al doilea, admițând pe Austro-Ungaria între țărmureni și dându-i prezidenția perpetuă cu vot preponderant. Această moștenitoare a Comisiei Europene, părându-li-se unora din puterile apusene că ar fi constituită într-un mod prea favorabil pentru Austro-Ungaria, ba poate în detrimentul chiar al libertății de navigațiune pe Dunăre și în folosul esclusiv al negoțului de esport al monarhiei vecine, i s-a atenuat importanța prin hotărârea tacită de-a prelungi anii Comisiei Europene și de a le da la amândouă o existență paralelă. Dar chiar această existență paralelă se părea o garanție insuficientă pentru libertatea navigațiunii, deci s-a ivit propunerea de-a face din Comisia Mixtă pe de-a pururea un organ executiv al celei Europene. Natura acestei Comisii Mixte a fost așadar teza mult discutată în sesiunea aceasta și delegații puterilor, schimbându-și între ei vederile, au făcut concluzii în comun acord, însă le-au luat numai spre știință, ad referendum, pentru a le așterne guvernelor lor respective, spre a primi instrucțiuni nouă și a se ajunge în sesiunea viitoare la deciziuni definitive.

Aceste concluzii luate spre știință sunt, după depeșa de ieri, următoarele: s-a admis în principiu crearea unei Comisii Mixte, cu toată opunerea delegatului Român și a celui bulgar; s-a admis asemenea prezidenția permanentă a Austro-Ungariei în această Comisie. Cu toate acestea, câțiva delegați — cari, nu ni se citează anume — au declarat că trebuie să refere guvernelor lor pentru a se vedea dacă în propunerile reprezentantului României și ale celui al Bulgariei nu s-ar putea afla elemente îndestule spre a ajunge la o înțelegere comună și generală.

Prezidenția permanentă a Austro-Ungariei în Comisia Mixtă ni se prezintă însă cu totul sub altă lumină. Întâi, ea e atenuată prin limitarea cestiunilor pe cari această Comisie are dreptul de-a le rezolva în mod definitiv. În toate cestiunile de principiu deciziunile vor trebui să fie luate cu unanimitate de voturi, nu cu simplă majoritate. Această măsură esențială esclude prin urmare recursul la Comisia Europeană, care se propusese pentru a prezerva cestiunile de principiu de-a fi hotărâte în mod unilateral. Cererea votului preponderant, neavând nici o perspectivă de-a fi admisă, a fost cu prudență părăsită.

Nu ne permitem a critica preliminarele acestei soluțiuni, pentru că în adevăr dorim ca nici una din puteri să nu se dezintereseze în cestiunea liberei navigațiuni a Dunării și pentru că, pe de altă parte, suntem siguri că toate interesele se pot armoniza dacă există bunăvoință reciprocă și spirit de dreptate. De vor fi existând sau nu dorințe de predominare e un lucru ce nu ne privește pe noi; aceasta-i privește pe cei mari, cari, vorba veche, ei se ceartă, ei se-mpacă. Dacă activitatea noastră îndreptățită poate ajunge, pe calea politicei părintești și tradiționale, ca aceste tendențe să-și ție cumpăna fără jignirea intereselor justificate ale puterilor, scopul conservării politice a țării este ajuns. E o politică cam veche aceasta, dar e o politică bună.

Se poate ca și sfatul de-a ne decide pentru sfera de atracțiune a uneia dintre puteri ce ni l-a dat un ziar francez mai deunăzi să nu fie absolut rău, la locul său și la vremea sa. Dar ni se pare că el nu e bun decât faute de mieux. Să nu se uite că însăși rațiunea de-a fi a statului nostru e naționalitatea noastră. Orice propunere dar care nu s-ar acorda cu acest sentiment general al țării, care n-ar cuprinde în el garanții de existență și de dezvoltare pentru elementul Românesc ar găsi poate momente în care s-ar impune ca o necesitate, dar n-ar forma nicicând baza unei politici tradiționale a Românilor.

Ne pare rău că, cu toată libertatea presei, nu putem vorbi mai clar, pentru că, cu avariția de-a păstra ceea ce ne-au lăsat strămoșii, ne ferim de bunăvoie de orice vorbă care ar semăna cât de departe măcar cu o încurajare a rezistențelor ori a aspirațiunilor ce se manifestă dincolo de granițele noastre. Vorba Românului: „Cine s-a fript, suflă și-n apă rece“, și noi suntem dintr-acei cari au plătit imprudențe mici cu pierderi mari.

Un lucru însă totuși îl putem releva, fiindcă-l aflăm tipărit într-o foaie germană, în „Deutsche Revue“ și fiindcă forma în care se prezintă nu e făcută pentru a supăra pe cineva. Un articol privitor la România se-ncheie astfel:

Imprudența politicei interne a ungurilor față cu românii austriaci nu prea e făcută a favoriza o prevenitoare mergere împreună a României libere cu Austria. Dar toate dificultățile acestea sunt mici și trecătoare pe lângă scopul mai mare și permanent; dac-ar exista numai din amândouă părțile voința statornică în esență, forma confirmării ei va trebui să se afle.

❦