[2 septembrie 1880]

Desigur că relațiile dintre Rusia și Austria, cei doi vecini puternici pe cari-i are țara noastră, trebuie să ne intereseze pe noi românii într-un grad escepțional. De aceea reproducem din „Le Temps“ pasaje dintr-o corespondență ce acest ziar o primește din Petersburg și care cuprinde amănunte foarte importante asupra tenziunii care există în timpul de față între cele două mari puteri:

Atenția publică, zice corespondentul, se concentrează asupra depeșilor ce ne vin din Cracovia. Se comentează cu vioiciune voiajul împăratului Austriei în Galiția, primirea entuziastă pe care i-o face nobilimea poloneză, ovațiunile al căror obiect este și graba pe care-a pus-o Francisc Iosif de-a merge înaintea acestor manifestații pseudonaționale. Oamenii la noi nu sunt departe de-a considera prezența împăratului Austriei în mijlocul supușilor săi polonejii ca o demonstrație în contra Rusiei, destinată a accentua sciziunea întâmplată în Tripla Alianță. În orice caz favoarea cu totul deosebită pe care-o arată Francisc Iosif elementului polonez al provinciilor limitrofe va deveni un izvor de dificultăți și de încurcături pentru Rusia în regatul Poloniei.

Comparația între tratamentul pe care-l au polonejii dincoace de graniță și între cel pe care-l au dincolo nu va fi desigur în folosul guvernului nostru. Oarecari concesii, cari nu erau decât drepte și pe care ar fi fost dibaci a le acorda, între altele concesii privitoare la întrebuințarea limbei naționale și la exercițiul cultului catolic, au fost refuzate provinciilor, cari sunt tratate tot ca rebele. După sângeroasa insurecție de la 1863—64, liniștea nu s-a făcut în toate spiritele. Miniștrii noștri au păcatul de-a-și prea aduce aminte de trecut.

S-a comentat mult faptul că împăratul Rusiei n-a trimis, după obicei, pe un membru al familiei imperiale ca să complimenteze pe suveranul care se găsea în vecinătatea graniței rusești. Principele Albedinski, guvernatorul general al Varșoviei, e cel însărcinat cu salutarea lui Francisc Iosif. Prezența principelui Czartorisky la serbările din Cracovia, prevenințele al căror obiect a fost, graba cu care împăratul Austriei a primit cererea magnatului polonez de-a acorda naturalizația fiului său și de-a-l face supus austriac, toate acestea sunt semne rele pentru înțelegerea austro-rusască. Dezacordul, din latent ce era, devine vizibil. E un simptom turburător pentru pacea Europei și ar fi bine să se oprească aci.

Împărțeala Poloniei, completând teritoriul Rusiei, stabilise o legătură de solidaritate cu Prusia și Austria. Această solidaritate a subsistat în cursul unui lung șir de ani; chiar pe atunci când existența ei nu ieșise la lumina zilei, ea era în fond aceea care regula raporturile dintre cele trei state. Tranzacțiile, mai mult ori mai puțin scrupuloase, cari au pus capăt neatârnării regatului Poloniei creaseră o complicitate de interese între cei ce beneficiaseră de împărțeală. Punctul slab, și al Austriei, și al Rusiei, a fost mult timp Polonia. „Orice desordine interioară în Austria o să trezească imediat o reacție la noi. Toate întreprinderile revoluționare plănuite contra Austriei vor izbucni neapărat în Polonia. Aceste considerații au adus între noi oarecare apropiere“ (Document secret asupra politicei prezentului, mai 1864, publicat în „Rundschau“).

E de prisos de-a mai urma în amănunte istoria relațiilor dintre Austria și Rusia, de-a reaminti revirimentele pe cari le-au suferit ele. Politica principelui Gorciacof a fost o politică de rancună. Această rancună pătrunde până și memoriul asupra războiului din Crim, scris de mâna sa dreaptă, baronul Jomini. „Deși Lombardia e o răsplătire destulă pentru Basarabia, ranele ce le-am primit de la Austria în timpul războiului din Orient sunt pururea dureroase“.

