[27 mai 1880]

Cunoscând principiul fundamental al partidului dominant, acela de-a se bucura de toate foloasele vieții publice sub pretextul unei deosebiri de principii, nu ne îndoim că și alegerile pentru consiliile județene vor avea aceeași firmă și se vor face pentru aceleași scopuri. Județele au fondurile lor, iar puternicii zilei au rude, au copii. Pentru rude slujbe județene, pentru copii burse în străinătate — toate aceste împărțite ca între buni părinți de familie — iată singura rațiune de a fi a consiliilor județene și a respectivelor comitete permanente, sub regimul liberal.

Ne pare rău că trebuie să caracterizăm atât de aspru self-governmentul nostru; dar, din nefericire, așa este, și împotriva evidenței orice iluzie e zadarnică.

Și județul Ilfov și-a avut întrunirea sa electorală, la 19 mai, vizitată de prea puțini alegători curioși și de vro 40-50 de curioși nealegători. Faptul în sine nu ni s-ar fi părut destul de important pentru a ocupa cu el coloanele de căpetenie ale foii noastre, căci asemenea aranjării electorale, la cari strângătorii de suflete au rolul de căpetenie, discursurile pe-al doilea, sunt prea cunoscute publicului nostru, din natura sa cam sceptic, pentru ca vechiul cântec despre întruniri entuziaste și aclamatorii să mai poată avea efect. Talentul oratoric al onorabilelui Fleva e după unii atât de indiscutabil, după alții iar atât de discutabil încât, și într-un caz și într-altul, vorbă multă ar fi de prisos.

Dar nu numai d. Fleva a vorbit cu această ocazie, ci și prințul Dimitrie Ghica. Departe de-a găsi ceva rău în aceasta, credem totuși că cuvintele unui fost prezident al Adunării conservatoare și ale fostului șef al unui cabinet conservator caută a fi ascultate în ceea ce ele cuprind nou.

Constatăm însă că e nouă numai împrejurarea de-a vedea vorbind pe prințul Dimitrie Ghica înaintea unei adunări foarte puțin numeroase și alăturea cu d. Fleva; în chiar discursul prințului nu întâlnim nimic ce n-ar fi fost zis de alții, într-o formă mai clasică.

La noi — zice prințul — când o partidă e învinsă, fie că e în minoritate în Parlament, fie în alt mod, vine și face numai critice; dar nu arată numai adevărul, ci caută numai să pună din nou mâna pe putere printr-o opozițiune sistematică. Acesta este inconvenientul ce naște din nerăbdarea unora de-a pune mâna pe putere, mai ales la noi, unde o mare parte din locuitorii orașelor sunt amatori de funcțiuni. La noi, din nenorocire, sunt foarte numeroși aceia cari n-au alt mijloc de viețuire decât cariera de impiegați.

Zis-a prințul ceva nou printr-aceasta? Desigur nu. Răposatul C. Crețulescu a ținut la 1862 un discurs din cele mai bune ce s-au rostit vreodată în Adunare asupra acestui subiect, economistul Marțian a scris asupră-i cu adevărat foc, apoi mai pomenim Convorbirile economice ale d-lui Ioan Ghica, Studiile d-lui Xenopol, un interesant Studiu asupra progresului la români de d. Teodor Rosetti și în fine o mulțime de discursuri din Parlament, între cari unul chiar al d-lui Ioan Brătianu, în cari se tratează din toate puntele de vedere această cestiune mai mult decât cunoscută. Alexandri, în Millo director și în Paraponisitul, a luat cestiunea drept obiect de comedie, iar Millo însuși a adunat, într-un tip nemuritor, pe acei „foarte numeroși cari n-au alt mijloc de viețuire decât cariera de impiegați“. Din toate lucrurile pe cari le-au votat Adunările ad-hoc, apoi Constituanta, precum Unirea, prinț străin, egalitatea înaintea legilor, abrogarea tuturor privilegiilor, libertatea întrunirilor și a presei etc., nici unul nu pare a fi trecut atât de mult in succum et sanguinem ca „accesibilitatea tuturor românilor la funcțiile statului“. Acest principiu l-a priceput democrația numaidecât, ba el este sâmburele și rădăcina democrației române, și suntem siguri că liberalii noștri ar renunța bucuroși la toate celelalte libertăți, numai pe aceasta una s-o păstreze deplină. Ei sunt pururea atât de nerăbdători de-a exercita această accesibilitate încât siluiau chiar împrejurările și se numeau ei pe ei înșuși prefecți, casieri, polițai, miniștri, prezidenți de republică, chiar dacă n-ar fi fost decât în îngusta circumscripțiune a fericiților Ploiești.

Dar democrația română nu e tare numai în accesibilitate, ci și în creațiune de posturi. Astfel, de exemplu, administrația drumurilor de fier a trecut în mânile statului, funcționarii sunt deci agenți ai statului, cari ar trebui plătiți ca toți ceilalți, c-o leafă mai mică decât a unui ministru, de ex.

Știți câte cât iau cei trei directori ai căilor ferate, cari nu pricep nimic, sau atât cât și nimic, dintr-ale drumului de fier? Câte 36.000 de franci pe an!

Administrația monopolului tutunurilor a trecut în mânile statului, lefile însă au rămas ca și cele de sub antreprenori, adecă tot mari. Ba se aude și mai mult. Advocații regiei, plătiți odată scump, pentru că aveau de apărat procese contra celei mai puternice persoane juridice, statul, sunt și azi plătiți tot atât de scump pentru micile mizerii de procese de contrabandă și angajați cu contract, pentru ca un alt guvern să nu-i poată depărta.

Iată acum că se ivește pe orizont Banca Națională, c-o mulțime de posturi, cari se înțelege că se vor ocupa tot de patrioți, de vor pricepe sau nu afacerea.

Dar, afară de cele atârnătoare de stat, mai e comună, județ, așezăminte brâncovenești etc. Câte patru, cinci posturi ocupă un singur patriot, și-apoi țara să nu meargă bine? Ba-i merg petecele de bine ce-i merge…

Am putea ilustra tema aceasta cu sute de exemple și am putea cita toate formulele în cari ea a fost emisă; dar nu e acesta scopul nostru.

Ca d-nii democrați să ia de oriunde le vine e rău, dar e natural. Adevărata lor patrie e bugetul, și dacă cei mai mulți dintre ei ar fi avut buget peste Dunăre, poate nici nu ne veneau atât de proaspeți dincoace. Astăzi începe a încolți sămânța democrației și la Sofia, încât e o adevărată nenorocire pentru patria panbulgară că d-nii Mihălescu, Stătescu, Cariagdi, Serurie și alții nu sunt mai tineri sau că reminiscențele lor au devenit, prin mediul în care trăiesc, cam insuficiente pentru o țară care e pe cale de-a le vota o anume lege escepțională de naturalizare.

Dar e mai puțin natural de-a vedea pe prințul Dimitrie Ghica, care, deși nu putred de bogat, totuși are avere și tradiții, alături cu această democrație importată din câteși patru unghiurile lumii, în loc de-a forma în țara sa un element de control asupra ei. Nouă ni se pare că deja această unică deosebire între d-sa și patrioți, că are ceva și este ceva pe lângă patrioții avizați pur și simplu la creațiunile bugetare, ar fi îndeajuns ca să-l dispenseze de puțin invidiata conlucrare cu onorabilele Fleva sau Mihălescu!…

❦