[26 mai 1880]

„Românul“ de miercuri, 21 mai, a avut ideea să încerce un fel de răspuns, ce are pretenția de-a fi serios, la imputările opoziției. Bătrânul organ al patrioților din Strada Doamnei simte că aceste critice sunt aprobate de imensa majoritate cugetătoare a țării; faptele, din nenorocire, ne dau pe toată ziua o prea tristă confirmare; și însăși „Monitorul“ satisfăcuților, îmbuibaților, cum s-ar zice pe românește, a constatat deunăzi un fapt înspăimântător: nimicirea totală a exportului țării și urcarea importului cu 15 milioane peste export, vasăzică peste producțiunea anuală a țării. La observațiile noastre că acest export în tot timpul guvernului conservator trecuse cu 55 milioane anual peste import, adică plătise toate cheltuielile țării și sporise capitalul ei general cu 55 milioane, veridicul și cinstitul organ guvernamental, în loc să răspunză la niște cifre atât de pozitive și trase din propriele d-lor statistice, s-aruncă, ca după obicei, pe un teren lăturalnic și începe osanalele sale în onoarea creditului țării, care ar fi așa de înflorit sub guvernul d-lor.

Este mult de zis în această privință. Să restabilim mai întâi faptele. Dacă creditul țării este astăzi mai ridicat decât altădată, începutul desigur în această privință a fost făcut sub guvernul conservator, care cel dântâi în această țară, plătind în mod regulat mandatele și dobânzile datoriei publice, a ridicat creditul țării de la 21, 18 și 15 la sută, cum era sub ministerele liberale din '66, '67 și '68, la 7 și jum. la sută, cota de emisiune a rentei. Cum dar cutează „Românul“ a spune că guvernul conservator împrumuta cu 11 și 12 la sută, când cel din urmă împrumut făcut de acel minister a fost cu 7 și jum. la sută? Dar astăzi renta, de la 65, s-a urcat la 75, și „Românul“ se laudă cu acest rezultat. Mirarea noastră este că, după cinci ani de la emisiunea rentei, când poporul român, de atunci și până acum, plătește exact din sudoarea lui cele 50 milioane anuități, mai toate provenite din împrumuturi făcute de guverne roșie, când pacea este restabilită, când în toată Europa capitalurile nu se mai pot așeza decât cu 3 sau 3 și jum. la sută, un titlu așa de avantajos ca renta română să nu se ridice decât cu 10 la sută mai mult decât când s-a emis de guvernul conservator în mijlocul complicărilor orientale!

Acest credit, relativ slab, se datorește desigur administrației financiare inepte și risipitoare a acestui guvern. Să mai amintim că de la '75 până astăzi s-au stins, numai prin decursul timpului sau prin împrejurări, și fără nici un merit al guvernului, anuitatea drumului de fier Giurgiu, de 2 milioane pe an, anuitatea podurilor de fier, de 2 milioane asemenea, tributul către Turcia, de un milion și mai bine, și în sfârșit anuitatea bonurilor rurale, de 10 milioane lei noi pe an; adică în total o stingere de 15 milioane plăți anuale. Mulțumită însă incapacității administrative a guvernului, care a lăsat numai în anul '77 neîmplinite 24 milioane contribuțiuni, datoria rurală, care trebuia stinsă aproape desăvârșit, a născut sub o nouă formă; însă, chiar așa, sarcina de 2-3 milioane anuale nu se poate compara cu sarcina care apăsa asupra țării până acuma, de 10 milioane și mai bine. Mai însemnăm încă săvârșirea, de câțiva ani, tot prin stăruințele guvernului conservator, a joncțiunilor căilor ferate, cari trebuiau să sporească și traficul și veniturile liniilor. În asemenea condițiuni excepțional favorabile, sub un guvern înțelept, econom și prob, renta 5 la sută a statului român ar trebui să fie, dacă nu al pari, cel puțin 80 la sută, cum sunt împrumuturile unor state în mai rele condiții economice decât noi. Numai risipa și jaful, cari sunt o normă administrativă a guvernului actual, pot să mănțină un asemenea titlu la cifra de 75 și să facă ca obligațiunile domaniale, cari aduc 8 la sută, să fie la 104 împreună cu cuponul, vasăzică d-abia al pari.

Dar, lăsând un moment aceste serioase întâmpinări și admițând, cum îi place „Românului“, că creditul român este înflorit, punem onestului organ această întrebare: dacă este numai și numai meritul guvernului când creditul unui stat se ridică, apoi, printr-o consecință din cele mai logice, nu oare vina guvernului trebuie să fie când creditul public scade? Odată aceste premise stabilite, „Românul“, care cântă așa de sus ridicarea rentei la 75, acțiile drumului de fier la 56 și mai bine, de ce nu acuza pe guvernul Brătianu, când, tot sub înțeleapta-i oblăduire, renta căzuse la 26 și acțiile la 7? Va zice desigur că era vina războiului, a cestiunii Orientului, spaima și prin urmare afundarea capitalului… foarte bine, primim și aceste scuze; dar atuncea nu ne este oare permis să zicem că urcarea de azi a efectelor statului se datorește păcii, belșugului de capitaluri și enormei scăderi a procentelor în centrurile comerciale ca ale Engliterii, Franții și altele? Desigur, acestea sunt cauzele relativei urcări a hârtiilor noastre, căci, în Franța numai, renta 5 la sută a ajuns la 120 și renta 3 la sută aproape al pari.

Însă, dacă capitaliștii străini ar cunoaște mai bine modul cum se administrează finanțele acestei țări, decăderea ei economică, sleirea ei agricolă, asigurăm pe domnii de la „Românul“ că nici aceasta nu s-ar întâmpla; însă capitalistul străin nu se ia decât după un fapt pipăit și material, plata exactă a dobânzilor, ceea ce, slavă Domnului, am putut face până acuma. Cu ce preț însă? Numai noi o știm: cu sporirea dărilor, cu stoarcerea muncitorului, cu ruinarea arendașului și a proprietarului, în sfârșit cu rezultatul faimos constatat de însuși ziarul „Românul“ mai deunăzi în privința stării exportului și importului.

Cât timp va mai merge astfel numai Dumnezeu o știe; și hârtiile turcești și egiptene se bucurau odinioară de cel mai frumos credit… până… în ajunul catastrofei. Bancherii străini nu se neliniștesc de asta; ei vor ști foarte bine, cu câteva săptămâni înainte, să se puie la adăpost, fiind prevestiți de amicii liberali de aicea, și tot turma neprevăzătoare a micilor capitaliști și acționari va plăti deocamdată fantaziile financiare și economice ale d-lui Brătianu și „doftoriile întăritoare“ ale d-lui C.A. Rosetti. Am zis deocamdată, pentru că statele străine, precum știm după exemplele Egiptului și Turciei, nu lasă în pierdere pe supușii lor, și tot noi, în cele din urmă, vom plăti toată paguba, cum s-a întâmplat cu strălucita afacere a răscumpărării. Și este și drept să fie astfel; națiunile cari sufăr să fie guvernate de Roseți, Brătieni, Pătărlăgeni, Costinești, Mărgăritești ș.c.l., merită să plătească acest lux, precum au plătit acelea cari au tolerat la cârma lor viziri corupți și kedivi risipitori.

Articolul citat al „Românului“, fiind o întreagă comoară și dând loc la mai multe serii de reflexiuni, vom reveni asupră-i într-un număr viitor.

❦