[3 decembrie 1880]

Ce progrese imense nu s-ar putea realiza în patrie dacă n-ar mai exista reacție. Asta-i singura piedecă ce se opune avântului patriotic. Așa, de pildă, ce nostim recensimânt a pus d. Brătianu pe oamenii săi să-i facă și iată că se găsesc oameni în Cameră, mai reacționari, mai semireacționari, cari găsesc că ceea ce s-a făcut nici nu se cheamă recensimânt, c-ar trebui să căutăm naș care să boteze copilul d-lui Brătianu și că pare că una e recensimânt și alta s-a făcut. Astfel s-a constatat bunăoară că timpul întrebuințat spre o asemenea lucrare ar fi poate de ajuns pentru a înscena o conspirație la Ipodrom, dar nu e de ajuns pentru o lucrare atât de migăloasă ca recensimântul; s-a constatat că oamenii întrebuințați la facerea lui erau străini lucrărilor financiare, erau necompetenți, niște bieți cenușeri din comunele rurale cari idee n-aveau de ce va să zică o falce de arătură; că același pământ îl prețuiau când mai sus, când mai jos, după cum era a țăranilor sau a proprietății mari, că s-au pus în seama oamenilor mai mult pământ decât au, că s-au pedepsit cu dări mari persoane neprevăzătoare cari cheltuiseră prea mult cu zidirea locuinței lor, că în fine — precum zise d. Brătianu însuși — îndeosebi la Argeș s-au prețuit venitul anual la o sumă cu care poți cumpăra de veci pământul în cestiune. Ce face asta? Cu comisiile de apel, din cari făceau parte oameni ce nu plătesc nici o dare, recensimântul era să rămână bun făcut fără strigătele reacției.

Ce rău face reacția statului român?

Închipuiască-și cineva ce plină ar fi fost visteria în urma unui astfel de recensimânt, ce slujbe și lefuri s-ar mai fi putut crea anume pentru patrioți din sporirea dărilor, ce veselie pe tagma prorocilor reversibili!

Ș-acum din toate acestea să nu s-aleagă nimic? Ba o să s-aleagă, că nu degeaba d. Brătianu e ministru la Finanțe.

D-sa a promis să vină c-un proiect de lege care să prefacă lucrările turcești de până acum în adevărat recensimânt. Oare un proiect de lege să poată face minuni? Să poată preface ceea ce nu-i recensimânt în recensimânt? Am auzit din bătrâni că sunt o seamă de molifte mult mai tari în privința aceasta. Dar a decreta printr-un proiect de lege că un iepure bătrân e leu ni se pare cam greu, și suntem curioși a vedea procedemintele de transformare substanțială pe care le va propune onor. ministru de finanțe.

D. Brătianu ar trebui însă înainte de toate să scape de reacție și de opoziție în genere, care-i pune bețe în roate tocmai când progresul e mai repede. Reacția pretinde bunăoară că pentr-un lucru atât de simplu cum e un recensimânt omul trebuie să fi învățat carte. Se zice chiar — pretenție reacționară desigur — că pentru asemenea lucrări se cer cunoștințe de economie politică, de finanțe, de statistică.

D. Brătianu — cu drept cuvânt fără îndoială — crede că toate acestea sunt mofturi și nu-i trebuiesc unui om pentru a întruni toate condițiile cerute unui dirigător al vistieriei.

O dovadă vie că toate acestea sunt mofturi reacționare e unul mai cu seamă, dar și alții, dintre directorii Băncii Naționale.

Iată cuvintele bunăoară cu cari s-a rostit d. Brătianu în Senat asupra acestui ilustru personaj.

Unul singur am găsit care întrunea toate condițiunile și căruia numai în genunchi nu i-am căzut, era d. Costinescu care sta la București. Ce n-am făcut ca să-l fac să primească să fie secretar general la Ministeriul de Finanțe?

Similis simili gaudet. Admițând că primul-ministru știe ce vorbește, acele condițiuni toate pentru a fi secretar general la Ministeriul de Finanțe sunt patru clase primare și un curs de violoncel.

Reacția, în simplitatea ei, crede de pildă că un om, chiar d. Costinescu fie, poate fi lăudat din puncte de vedere cu totul altele, atribuindu-i-se calități ce se pot atribui oricărui om, abstracție făcând de învățătură de carte. Primul-ministru ar fi putut găsi de pildă că d. Costinescu e frumos. Cestiune de gust, nu-i vorba, dar, în sfârșit, se poate zice. Tot așa ar fi putut spune că e bun orator ori om cu virtuți distinse, cristian pravoslavnic și multe altele. Dar ca un om cu patru clase primare și un curs de violoncel să fi întrunind toate, absolut toate condițiunile pentru a fi secretar general la Finanțe, ba pentru a cădea în genunchi înainte-i, să primească să fie așa ceva, iată ceea ce e… cam curios, ierte-ne-se espresia, și reacția, rea-bună cum o fi, se poate preface că nu înțelege.

Să nu fie cumva vro mică confuzie la mijloc?

D. Brătianu e un om foarte fin, un politician consumat, dar are un mic păcat: multă, multă carte nu prea știe. Oare n-o fi confundând dumnealui spiritul de afaceri, le savoir faire, cu ceea ce alți creștini numesc finanțe?

Apoi dacă finanțe nu-nseamnă decât spirit de afaceri, atunci, onorabile prim-ministru, țara e plină de economiști consumați. Chiar patrioții-crisalide cari, prin comunele rurale, v-au durat recensimântul actual, au spirit de afaceri și, ceea ce-i mai frumos, aproape toți vor fi întrunind toate condițiunile de a fi secretari generali la Ministerul de Finanțe, pentru că aproape toți vor fi având câte patru clase primare, getbeget primare din vremea bucoavnei.

Pentru ca patrioții-crisalide să devie însă patrioți-fluturi le lipsește o condiție esențială: aripele armoniei, cursul de violoncel.

Pe aripele armoniei, pe scara sunetelor de violoncel, patriotul-crisalidă devine flutur și plutește în regiunile senine ale Băncii Naționale.

Dar reacția tot reacție rămâne: ea tot zice că nu-i bine dacă patrioți fără știință de carte ajung oameni mari.

❦