[28 septembrie 1880]

„Românul“, după ce parafrazează pentru a suta oară cu vorbe de dacă rolul ce-l are opoziția în toate țările, ajunge a vorbi și de opoziția din țara noastră.

Partida liberală voiește a face pe deplin educațiunea politică a țării… Din contra, organele opozițiunii de toate nuanțele înfățișează dezgustătoarea priveliște a unei nemaipomenite lipse de urbanitate, a unei lupte îndîrjite, în care espresiunile cele mai triviale se înlănțuiesc unele cu altele etc.

Va să zică: lecții de stil și de urbanitate!

Să fim urbani, dar cu cine?

Cu aceiași oameni cari azi, fiind la putere, ne dau lecții, pe când ieri, în opoziție, insultau tot și toate, începând de la capul statului.

Acum cinci ani, pe când patrioții erau în opoziție, ce fel de educațiune politică dădeau dumnealor țării?

Deschidem n-rul „Românului“ de la 12 ianuarie 1874, și aflăm în el următorul prim București:

Anunțarăm și noi, după denunțările ziarului „Democratul“ din Ploiești, că, mulțămită tăcerii curtenitoare a ziarelor, tăcere determinată și de-o mai bună opiniune decît cea stabilită astăzi asupra aplecărilor unor înalte persoane, s-a suprimat în fine, din averea spitalelor, frumosul și avutul munte Piatra-Arsă …

Comunicatul (privitor la această afacere) fu nefericit din capul locului; el suferi două publicațiuni în „Monitor“; în prima nu figurau subsemnăturile d-lor efori; se vede că aceasta nemulțumi foarte pe oarecine, căci a doua zi comunicatul reapăru în „Monitor“ împreună cu subsemnăturile d-lor efori, cari declarau că d-nia lor au rugat pe Domnitor să ia Piatra-Arsă, că d-nealor au făcut totul, fără ca Domnitorul să ceară sau să refuze ceva, că în fine Piatra-Arsă căzuse numai ca o năpaste în averea Domnitorului.

Este, negreșit, foarte cavalerească o asemenea urmare, de-a lua astfel răspunderea seniorului său. Că se mai găsesc și astăzi asemenea cavaleri, aceasta nu este de mirare, exemplele cavalerești fiind molipsitoare; că se mai găsesc însă asemenea seniori, aceasta este ciudat, exemplul neavînd absolut nici un farmec…

Și ce mai rezultă din ultimul comunicat? Rezultă că Eforia a solicitat în mai multe rînduri de la M. Sa Domnitorul să binevoiască a lua sub patronajul său stabilimentul de la Sinaia și că acel patronaj nu s-a putut dobîndi decît cu prețul a 1000 pogoane din Piatra-Arsă.

Dezinteresată și filantropică patronare!

Mai rezultă încă ceva. Rezultă că colonelul Cretzulescu n-a primit, pentru 2270 pogoane, din cari 1233 pădure, decît 46.046 lei, adecă cîte 20 lei pogonul de pădure sau munte.

Iacă… un gheșeft!

Dacă Eforia n-a pierdut nimic din această afacere a Pietrei-Arse, în tot cazul rău a fost ars răposatul colonel Cretzulescu!

Precum văd și orbii, Domnul este acuzat, în șirele de mai sus, de-a fi făcut un gheșeft în detrimentul unei fondațiuni publice sau în detrimentul averii unui om ce murise. Tot Domnul era numit pe atunci agent al d-lui de Bismarck etc. Aceasta în organul principal al opoziției de atunci, căci „Nichipercea“ și confratele lui de la „Telegraful“ dădeau epitete și mai grațioase suveranului României. Dar, pe când presa roșie făcea educația politică a țării cu atâta urbanitate, cu espresii atât de alese pe când vorbea de Domn, ce mai educație va fi dat când vorbea de alți muritori de-a doua mână? Nu-i sfătuim pe cititori să deschiză colecția „Românului“ din 1875 și 1876. Dar, dacă există vrun Toma necredinciosul care să nu-și poată închipui decât văzând cu ochii adâncul degradării stilistice și morale a acestei tagme de demagogi, îi spunem că caute n-rul „Românului“ de la 13 august 1875 pag. 3, unde el va vedea că într-adevăr nu există înjurătură cât de scârboasă în limba românească pe care onorabilii și urbanii patrioți să n-o fi trecut în gazeta d-lor. Noi mărturisim că nu putem comite necuviința de-a reproduce cele ce stau acolo.

