[29 noiembrie 1880]

Există în București o foaie care, prin maniera ei de-a se esprima și de-a argumenta, ne-a dispensat atât pe noi cât și pe orice ziar din țară de-a intra vrodată în polemică cu dânsa. Circumscrisă din cauza lipsei de cunoștințe, a creșterii și a apucăturilor celor cari o redijază, ea are privilegiul de-a putea ataca orice și pe oricine fără ca vreunui om să-i fi venit în minte a releva insultele și calomniile pe cari le cuprinde.

Înțeleși odată asupra naturii acestui ziar, opiniile lui ne sunt indiferente întru cât s-atinge de partidul conservator sau de persoanele cari-l compun. Lucrul sufere însă o esențială schimbare când acea foaie își permite a discuta actele oficiale ale oamenilor și când înaintează calomnii și neadevăruri în contra unor asemenea acte. Dacă „Telegraful“ ar înainta calomnii asupra d-lui I. Brătianu ca ministru, „Românul“ n-ar fi poate obligat a-i răspunde, dar „Monitorul“ e dator de-a dezminți o calomnie adusă în contra activității oficiale a unui ministru. Această datorie îi revine „Monitorului“ și atunci când un ziar al partidului de la putere, precum e „Telegraful“, lovește în caracterul oficial al unui om din partidul opus.

Asemenea calomnii au apărut în „Telegraful“ în contra d-lui general Manu, comandantul diviziei a IV în timpul campaniei.

Am așteptat mai multe zile pentru a vedea în „Monitor“ un comunicat al Ministeriului de Război care să dezmintă acele calomnii. Cu toate acestea d. ministru nu s-a crezut dator a le dezminți, încât suntem siliți noi de a ne substitui și ministrului și „Monitorului“ și să facem ceea ce n-am mai făcut, să-i dăm „Telegrafului“, prin șirurile acestea, cea mai formală dezmințire la neadevărurile sfruntate pe cari le-a publicat în privirea comandei d-lui general Manu în timpul campaniei.

Este afară de orice îndoială că s-ar putea da publicității toate actele oficiale relative la cele petrecute la Nicopole cu ocazia trecerii Dunării și am fi poate în stare de a ni le procura. Momentul însă nu ni se pare oportun; istoria războiului din Bulgaria este prea recentă și patriotismul, precum și caracterul de militar al d-lui general Manu, suntem siguri că-l împiedică de-a le publica d-sa însuși. Reputațiunea d-lui general e îndealtmintrelea întemeiată astfel ca opinia publică să nu se poată nici îndoi măcar asupra dezmințirii categorice ce-o dăm calomniilor și insultelor din ziarul „Telegraful“.

Același număr al „Telegrafului“ cuprinde neadevăruri și calomnii asupra d-lui general Florescu. E fastidios de-a mai reveni asupra lor, fiind tratate pe larg și în modul cel mai convingător atât prin foile publice și prin Camerele legiuitoare de la 1849 încoace. E absolut neadevărat că gen. Florescu a fost cândva adiutantul vreunui general străin. Simplu delegat al guvernului românesc pe lângă armata rusească, locotenentul Florescu a luat parte la campanie de buna sa voie și a fost decorat de generalul comandant al armatei de operație cu crucea Sf. Vladimir.

Ținem mult a releva încă un punct, acela al calificativului de „generali ai cutărui partid“. Noi la „Timpul“ considerăm pe toți ofițerii ca fiind ai țării, iar nu ai partidelor, și nu poate fi crimă mai mare decât aceea ce s-a comis și se comite încă de pretinșii liberali, aceea de-a amesteca politica în armată, clasificând pe ofițeri mai puțin după meritele lor decât după culorile politice.

❦