[4 iunie 1880]

În vederea alegerilor pentru consiliile județene se încheie multe alianțe, pur și simplu în vederea rezultatului practic al unei majorități sigure de voturi. Lucrul s-a observat nu numai la noi, ci în toate țările. Partidele înlăturate din viața publică prin atotputernicia guvernamentală se numără și-și unesc voturile asupra cutăror persoane, fără privire la nuanță, numai opoziție să fie. Aceste uniri nu se fac pe baza unor concensiuni de principii, ci pe aceea a unor concesiuni de fapt, rezervându-și fiecare de-a se accentua, când va ieși la suprafața vieții publice, conform programei sale. Un asemenea compromis s-a făcut de atâtea ori între centru și socialiști în Germania și tot astfel e — mutatis mutandis — unirea între conservatori și fracțiune la Iași, se înțelege, distingându-se cele ce sunt a se distinge, căci nici conservatorii ieșeni nu sunt retrograzi, nici fracțiunea nu e socialistă.

Acestei uniri în vederea alegerilor nu i-au lipsit imputările. Întemeiate ori neîntemeiate, nu ne preocupăm deocamdată; sigur e numai un lucru. Nu este folos reversibil în perspectivă, încât această picătură amestecată în unirea roșilor cu d. Boerescu de ex. nu se aplică defel la compromisul din Iași. Discutăm numai dreptul de-a face asemenea imputări; căci cine le face? „Presa“.

Iată coarda pe care-o ține acum organul răposatului Centru:

Iată dar dreapta, conservatorii estremi, uniți, aliați cu elementul cel estrem dintre liberali, cu fracțiunea, cu aceia cari până astăzi joacă la noi rolul de adevărați demagogi.

Care este întinderea și condițiunea acestei alianțe, operate la Iași, nu știm.

Și, cu toate că nu știți, discutați trei coloane de polologhie. Nu-i vorba, cam așa faceți cu toate cestiunile: discutați făr-a ști asupra lor câtu-i negru sub unghie. Haina cea mai potrivită neștiinței e tăcerea, de acolo proverbul latin: si tacuisses philosophus mansisses. De tăceai, mintios mai erai. Din neștiință nu rezultă decât neștiință — nimic; căci de veți multiplica nula cu oricâte vorbe deșarte n-o să iasă decât vorbă lungă fără rost, de n-are omul încotro apuca să scape de lihnirea ce produc inteligenței cuvintele neînsoțite de un înțeles concret.

D-acolo apoi grozave imputări asupra monstruozității combinării voturilor în niște biete alegeri județene în cari principiile de politică generală nu joacă nici un rol.

Ce sterp teren!

Generoși, cum suntem totdauna, și nevoind a lăsa pe confrații noștri respectabili de a-și istovi inteligența căutând flori retorice pentru oprobriul acestei nevinovate conlucrări electorale, le prezentăm, în fașe încă, însă foarte sănătos, un mic monstru de alianță lucrativă, pe care iată-l din creștet până în talpă.

Iată ce scrie „Presa“ din aprilie 1875:

Apoi însuși domnitorul, în urma greșalelor neiertate și-a conduitei perfide a adversarilor noștri (roșii) din 1868 și 1871 martie, mai poate avea încredere în niște turburători sistematici, cari au dovedit că nu sunt decât niște nulități ambițioase?

Una la mână. Vasăzică, la 1875 d-nii Rosetti-Brătianu nu erau decât niște nulități ambițioase și turburători sistematici, cu conduită perfidă. Câte lucruri nu sunt bune de știut în lumea asta?

Ce povestește însă „Românul“ ca răspuns la acel atac?

La 1860 principele Cuza fu silit să cheme la minister pe membrii partidei ce servește acest ziar.

Peste vro 30 de zile ministeriul acela decide a demisiona motivat.

D. V. Boerescu face schița demisiunii, pe care d. C.A. Rosetti o mai modifică, îndulcind-o. Avem încă în original acea frumoasă schiță.

Domnul cheamă pe toți miniștrii și le cere să reia demisiunea, spre a o mai îndulci. Refuzându-i-se cererea, se supără și lasă să-i alunece următorele cuvinte:

— N-aveam încredere în d-v., ș-am fost însărcinat pe d. Boerescu să vă survegheze.

