[29 octombrie 1880]

Invențiunea tiparului are și ea neajunsurile ei, ca toate în lume, dar are și foloase. Un neajuns e că, după ce vreun creștin, prin sute de coli tipărite, a dovedit că nu știe nimic, începe a trece de mare scriitor, ba e în primejdia de-a fi ales membru al Academiei; unul din foloase este că se fixează enunciațiunile oamenilor, că tiparul e toiagul memoriei omenirii, mai ales a memoriei celei morale, care e foarte slabă. Dacă nu s-ar fi tipărit în „Românul“ că răscumpărarea e „cea mai populară“ cestiune în România, declarația d-lui Brătianu, făcută în Senat, că cestiunea e „impusă din Berlin“ nu devenea atât de caracteristică; dacă nu s-ar fi tipărit că „cuțitul s-a înfipt pîn-în mâner în pîntecele României“, n-am ști cum să esplicăm graba ce-au avut-o patrioții de-a supune sancțiunii domnești acel cuțit care avea să fie înfipt până-n mâner în măruntaiele patriei. E și tiparul bun la ceva.

Vinerea trecută d. baron de Haymerle a crezut a putea spune în delegațiunea austriacă cam următorul lucru: „Dacă voiți să știți ce-i prieteșug, să vă spun eu ce e. Sunt raporturile noastre cu România. Nu vă puteți închipui ce bine stăm cu guvernul din București“.

D. baron de Haymerle știe-n orice caz ce zice. Știe că dorința roșiilor de-a se menținea la cârmă e cea mai mare garanție a prieteșugului lor pentru oricine din lume. Însă și noi avem cuvânt, dacă luăm colecția „Românului“ de acum cinci ani, de pe când patrioții erau în opoziție, și revărsăm oarecare lumină asupra naturii prieteșugului pe care-l aveau ei pe atunci pentru monarhia învecinată.

Iată de ex. ce ne spunea foaia d-lor C.A. Rosetti și Costinescu la 5 octomvrie 1874:

Tocmai politica de interese, tocmai politica curat și esclusiv românească ne oprește a considera pe Austro-Ungaria altfel decît ca pe inamica noastră naturală pe tărîmul național și economic. Faptul istoric constant al intențiunilor sale răpitoare asupră-ne, Banatul Craiovei luat de dînsa la 1718 și ținut pînă la 1835, Bucovina răpită, românii de peste Carpați nedreptățiți în modul cel mai inic, totdeuna amăgiți și trădați, în disprețul admirabilului lor devotament, opunerea sa înverșunată, din 1856 și pînă astăzi la toate pasurile de constituire și întărire ale românilor, acțiunea sa economică, Prutul luat, Dunărea ocupată, Carpații apucați, strîngîndu-ne astfel de jur împrejur cu gheara sa lacomă de pradă, toate acestea nu ne dau oare dreptul a arăta puterea care ne-a tot luat, ne tot ia mereu, fără să ne fi dat niciodată nimic, absolut nimic? N-avem oare dreptul să zicem că numai politica românească, politica de interese ne oprește de-a considera Austria altfel decît ca inamica noastră naturală și să cerem să se mănție o luptă pacinică, dar necurmată, contra încălcărilor sale, cari astăzi ca o undă perfidă alunecă încetișor spre-a ne îneca mai sigur?

Dar de ce să nu fim darnici cu probele de călduros prieteșug pe cari roșii în opoziție le dădeau monarhiei habsburgice?

Iată ce mai scrie aceeași foaie, după un an de exemplu, la 28 iulie 1875.

Iubirea Austriei pentru români este de secoli înscrisă pe mii de spînzurători, pe zidurile a mii de temnițe, pe mii de morminte, pe sute de acte de trădări și de ucideri, pe tot tărîmul Bucovinei și pe toate părțile otarelor dintre dînsa și noi, necontenit cotropite.

În zilele noastre, buna, nobila și generoasa noastră vecină ne-a dovedit amicia ei în timpul ocupațiunii, cînd provoca pe sub mînă pe săteni la răscoală, cînd ne făcea propaganda de a ne contopi în Imperiu…

Această mare amicie ne-o arătă acum, cînd s-adresă de-a dreptul către Poartă în privința Porților de Fier, cînd ne răpi linia strategică și economică a Predealului, cerînd încă s-o facă cu propriele ei cheltuieli, și în urmă cînd făcu convențiunea comercială, prin care ia tot și nu ne dă nimic în schimb decît note oficiale prin care susține și afirmă că sîntem într-adevăr de drept vasali ai Turciei, parte integrantă a Imperiului otoman etc.

D. baron însă (d. Boerescu), ministru al afacerilor străine, tot nu găsește că sînt de ajuns aceste dovezi de bună, frățească și dezinteresată amicie.

E bun tiparul la ceva.

Rugăm pe ziarul oficios german din București să traducă pasajele de mai sus în nemțește spre edificarea sferelor oficioase din Viena. Ba le-ar putea pune și un motto:

„Nimic în lume nu e mai frumos decât un temeinic și sincer prieteșug“.

❦