[2 mai 1880]

Agenția Havas ne comunică prin o telegramă că alaltăieri seara consiliul comunal din Iași, după lungi dezbateri cari au ținut două zile, a respins legea lichidării celor zece milioane lei vechi acordați Iașilor de către Constituanta din 1866.

Telegrama, în laconismul ei, întrebuințează termeni improprii. Consiliile nu dezbat, deci nu resping legi; aceasta-i de competența Adunărilor legiuitoare. Cestiunea, după cât știm, stă astfel: Dreptul comunei Iași la o indemnizare de zece milioane lei vechi a fost votat de-o Adunare constituantă; e deci un drept cuasiconstituțional, care nu se poate modifica sau știrbi prin o lege votată de-o Adunare ordinară. Rămăsese însă ca o Adunare ordinară să voteze legea de aplicare a acelui drept câștigat, și consiliul comunal e desigur competent de-a cerceta dacă legea specială păzește pe deplin dreptul acordat de Constituantă, dacă petecele de moșie avizate comunei Iași fac într-adevăr zece milioane de lei vechi. Legea rămâne în vigoare, fondurile rămân destinate a se da comunei Iași, cestiunea este numai dacă comuna le primește ca echivalent al sumei ce i s-a votat de către Constituantă, și se vede că ea nu le primește. Vor fi trebuind întregite sau i s-a luat c-o mână ce i se dedese cu alta: nu știm încă motivele; dar terenul de drept pe care consiliul comunal se pusese, după ultimele noastre informațiuni, era pe deplin corect și apreciarea era la locul ei. „Mâța-n sac“ nu se primește pe acolo, căci consiliul comunal de acolo, compus în mare parte din oameni foarte independenți și foarte onești, nu seamănă deloc cu cel de Brăila sau chiar de București, unde toată cearta consistă în lupta patrioților pentru întreprinderi și daraveri. Consiliul comunal din Iași — de orice coloare politică ar fi fost, numai roșie nu, căci nici jupânul Herșcu Goldner, nici d-nu Gheorghian nu sunt membri în consiliu — a dovedit totdeuna o extremă seriozitate în îngrijirea intereselor comunei, de unde provine că orașul, deși mare și cu mijloace restrânse, e mai bine pavat, mai curat, mai îngrijit decât orice alt oraș din țară. Așadar numai ușurință patriotico-democratică, numai tendență de risipă a banilor publici nu i se poate imputa acestui consiliu. Cu mijloace puține a gospodărit totdeuna bine.

Iată însă cum apreciază „Românul“ acest act de neatârnare:

Serviciul nostru telegrafic ne aduce din Iași știrea unei fapte rele.

Fapta este rea pentru că un mic număr de oameni au sacrificat interesele orașului Iași pasiunilor și intereselor lor personale politice.

Fapta consiliarilor cari au respins cele zece milioane acordate Iașului în domenie este rea, este culpabilă; nime n-are dreptul a compromite interesele materiale ce-i sînt încredințate pentru satisfacerea intereselor sale personale, fie acele interese și numai politice etc.

Înainte de toate, de unde știe și cu ce drept susține „Românul“ că s-au sacrificat interesele orașului Iași, că s-au compromis interesele lui materiale?

Renunțat-au consiliul comunal la cele zece milioane votate de Constituantă?

Nu.

Încăput-au domeniile în cestiune pe mâna tătarilor sau a turcilor, de la cari numai primirea din partea consiliului le-ar fi scăpat?

Asemenea nu.

Acele domenii, pendente în mare parte de biserici din Iași chiar, sunt în apropiarea orașului, și tătarii nu le-au ocupat încă, afară doar dacă „Românul“ ar fi voind să susțină că averea publică pe mână de tătar sau de guvern roșu e tot pierdută, de aceea să se grăbească oricine de-a lua repede ce i se dă, până nu se risipește, vorba ceea: „de la datornicul rău și un sac de paie“.

Din vorbele „Românului“ rezultă neapărat că cine refuză de-a primi fără beneficiu de inventar din mâna guvernului roșu averea ce i se cuvine poate să se spele pe mâini de ea. El și-a sacrificat interesele, și-a compromis averea.

Poate că reversibilii redactori s-or fi cunoscând pe ei înșii și vor fi știind că e periculos pentru banul străin de-a se afla în mânile lor.

Iată dar la ce se reduce votul consiliului din Iași. Nu vor fi voind oamenii să primească, sub denumirea de zece milioane, o avere cu mult mai neînsemnată și vor fi insistând asupra dreptului lor, votat de Constituantă. Să nu se crează că aci e vreo favoare deosebită și nemaipomenită acordată Iașilor. Acele petece de moșii despre cari se pretinde c-ar fi prețuind zece milioane de lei vechi, sunt pendente, în cea mai mare parte cel puțin, de biserici din Iași; chiar și veniturile se întrebuințau, înaintea secularizării, conform obiceiului vremii, pentru cult și pentru școale; astăzi s-ar întrebuința pentru școale în prima linie, apoi pentru cult: iată dar toată deosebirea. E oarecum un drept natural al orașului Iași, și de la un consiliu comunal ca cel de acolo nici nu se putea aștepta decât o atitudine demnă, un control serios în privința aceasta.

Cumcă „Românul“ caută a preface votul într-o manifestare politică e treaba sa. Capetele radicale nici nu pot esplica ceva altfel decât cu tipicul cunoscut al intereselor personale; ele cred că cheia ce se potrivește la Mărgăriteștii și Costineștii de toate categoriile se va fi potrivind și la naturi de-un caracter mai înalt și de inteligență mai mare. Nu există capete roșii la Iași, și câte vor fi existat s-au scurs încoace în mlaștina coreligionarilor întru ignoranță și pișicherlâc, căci acolo n-ar avea ce căuta.

Ne mirăm cum individualități reversibile, cari nu dispun de altă cultură, și avere decât de cele douăzeci și patru semne ale bucoavnei, îndrăznesc a critica actele unui consiliu în care aproape fiece membru are mai multă știință de carte, mai multă neatârnare de caracter și mai mult patriotism decât toți gazetarii, deputații și miniștrii roșii la un loc!

❦