[3 iunie 1880]

Fără a prooroci, am spus-o, din capul locului, că partidul guvernant va pune toate resorturile în mișcare spre a da alegerilor pentru consiliile județene o nuanță politică pronunțată. Deși, mai mult decât oricând, țara are nevoie de nepărtinire și corectitudine în administrație, deși simte un adevărat dezgust pentru această transplantare a esclusivismului de partid până și în îngustele cercuri ale județului și comunei, deși, în fine, prin manoperele atotputerniciei guvernamentale se trage până și acest teren de activitate publică de sub picioarele majorităților locale pentru a-l supune procedimentelor cunoscute ale majorităților parlamentare, totuși, mai departe decât oricând de un regim de adevărată libertate, enciclicele papei din Strada Doamnei plouă, și părintele revoluționarilor din Paris, cari se complimentează acolo cu zgomot cu foștii corifei ai comuniștilor, crede de cuviință a-și atribui în public toate meritele șie, toate demeritele altora.

Am pierde numai timpul discutând cu d. C.A. Rosetti. Procedura d-sale e întrucâtva analogă cu aceea a d-lui Brătianu. Dacă Matei Basarab a făcut vrun bine în țară, desigur d. Pătărlăgeanu l-a sfătuit să-l facă; dacă s-a ridicat Tudor Vladimirescu contra grecilor, aceasta se datorește liberalilor; dacă, în fine, toate punctele liberale și naționale ale Constituției de astăzi: abrogarea privilegiilor, egalitatea civilă și socială, libertatea conștiinței, accesibilitatea tuturor la funcțiile publice, repartiția fără osebire a dărilor, sinodalitatea autonomă a bisericei române, secularizarea averilor închinate, c-un cuvânt, dacă toate reformele cari le avem de bine de rău s-au votat de Adunarea ad-hoc din Moldova, compusă din conservatorii actuali, atunci toate acestea se datoresc d-lui C.A. Rosetti. Nu e nici logică nici bun-simț în atribuirea aceasta — dar ce face? Douăzeci de ani d. C.A. Rosetti urmează această tristă meserie și n-ar fi natural ca doftoria întăritoare să-l schimbe deodată într-atâta încât, din șef al partidului roșu, să devie o dată măcar ceea ce nicicând n-a fost: amic al adevărului!

Fiindcă lumea s-a săturat de a asculta pe onorabilii Fleva, Serurie ș.a., sau, ascultându-i, nu le dă nici o crezare, în programul de acțiune pentru alegerile județene era desigur înscrisă și ieșirea în scenă a prințului Dimitrie Ghica. Dintre toate ziarele, noi am făcut mai puțin caz de aceasta. Dacă d. Stan Popescu e liber în România de-a se proclama dictator al republicei Ploieștilor, nu tocmai din grația lui Dumnezeu, dar prin voința națională; dacă așadar demagogi de rând ridică stindarde de principii și iau aere de oameni mari, desigur că nici legile, nici datinele generației noastre nu se opun ca un om de vaza și de influența unui Dimitrie Ghica să profeseze orice credințe va voi, să susțină pe cine i-o plăcea. N-am făcut din aceasta nici o acuzare și admitem ca pe deplin îndreptățită o schimbare de principii sau o schimbare la față.

Prințul Dimitrie Ghica s-a numit pe sine însuși în parlament conservator, mai mult încă, pretindea frumosul rol de a mântui partidul conservator în momente de pericol, a fost șef al unui guvern prezident al unei Adunări conservatoare. Cu toate acestea nu facem nici un caz din acestea; precum nu se pot opri în zilele noastre schimbările de religie tot astfel nu se pot reproba nici schimbările de idei politice, fiindcă numai fanaticii mai numesc astăzi o schimbare de convingeri apostazie. Dar un lucru desigur că e discutabil în toată schimbarea aceasta. Nimic nu se întâmplă în lume fără cauze, trăim în lumea strictei, fatalei cauzalități. Așadar, pentru a esplica, nu a justifica, o schimbare, ne rămâne a cerceta cauzele, și acestea iar nu se pot vedea decât din motivele pe cari le invocă prințul însuși pentru a esplica trecerea sa în tabăra liberală.

Aceste motive — am dovedit-o în două numere trecute — sunt foarte vechi, sunt spuse demult de alții, încât ne-am mirat numai cum de ele n-au avut acum douăzeci de ani asupra prințului salutarul efect de a-l înfrăți cu d. C.A. Rosetti. Căci, sau motivele invocate de prințul Ghica sunt cele reale, și atunci schimbarea aceasta ar fi trebuit să se întâmple demult, sau ele sunt numai pretextate, și atunci ne-ar rămânea sarcina, cam ingrată, de-a cerceta înșine adevăratele cauze ale neașteptatei fraternizări cu eternul Serurie.

Iată pentru ce am așteptat într-adevăr ceva nou din gura respectabilului nostru concetățean. Schimbarea s-a făcut repede, cu venirea d-lui Boerescu la putere. Când doi oameni atât de rău tratați de presa guvernamentală, precum n-au mai fost aproape nimeni în această țară, simt necesitatea de-a da sprijinul lor unui partid care i-a numit vânzători de țară, chemători de invazii, aruncători ai corpului sângerând al României la picioarele împintenate ale contelui Andrassy, când d. Boerescu a fost gratificat până și cu epitetul de… pion denunțător al lui Vodă Cuza, prințul va fi, credem, atât de echitabil cu noi de-a îngădui ca, în conformitate cu legile minții omenești, să căutăm, în schimbările acestea, la raison suffisante, să simțim cel puțin trebuința unor cuvinte îndeajuns de puternice cari ar fi putut determina atitudinea d-sale în momentele de față.

Aceste cuvinte suficiente nu le aflăm între cele mărturisite, încât trebuie să admitem că ele fac parte din sfera celor nemărturisite. D-sa ne răspunde că n-a avut a ne spune ceva nou, că nu e Edison și n-a inventat nici lumina electrică, nici telefonul. Desigur, nu; și noi mărturisim cu mâna pe conștiință că prințul în adevăr nici telefonul, nici lumina electrică n-au inventat-o și temperamentul nostru nici nu ne îngăduie să așteptăm asemenea lucruri de la domnia sa.

Regret — zise prințul — că n-am talentul invențiunii, căci aș inventa și eu un instrument prin care să fac a străbate glasul poporului în inima acelor oameni cari mă atacă; să auză și ei acel glas al poporului care geme din cauza luptelor noastre; să auză acel glas care zice: destul cu atacurile personale, îndurați-vă, aruncați-vă ochii asupra noastră, a poporului. Protestăm în contra luptelor voastre. Luptați pentru principii, nu pentru ambițiunile voastre personale.

Frumos și bine zis.

Dar natural e din parte-ne s-auzim seria de principii pe cari le apără prințul și noii săi amici, de ex. ziarul „Românul“? Dacă le-am ști ne-am uni poate cu ele. Căci din câte s-au scris pe hârtie nu s-a ținut nimic și, de vreme ce nu s-au ținut, n-au fost adevăratele principii ale partidului.

Dați odată pe față acele principii, să le cunoască lumea, să aibă măsura faptelor, înțelesul și cheia acțiunii d-voastre. Toate partidele au făcut-o aceasta. De bine de rău, lumea știe ce vor toți. Numai marele partid să n-aibă o serie anume de principii mărturisite?

Oare programa nu consistă cumva dintr-un singur cuvânt: reversibilitate?!…

❦