[26 mai 1880]

Răsăritul Europei, Peninsula Balcanică, înfățișează azi, ca nealtădată, priveliștea unor aspirații atât de contrarie unele altora încât ne e peste putință a vedea în aceste mișcări ceva voluntar, de sine stătător, cu o țintă clară, ci suntem siliți a admite influențe de dinafară, primejdioase tuturor popoarelor Peninsulei și fiecăruia îndeosebi dintre ele.

Cu etnografia în mână ne convingem lesne că nici unul, absolut nici unul din aceste elemente, cel bulgar, albanez, grecesc, turc, sârb, nu sunt îndestul de numeroase, fiecare pentru sine, spre a putea exercita cu succes o predominațiune asupra celorlalte, încât la toate se aplică spirituala comparație făcută de contele Andrassy, că lupta între două dintre ele ar sămăna cu lupta între doi lei ce se înghit reciproc, încât și de la unul și de la altul nu rămâne decât coada.

Într-adevăr, dacă ne uităm la sârbi, îi vedem despărțiți în două tabere, nu tocmai simpatice una alteia, poate din cauze etnologice chiar. Serbia ar dori, în adevăr, să adune sub sine pe toți cei de-o rasă, sub coroana familiei Obrenovici; însă lucrarea sa în această direcțiune se împiedecă de aspirațiunea Muntenegrului, care reclamă pentru sine același rol. Familia princiară Nieguș din Munții Negri nu are mai puțin dorința de-a fi centrul împrejurul căruia să se grupeze viitorul regat al Serbiei mari. O a treia direcțiune, opusă amânduror acestora, este aceea a unui regat al slavilor de sud, sub auspiciele Casei de Austria, cristalizat împrejurul Croației, căci croații nu sunt altă decât sârbi catolici.

Grecii, pierzând multe din calitățile lor antice, mai cu seamă acea senină inteligență care-i făcea atât de potriviți pentru artă și știință, au păstrat încolo multe din defectele lor antice, mai cu seamă însă instinctele demagogice, atât de înrădăcinate încât se simt în chiar descendenții deznaționalizați ai acelei rase. Cu tot instinctul acesta, nimic mai puțin decât constitutiv, și care, din contra, e negațiunea oricării mari formațiuni de stat, idealul lor politic e o Grecie mare, cuprinzând poate Imperiul bizantin de odinioară, format de romani, dar atât de rău guvernat, atât de cumplit esploatat, cu așa stângăcie susținut de moștenitorii bizantini. Îndealmintrelea grecii au păstrat până azi vechea lor manieră de răspândire pe țărmuri de mare și în centre comerciale, și numai pe ici pe colo formează sate de populațiune rurală, încât istoricul Paparigopulos, voind a delimita teritoriul asupra căruia grecii ar avea drept, a trebuit să-și numească harta sa nu etnografică, ci… etnocratică. În noțiunea etnocrație se cuprinde însă din capul locului dorința de-a predomina, de-a stăpâni asupra altora, pe de altă parte însă cată a se ști dacă elementele etnocratizate pe hârtie vor și îngădui cu mânile-n sân o asemenea predominare.

Venim acum la frații bulgari. Zicem frați nu figurat, ci în sensul propriu al cuvântului, de vreme ce regatul Asanizilor a fost româno-bulgar, și Asanizii însuși români, după propria mărturisire făcută de regele Ioanițiu în diplomele sale adresate Papei.

Aci întâlnim tendințe de revendicațiune și de predominare față cu toate elementele Peninsulei, fie români, fie greci, fie slavi chiar.

Astfel s-a propus în Adunarea legiuitoare de la Sofia un proiect de lege de naturalizare, în care se zice:

De asemenea vor fi cetățeni bulgari, fără alte condițiuni decât cele de mai sus, locuitorii de naționalitate bulgară cari se află în provinciile anexate de România și Serbia, și nefiind hotărâți a rămânea acolo, vor emigra în Bulgaria în termen de doi ani din ziua publicării acestei legi.

Anexate de români!

În coloanele foii noastre am arătat, în mai multe rânduri, că Dobrogea n-a fost nicicând bulgară, că predecesorii lui Mircea I încă o cuceriseră de la triburi tatare, că provincia a rămas a Țării Românești mult timp după prefacerea Bulgariei în pașalâc, după moartea lui Șișman, și că de la Mircea I a fost luată de cătră turci. Am dori să ni se arate cum o provincie luată de turci de la români și redată prin Tractatul de la Berlin tot românilor poate fi numită o provincie anexată de la Bulgaria?

Albanejii sunt, într-adevăr, numai în defensivă. Vechea lor organizație în gentes pe teritorii bine definite și poate aversiunea contra amestecului cu alte rase îi face să nu dorească a predomina, dar îi împinge a nu se lăsa nici predominați. Teritoriul albanez și-l dispută acum, în mod etnocratic, cele două Serbii și Grecia.

Despre tracoromâni nu mai vorbim. Deși sunt într-un număr destul de mare în Peninsulă, ei nu urmăresc idealuri politice și ar fi buni bucuroși dacă i-ar lăsa în pace să-și vază de biserică și de școală.

Tendențe de predominațiune eschizându-se una pe alta vedem deci mișcând elementele de peste Dunăre. Unde pot duce aceste tendențe nu e greu de ghicit. În loc de-a se stabili un comun acord între toți, pentru ca să se respecte toate limbile și toate naționalitățile, fără deosebire, pentru ca în teritoriile pe cari ele le ocupă să se dezvolte fiecare în pace — oricare ar fi împărțirea după state — tendențele de predominare, dorințele de deznaționalizare vor duce la frecări continue și vor face ca elemente menite de Dumnezeu și de istorie a trăi laolaltă să ajungă a se certa și bate pentru petece neînsemnate de pământ și pentru supremația cutărei sau cutărei limbi. Rezultatul va fi că fiecare din aceste elemente îndeosebi se vor preface în mânile marilor vecini în instrumente contra lor înșile, că pacea nu se va stabili niciodată, până ce, cu toții laolaltă, vor încăpea sub o nouă dominațiune străină, care nu va mai fi atât de slabă ca cea turcească. Cine nu e drept nu merită a fi liber. Fără ca în organizațiunea acestor state să se introducă principiul suprem că orice naționalitate își poate vedea în libertate de limba, de școala, de biserica sa, fără egala îndreptățire a limbelor, oricare ar fi repartiția teritorielor, Peninsula Balcanică va deveni teatrul unor rivalități de predominare, regretabile pentru toți deopotrivă. Victorii momentane ale unora vor fi urmate de victorii asemenea momentane ale altora, și-n aceste mișcări convulsive, când într-o parte, când într-alta, cel ce va câștiga în adevăr va fi totdeuna un al treilea de dinafară. Toate elementele în discordie vor scădea în orice privință, făcând loc imigrațiunei și predominărei străine.

❦