După 1870 principele Bismarck a produs o apropiere. S-au stabilit bazele unui acord, aceea ce s-a numit înțelegerea între cei trei împărați (la Reichstadt). De la creațiunea încă a acestei alianțe, după conferințe prelungite și în fața unor programe amănunțite, contele Andrassy a rezumat poziția respectivă a Austriei și a Rusiei într-un cuvânt care a făcut ocolul sferelor politice pe vremea aceea. „Din partea d-voastră nu faceți slavism, din partea noastră nu facem polonism, iar chestia Orientului la calendele grecești“. Se știe cum a executat Rusia din parte-și acest program, cum ea a făcut slavism, ajutată prin ambiția contelui Andrassy de-a anexa Bosnia și Herzegovina, în dorința sa de-a plăcea împăratului Austriei, dând două provincii monarhiei care, de la 1859, n-a făcut decât să piarză provincii.

La 1873 era convenit cu Austria ca ea să nu favorizeze pe polonii din Galiția, pentru a nu escita aspirațiile polonilor supuși Rusiei. În schimb Rusia avea să ție în liniște elementul slav de care se temea contele Andrassy. „Mașina austriacă e atât de exact balanțată încât un singur slav mai mult preste cei actuali ar aduce dezordine“, zicea contele, ceea ce nu l-a oprit însă de-a anexa Bosnia și Herzegovina.

De la cel din urmă război oriental încoace raporturile între Viena și Berlin au devenit mai intime în detrimentul Rusiei, s-a încheiat convenția austro-germană din noiemvrie 1879. Acuma au crezut la Viena că au mai puțină trebuință de-a menaja pe Rusia; deci, rămânând în bune relații în aparență, în fond s-a pus la cale această demonstrație a voiajului împăratului în Galiția, care e o adevărată infracțiune a înțelegerii de la 1875. A măguli pe polonii din Austria, a le recunoaște importanța, a le face concesii, a lua față cu ei și în simpatiile lor locul ce-l ocupa Franța, asta va să zică a face în cel mai nalt grad politică antirusească.

Spre completarea celor de mai sus reproducem după „Neue freie Presse“ un pasaj dintr-o dare de seamă făcută alegătorilor săi de către d. Varnbüler, deputat din Würtemberg.

În rândul din urmă, zise deputatul din Reichsrat, alegătorii mei au dorit ca sarcinile militare să se împuțineze, iar nu să se sporească. Dar în locul împuținării a rezultat un spor de 27.000 în timp de pace. E o cestiune foarte serioasă. La aducerea proiectului de lege Gambetta nu-și ținuse încă discursul său la Cherbourg, orizonul era cu mult mai senin, dar exista alt pericol. S-a dovedit în mod oficial că Rusia, la două ceasuri depărtare de granița germană, grămădise o armată gata de război de-a-lungul drumurilor de fier. A apărut o hartă despre aceasta, făcută de maiorul de Tröltsch, din care se poate vedea cum erau grămădite trupele în așa chip încât în mai puțin de trei zile trei sute de mii de oameni să treacă granița germană pe la Breslau. Aceasta stătea în legătură cu următorul lucru: Rusia a făcut Franției propunere de-a încheia o alianță ofensivă contra Germaniei și de-a o și realiza numaidecât; aceasta din cauză că Germania îngăduise Austriei să ocupe Bosnia și Herzegovina. Propunerea s-a trimis la Paris, iar ministrul francez a trimis-o lui Bismarck la Gastein. Aceasta a făcut-o Waddington, pe care Gambetta l-a răsturnat cu câteva luni în urmă. Dacă există ceva periculos apoi e desigur aceasta. Cât de limpede a văzut-o principele Bismarck se poate vedea de-acolo că numaidecât și-a întrerupt cura, numaidecât a plecat la Viena și a încheiat cunoscuta alianță, ca apărare contra unor asemenea agresiuni. Așadar a existat pericol. Omul care i-a comunicat principelui Bismarck a fost răsturnat de acelaș Gambetta care acum câteva săptămâni a ținut discursul de la Cherbourg.

Argumentarea deputatului german e logic strictă. Afară de asta, nu credem ca un om, care se bucură de o oarecare vază politică să poată spune atât de dezghețat o inexactitate.

❦