SCRISOAREA UNUI MINISTRU

Revelațiuni interesante și autentice

A treia ediție, cu nouă adaose explicative și cu deosebite comentarie

[28 noiembrie 1880]

Din toate părțile ni se cere a treia ediție din revelațiile autentice ale d-lui ministru de culte. Sunt persoane, atât din capitală cât și din județe, cari nu și le-au putut procura până acuma. Ne grăbim a le satisface legitima curiozitate, rezumând totodată corespondența noastră din Iași și informațiunile ce le-am avut până în momentul acesta ca adaose explicative.

•

În continuare se republică scrisoarea lui V. Conta din 13 noiembrie 1880 și corespondența din Iași din 21 noiembrie 1880, redate mai sus.

REZUMATUL INFORMAȚIILOR NOASTRE ÎN AFACEREA CONTA-PANU

Efectele publicării noastre de sâmbătă sunt până acuma destul de însemnate.

D. Conta e adânc zdruncinat; d-sa voiește, fără mult succes, a-și disimula dezolarea și ar fi bănuind că festa i-a venit din sânul familii d-sale adoptive. În conciliabulele onorabilei familii i se dau cu oarecare stăruință sfaturi să se retragă, D-sa nu voiește a le pătrunde înțelesul și astfel se crede că ele i se vor accentua hotărâtor la prezentarea proiectului de lege a instrucțiunii.

Pretutindeni nu se vorbește decât de Scrisoarea unui ministru. Unii râd, alții sunt indignați; fataliștii spun că aceasta nu mai este „teoria ondulațiunii“, ci practica poticnirii; pozitiviștii studiază lucrul d-aproape și descopăr la fiecare din edițiile Scrisorii ciudățenii nouă; optimiștii aplaudă farsa, pesimiștii șuieră victima ei principală — în sfârșit un adevărat scandal… Cine până acuma nu se asoțiază la senzația generală sunt foile oficioase și ordinile de zi ale Camerelor, se speră însă că curentul le va scoate în curând din răutăcioasa lor muțenie.

În Moldova senzația este și mai accentuată ca la noi. Încărcată de ridicule și de desprețul general, întreprinderea improvizării partidului roșu în Iași a devenit pentru multă vreme imposibilă. Moderații înfuriați aruncă asupra d-lui Panu acuzația de trădare de corespondență. Acel domn, sâmbătă seara, când apăruse foaia noastră, după o conferență de câteva ore cu d. Conta, pleacă la Iași, unde ajunge a doua zi, duminică. Marți apare „Ștafeta“ cu titlul schimbat; acu se numește „Liberalul“. „Ștafeta“ cu capul cel nou spune că va fi redijată de „un comitet compus din mai multe notabilități ale partidului“ despre a cărui consolidare se vorbește în scrisoarea d-lui Conta. Aceste notabilități sunt dd. Panu, Gheorghian, Verussi și Herșcu Goldner. Apariția „Liberalului“ face a se crede că d. Panu a dus cu d-sa din București aceea ce d. Conta ținea la dispoziția numitelor „notabilități“ cu utilizate „aptitudini individuale“.

P.S. — D. Verussi a demisionat și d-sa din grupul liberal-moderat; dimisia-i este înserată în numărul „Liberalului“ pe care-l primim astăzi. Desigur statul s-a și executat în privința „aptitudinilor individuale“ ale numitului domn, expuse la Concordia.

•

Pe lângă acestea trebue să începem a da și din reflecțiile ce le face presa asupra Scrisorii unui ministru, pe care mai toate foile au reprodus-o după noi. Din parte-ne, expunând judecății publice revelațiile autentice ale d-lui ministru, ne-am impus o completă abținere de la orice reflecții subiective în această afacere.

•

Extrase din ziarele române.

„BINELE PUBLIC“

… În urma divulgării acestei epistole, a cărei autenticitate nu mai poate fi pusă la îndoială, d. Conta — și după d-sa d. Teriachiu — nu mai poate rămâne ca ministru nici 24 ore, afară numai dacă d-sa, cu dd. Rosetti-Brătianu, stăpânii d-sale, nu vor găsi că o nouă sfidare trebuie aruncată moralei publice, demnității, pudoarii, opiniunii scandalizate. Dd. Conta și Tiriachiu nu putem afirma că „desigur își vor părăsi portofoliele“ pe motivul că „s-au convins despre inutilitatea participării lor la guvern“ (cum zicea „Steaua României“). Dacă d-lor peste puțin nu vor mai figura în cabinet cauzele mai probabile vor fi poate altele, de exemplu că nu mai reprezentă nimic și pe nimeni; că marea coterie dorește, în exclusivismul ce o caracterizează, instrumente și mai devotate; că dd. Rosetti-Brătianu, după ce i-au uzat și i-au compromis, acum caută modul și pretextul de a se scăpa de dânșii, precum caută a se scăpa și de d. Boerescu.