Am suferit pentru omul pe care principele Cuza îl desconsidera în asemenea mod.

Numai espres pion de șah al lui Vodă nu se zice.

Două la mână! Bună și asta.

Dar de ce atât de departe, când binele e atât de apropiat?

La 2 iunie 1879 — azi un an — „Presa“ scria următoarele:

De două ori de la 1866 România a avut nenorocirea și umilirea de a vedea pe radicali la guvern și în amândouă rândurile roșii au fost un adevărat flagel pentru țară.

Au promis, în mod ipocrit, libertatea în alegeri; dar influența morală și amenințările au jucat primul rol, căci cuvântul „libertate“ l-au întrebuințat numai cu numele, iar nu și în fapte. L-afirmă în cuvintele lui și-l neagă în faptele lor. Este apostazia lor când ajung la putere, pe când libertatea, este cultul lor fiind în opoziție … căci nu este nimic de comun între acest divin principiu și între radicali. Renegați ai acestei libertăți dovedesc pe fiecare zi apostazia și incapacitatea lor de-a guverna.

Au luat locul guvernului conservator fără să fie capabili a face ceva mai bun sau chiar de-a face altfel, și lumea a început să vadă că toți oamenii lor politici nu sunt decât niște bărbați plini de pasiuni și de ură (vorba prințului Ghica). Timpul este mai aproape decât se crede ca un dezgust general să se ridice în toate părțile țării noastre și să-i înlăture de la putere.

Din magistrați visează și tind a face niște funcționari devotați urelor și pasiunilor lor; din armată ar voi să facă niște instrumente docile ale lor pentru timpul când nu vor mai fi la putere, glorificând pe ofițerii cari se revoltă contra disciplinei.

Acești oameni ce se intitulă, în mod ridicol, de „liberali“, înjurau și nesocoteau pe toți românii de bine cărora puterile străine, pentru onoarea României, le dădeau vro decorație însemnată și-i arătau opiniei publice ca vânduți străinilor, ridiculizându-i cu diferite titluri nobilitare (baron P … de exemplu). Ajunși odată la putere, liberalii noștri căpătară și mai multe decorații străine și-umplură piepturile cu cruciulițe și păsăruici, ca să piardă Basarabia, să cheltuiască milioane … etc. etc.

Apoi asta zicem și noi, păcatele noastre!

Cine zice că noi atăcăm pe roșii? Ferit-a sfântul! Nu facem decât să copiem, ca niște umiliți discipoli întru cele bune și plăcute lui Dumnezeu, ceea ce-a zis „Presa“ despre ei. Mai parafrazăm noi, nu-i vorba, dar mic e meritul nostru, mare al „Presei“.

Dar cum stau azi — după 360 de zile — onorabilii de la „Presa“ cu acei oameni al căror guvern e o nenorocire și o umilire, un adevărat flagel pentru România, cu acei oameni incapabili de-a guverna, cari toți sunt plini de pasiuni și de ură, cari fac din armată instrumente docile, glorificând revolta în contra disciplinei, cu acei oameni umpluți de păsăruici și cruciulițe ca să piardă Basarabia…?

Cum stau?

Bine, sănătoși cu toții.

Astăzi scrie „Presa“ că:

Unirea și fuziunea între elementul liberal al stângei și elementul liberal moderat (Dimitrie Ghica—Boerescu) sunt naturale; amândouă aceste elemente sunt identice în natura lor. Din unirea lor poate ieși un ce omogen, o adevărată forță prin colectivitate.

Mai e vorbă? Cine zice altfel?

Iată dar o temă escelentă pentru onorablii confrați de la „Presa“. Ce să-și piarză timpul cu niște franctirori ca noi, gata totdeauna a răspunde cu foc de câte ori fac o mișcare în contră-ne și… suntem tari în meșteșugul acesta. Când „Presa“ ne va esplica nouă cum se concordă lucrurile de mai sus, promitem să-i esplicăm și noi cum se concordă procederea din Iași.

❦