Și acești oameni fac educația politică a poporului!

Dar ce mai zice „Românul“?

Cei din opoziție să caute a lumina națiunea asupra datoriilor ei în noua fază în care a intrat, asupra muncii ce trebuie să-și dea pentru a dobîndi și independența economică pe lîngă cea politică.

Aceste lecții le dăm noi de mult. Cea dântâi datorie a națiunii, dacă vrea să se întremeze și economicește și moralicește, e s-arunce pătura de paraziți de deasupră-i în gunoiul din care a ieșit; să nu aleagă directori de bancă din absolvenți a patru clase primare, să nu aleagă senator pe autorul mărturisitei scabroase afaceri, să nu facă directori de drum de fier din cărciocari de mâna a treia, c-un cuvânt să nu creeze, prin încurajarea stupidității ș-a obrăzniciei, o clasă de consumatori improductivi ai sudorii frunții ei. Curățită de pătura de paraziți, nația își va veni în fire. E drept că bugetul celor două cinstite Academii de la Văcărești și de la Mărcuța s-ar cam încărca; dar, în orice caz, patrioții căpătuiți în aceste două institute nu vor mai costa nația câte 24 și 36 mii de franci de obraz pe an, ci mai ieftior, mai adecuat cu meritele și capacitatea multora dintre reversibilii și mucenicii patrioți.

Cât despre specioasele cercetări economice ale „Românului“ ierte-ni-se vorba, dar n-am ajuns în doaga redactorilor acelei gazete, de-a ignora abecedarul economiei politice și de-a face cu toate astea lecții de politică comercială d-lui baron de Haymerle.

Abecedarul economicei politici zice însă:

Industrie fără protecție nu se poate înființa.

Protecție fără putere politică a statului nu se poate exercita.

Puterea politică nu se poate câștiga decât prin o dezvoltare normală și sănătoasă a poporului, deci organizând statul simplu și în conformitate cu necesitățile lui simple, ieftin — conform cu munca lui ieftină, solid și statornic — conform cu natura proprietății ș-a muncii lui.

Cu sărituri pseudocivilizatorii, cu crearea de locuri mari în care să intre panglicari mici, cu forme goale în locul fondului, cu vorbe late în loc de știință și raționament, cu Costinești ca surogat pentru Colbert nu se regenerează și nu se-ntărește o nație.

Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mișcării bunurilor; ea e mai adâncă; e socială și morală. Pentru rezolvarea ei ar trebui un moment de înălțare a inimelor la care să contribuie clasele în adevăr educative ale societății, preotul, dascălul, legiuitorul penal, ba chiar psihiatrul.

Căci dacă avem nevoie de ceva e înainte de toate de-a urî neadevărul, ignoranța lustruită, cupiditatea demagogilor, suficiența nulităților. Trebuie să se înfrângă odată conspirația pe care tot ce e mărginit și ambițios, sărac și leneș, stupid și invidios au plăsmuit-o prin instinct contra caracterului drept al poporului nostru, în contra bunului său simț, în contra muncii sale.

Nu ni se zică că și între roșii sunt patrioți și oameni de caracter. Sistemul lor de guvern și maniera lor de-a vedea sunt o crimă în contra țării. Cine, după falimentul deplin al politicei lor interne și esterne, sau nu vede, sau se preface a nu vedea rezultatele e mărginit sau de rea-credință. Cu cel mărginit nu există dispută, pentru că nu e-n stare a te pricepe; cu cel de rea-credință asemenea nu e dispută, pentru că nu voiește să te priceapă: stat pro ratione voluntas.

„Românul“ deci ar face bine să-și păstreze lecțiile de urbanitate pentru sine, când va fi în opoziție, căci va avea mare nevoie de ele, mai ales când bine-meritatul Orășanu nu va mai avea slujbă. Atunci nici cenușa morților nu va rămâne neturburată de urbanitatea recunoscută și medaliată a scrierilor așa-zise umoristice ale acestui curios geniu. Cât despre noi îndeosebi și de opoziție în genere, știm foarte bine cu cine avem a fi politicoși și cu cine nu; și, dacă Goleștii și alți amăgiți de felul lor n-au avut a întâmpina din parte-ne nici umbra de bănuială, oricari ar fi fost ideile lor politice, nu vom fi tot astfel față cu tagma pentru care ideile sunt un pretext de spoliare și un mijloc de bun trai, față cu sistemul demagogic care din politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de înaintare în economia, nu politică, ci privată, a membrilor societății de esploatație!…

❦