•

„ROMÂNIA LIBERĂ“

…Scrisoarea d-lui Conta, pe lângă multe alte urmări privitoare la autorul ei, va avea de consecință și o turburare prin sferile guvernamentale. Nici d. Teriachiu, nici d. Conta, nu mai pot rămânea în minister. Grupul politic care i-a ridicat la guvern le-a cerut demisiunea. Primul, dacă informațiunile noastre sunt exacte, ar fi și declarat că preferă stima amicilor săi politici portofoliului ministerial; secundul, cu tot amorul său pentru putere, va fi silit, credem, de considerațiunile onestului, de a părăsi umilit scaunul ministerial. Fatalitatea a fost crudă pentru dânsul. Îl deplângem…

•

„MIȘCAREA NAȚIONALĂ“

Midas! — Iată o interesantă figură mitologică, pe care lumea profană nu o cunoaște în deajuns. Midas este omul vulgar, mitocanul parvenit la o pozițiune neașteptată și care se miră singur de norocul ce l-a ajuns. Compus din lutul comun din care sunt plăzmuite ființele cele mai ordinare, împins de noroc mai sus decât merita, această ființă stranie se muncește perpetuu să armonizeze vulgaritatea sa cu norocul neașteptat care l-a năpădit. Elenii, cu admirabila lor delicatețe de sentimente și cu geniul lor poetic, au personificat pe acest parvenit al soartii într-o admirabilă alegorie mitologică, care a străbătut veacurile și a ajuns până la moderni. Este Midas, care, sub splendorile coroanii regești, nu-și poate disimula urechile de asin; este ființa comună, vulgară, pe care soarta a azvârlit-o pe un scaun regesc și care nu-și poate domina deprinderile rele, vițiile originale, nu-și poate uita aplecările naturii sale. El voiește să fie rege ca toți regii, voiește să beneficieze de înalta sa pozițiune, de strălucirea coroanii cu care și-a împodobit capul, și ar dori ca să se uite ceea ce a fost. Natura însă, cu inexorabilele sale legi, îi pune necontenit în față oglinda adevărului și în noua lui pozițiune nu-i amintește decât figura grosolană a bădăranului parvenit. La orice mișcare i se pare că sub coroana regală fiecine-i zărește vârful urechilor de asin și, muncit de această perpetuă preocupare, de acest secret care-l obsedează în tot momentul, se hotărăște într-o zi să fugă departe de lume, în câmpii pustii. Acolo, singur, sapă o adâncă groapă, căreia-i confiază cu multă discrețiune secretul său: „Regele Midas are urechi de asin!“. Această confesiune ușurează pentru câtva timp pe nefericitul parvenit; dar în curând ploile umplu groapa cu apă, se formează o mlaștină, unde cresc trestii de baltă cari la adierea vântului repetă mereu: „Regele Midas are urechi de asin!“… — Și astfel ajunge ca toată lumea să cunoască acest secret și toți să recunoască, sub strălucirea coroanii, figura vulgară a parvenitului. — De câte ori în societate întâlnim figura lui Midas, fără de a ni aminti alegoria mitologică a vechilor eleni!

Aceste reflecțiuni ne-au venit natural în minte citind ziarul „Timpul“ din 23 noiemvrie curent, în care se află publicată o curioasă scrisoare a d-lui V. Conta, ministru de culte, către amicul său Gheorghe Panu, primprocuror la tribunalul de Iași. Confrații noștri de la „Timpul“ se pare că au fost deziluzionați într-un mod neașteptat prin acest incident; credeau că actualul ministru de culte este ceva; și ni amintim când noi, de la intrarea lui în ministeriul roșilor, denunțam urechile lui Midas și când confrații noștri aveau rezerve și îndoieli întru aceasta. Groapa cu secretul s-a transformat în mlaștină și trestiile ce au crescut acolo, repețind mereu tuturor că Midas are urechi de asin, a trebuit în fine să convingă și pe cei mai binevoitori. Astăzi îndoiala nu mai este, căci urechile există! Și noi mulțumim trestiilor de baltă pentru c-au făcut să dispară o prejudecată mai mult.

Românii, mai primitivi și mai puțin poetici decât civilizații eleni, au un proverb popular care zice: „Nici din răchită cerc de bute, nici… om de frunte!“ Și, de vreme ce proverbul a ajuns până la noi, se vede că bătrânii îl întemeiau pe rațiune și pe fapte. Ar fi fost curios să vedem demonstrată această teorie pe rațiuni pozitiviste de către d. Conta, în cartea sa despre fatalism. Sunt mistere în organismul fizic, sunt mistere în legile morale pe cari, poate, numai școala fatalistă le-ar putea legitima și ne-ar putea spune de ce lângă mândrul stejar crește păcătoasa răchită și lângă caracterul nobil trăiesc caractere servile… De ce?… Fatalism! Este o cestiune pe care, cu mai multă competență acum, și cu experiență personală, ar putea astădată inteligentul d. Conta să o trateze într-un capitol aparte, după ieșirea d-sale din ministerul roșilor, pentru a ilustra cărțulia sa de teorie și cu date din viața practică. Pentru noi însă, pe cari speculațiunile metafizice — chiar și cele ale pozitivismului — ne-au găsit pururea reci, ne mulțumim a constata că există Midas și în timpurile moderne și că are urechi de asin.

Aceste câteva observațiuni ni s-au părut neapărate pentru a precede Scrisoarea unui ministru pe cari ne-o revelează onor. noștri confrați de la „Timpul“.

•

Aspre de tot reflecțiile „Mișcării naționale“, dar scrise cu mult avânt și haz. — Ne oprim aci pentru astăzi. Într-un număr viitor vom continua cu înregistrarea acestor extrase și ca nouă adaose explicative asupra afacerii Conta-Panu.

❦