[30 iulie 1880]

Din sorginți oficioase nu ne învrednicim mai nicicând a afla vro deslușire în privirea cestiunilor la ordinea zilei, iar dacă găsim uneori articole cari pretind a lumina opinia publică, cată totdauna a citi printre șire și a observa până unde ele vor s-o inducă în eroare. Corespondenții foilor străine sunt, cu rare escepțiuni, sub inspirația sferelor oficioase, încât nici din relațiile lor nu se poate alege mult; cu toate acestea rămâne constatat că, precum întreaga noastră politică se face dincolo de graniță, tot astfel și informațiunile câte ne ating străbat mai întâi granița și după aceea se întorc în țară.

Asupra conflictului cu Bulgaria, relativ la jurisdicțiunea consulară, citim în „Gazeta generală“ din Augsburg următoarele:

Se știe că între guvernul român și cel bulgar s-a iscat, acum câtva timp, un conflict asupra exercițiului jurisdicției consulare a consulului român din Varna, căruia i s-a opus tribunalul de acolo. E drept că guvernul bulgar a destituit pe prezidentul tribunalului din Varna și c-a însărcinat pe-un membru al Curții de Apel din Rusciuc cu cercetarea afacerei, dar pe reprezentantul român nu l-a înștiințat despre aceasta și nici a răspuns la protestul României. Între acestea, puterile, sesizate de circulara ministrului de esterne din București, au luat afacerea în mâna lor și au considerat-o ca o afacere de principiu, de vreme ce e vorba de aplicarea art. 50 al Tractatului de la Berlin, conform căruia supușii români se bucură, până la încheiarea unor alte tractate, de toate drepturile de cari se bucură supușii celorlalte state europene înlăuntrul marginelor împărăției otomane. Precum aflăm, guvernul austriac a transmis reprezentantului român din Sofia o comunicațiune, cu care e de acord și guvernul englez, prin care se stabilește că, pe baza articolului mai sus pomenit al Tractatului, românilor li se cuvine jurisdicția consulară stabilită prin capitulațiuni. Din partea Bulgariei nu se ridicase nici un fel de obiecțiune în contra drepturilor capitulațiilor, dar s-a crezut numai că, întru cât privește pe români, s-ar putea face abstracție de la ele, iar pretențiunea aceasta se-ntemeia pe încercarea de-a comenta Tractatul de la Berlin așa ca și când espresia „Împărăție otomană“ nu ar privi-o și pe Bulgaria. Comunicațiile cabinetului austriac și ale celui englez se opun și manierei acesteia d-a vedea, încât credem că România nu va mai fi împiedecată de-a face uz de dreptul său, iar guvernul bulgar va căuta să dea celui român satisfacția cuvenită.

„Le Nord“, organul cancelariei rusești, primește din regiunile Dunării un grup de informațiuni de cari e satisfăcut:

Din București se vestește că dificultățile ce se iscaseră între guvernul rusesc și acela al Principatului nostru relativ la prezența unor revoluționari nihiliști adunați la granița noastră s-au aplanat în urma esplicațiilor safisfăcătoare date în privirea aceasta. Chestiunea Arab Tabiei va fi asemenea, regulată definitiv, lăsându-se locul acesta României și acordându-i-se Bulgariei o compensație teritorială împrejurul cetății Silistrei.

Despre puțina consistență internă a noului cabinet Brătianu-Teriachiu foaia din Bruxelles găsește asemenea ocazie a se esprima:

Soluțiunea extraparlamentară a crizei nu este, în realitate, decât o cârpeală ministerială, căci nu corespunde în nici un chip cu dorința, esprimată de d. Fleva și de amicii săi din partidul înaintat, de-a vedea formându-se o administrație omogenă. La dreptul vorbind, dacă judecăm după antecedentele individualităților cari fac parte, combinația aceasta nu e decât rezultatul unui compromis între deosebitele fracții ale majorității pe care s-a răzimat pân-acum d. Brătianu. Noii miniștri, oricât de onorabili ar fi, n-aduc cabinetului decât sprijinul foarte restrâns al unei îndestul de slabe clientele personale. E probabil că d. Brătianu a trebuit să se resemneze la această soluție tranzitorie pentru că plecarea încurândă a principelui Carol la Sigmaringen nu permitea de-a se mai lăsa mai multe portofolii fără titulari. D. Brătianu a trebuit să se grăbească; retragerea d-lui Cogălniceanu, la finele sesiunii, luându-i sprijinul liberalilor moderați din Moldova, a trebuit să se preocupe înainte de toate de-a obținea, concursul unor oameni politici cari pot dispune în acest grup de-o influență oarecare. Dar pân-acum nu e dovedit că această influență va fi suficientă pentru a compensa defecțiunea elementelor liberale disidente, cari, dacă s-ar coaliza cu conservatorii, ar putea constitui față cu ministeriul o opoziție cel puțin supărătoare. Astfel, fără ca remaniarea ministerială să se fi efectuat pe deplin pe cale oficială, se și vorbește deja de-o nouă combinație, în care d. Rosetti ar lua portofoliul Ministeriului de Interne. Noua administrație se poate deci considera ca una ce nu va avea decât o dăinuire scurtă și care va dispărea în ziua în care vor fi izbutit negociațiile ce le urmărește d. Brătianu cu unele grupuri parlamentare.

❦