[4 martie 1880]

În ședința de vineri a Senatului relativ la interpelarea indirectă făcută de d. Simion Mihălescu asupra lucrării comisiunii de anchetă parlamentară în așa-numita afacere a rechizițiilor, d. Manolache Costache a luat cuvântul pentru a adresa atât majorității acelui Corp cât și guvernului câteva observațiuni cari, a zis oratorul, nu erau o interpelare propriu-zisă. Iată observațiunile d-lui M. Costache:

În Monitorul de la 27 ale curentei, adică de alaltăieri, am văzut reproducându-se cuvintele d-lui senator Mihălescu, fost director la Ministerul de Interne. D-v. cunoașteți foarte bine că d-sa, cu o bărbăție de care nu am decât a-i face elogiuri, a venit înaintea Senatului și nu s-a crezut în drept de a ocupa locul ce i-a încredințat alegătorii de la Brăila mai nainte de a se face anchetă în afacerea ce poartă denumirea de afacerea Warșawski, ci a cerut ca însuși Senatul să cerceteze și să facă lumină deplină. Senatul a numit o comisiune și, comisiunea făcând lucrarea sa, s-a trecut la ordinea zilei. După aceasta onor. d. Mihălescu, senator, ia motiv din această pură trecere la ordinea zilei și face o denunțare formală în discursul său că abuzuri s-au comis, că comisiunea Senatului a lucrat într-un mod precipitat, deci s-ar fi putut descoperi abuzuri din conținutul dosierelor cari i-au fost încredințate.

Să vă citesc pasajele cele mai importante ale acestei cuvântări și veți vedea, d-le președinte, că este o cestiune care reclamă un răspuns din partea guvernului și, cred, încă și o lucrare nouă din partea Senatului.

Noi, ca opozițiune, nu putem decât a denunța faptele de cari menționează d. Mihălescu în cuvântul său, rămâind ca majoritatea Senatului, care are scrupurile sale, să vie la rândul ei să-și facă datoria. Rămâne dar la apreciarea sa, precum și a guvernului, dacă se cuvine a păzi tăcerea în această afacere.

Iată, d-lor, pasajul din discursul d-lui senator Mihălescu prin care d-sa zice că se constată că s-a luat cară de rechiziție cu călărași, în contra ordinelor date de Ministerul de Interne ca acele care să se ia numai cu bună tocmeală:

„Secretarul general al Ministerului de Interne l-a recomandat la prefecți ca să-i facă înlesnire să ia care cu bună tocmeală, după cum l-a recomandat d. ministru de externe. Acel d. însă, după ce a văzut asemenea recomandare, s-a crezut sprijinit, el știe pentru ce, a început să dea ordine autorităților comunale cam în acest mod, dacă-mi aduc bine aminte: «Dați atâtea cară conform ordinului ce trebuie să fi avut». Acele ordine erau susținute de comisarii guvernului, ordinele sunt la dosar.

… Atât rapoartele prefecților prin cari se constată amestecul întru aceasta a comisarului ministrului de externe cât și ordinele date de acel d. sunt la dosar.

D-voastră n-ați voit să cereți citirea lor etc.“

Prin urmare d. Mihălescu declară că s-au luat cară de rechiziție cu sila, că au fost abuzuri, că sunt la dosar rapoarte, dar că s-a trecut repede peste ele.

Mai este un alt pasaj, unde tot d. Mihălescu spune că au venit samsari pentru ca să mijlocească să dea carăle de rechiziție. Și mai este un al treilea pasaj important unde d. Mihălescu zice: „Eu, d-lor senatori, cred că am rădicat numai un mic colț al acestei scabroase cestiuni“.

Acest cuvânt poate nu este cunoscut de toți, da, cuvântul scabroasă cestiune este sinonim cu scandaloasă cestiune.

Prin urmare onor. d. senator Mihălescu zice: „Am rădicat o parte a vălului ce acoperea această scandaloasă afacere; nu sunt satisfăcut de raportul comisiunii, căci, într-o asemenea gravă cestiune, după mine, s-a trecut cu repeziciune, încât nu-mi rămâne decât să arăt mulțumirile mele d-lui Grăjdănescu, care singur a luat cuvântul și astfel a silit banca ministerială să declare că guvernul a încheiat convenția și a decis a se da cară de rechiziție, iar nu secretarul general“.

Ei bine, d-lor, nu avem a ne amesteca în raporturile cari esistă între guvern și majoritatea Senatului, nu ne aparține nouă de a critica sau a declara nemulțumirea noastră despre limbagiul ce a ținut d. Mihălescu; eu unul îi voi răspunde d-sale și ca român și ca senator că-i sunt foarte recunoscător oricând denunță un abuz și sesizează pe Senat ca să dea o satisfacțiune legitimă acelor strâmbătăți. Prin urmare mă rezum și zic: în fața acestor denunțări formale făcute din partea d-lui Mihălescu, fost funcționar al statului, în fața acestor denunțări adresate atât băncei ministeriale cât și majorității Senatului, eu întreb dacă această tăcere din partea guvernului poate satisface morala publică; și al doilea, dacă însuși Senatul nu simte necesitate ca să aducă lumină completă în această afacere, lumină care, după afirmările d-lui Mihălescu, comisiunea nu a procurat-o într-un mod satisfăcător; căci d-sa zice că comisiunea nu a rădicat vălul întreg care acopere această afacere. De aceea, d-lor, eu cred că guvernul se va grăbi a răspunde la interpelarea care a făcut-o deja d. Mihălescu și pe care eu nu fac decât a o reproduce și a mi-o însuși chiar, și întreb dacă Senatul nu simte nevoie a reveni asupra acestei afaceri.

Acestea au fost observațiile d-lui M. Costache.

D. Stătescu, în cestiune de regulament, a spus că până acuma n-a stat în uzurile parlamentare ca un membru al unui Corp legiuitor să adreseze majorității o interpelare. D-sa însă declară că n-are nimica de zis dacă Senatul va voi să discute din nou cestiunea pe cale de interpelare și n-a luat cuvântul decât pentru a protesta contra imputărilor aduse majorității.

D. Câmpineanu zice că d. Mihălescu i-a spus că n-a făcut nici o interpelare; deși știe cele ce d. Mihălescu, în privința abuzurilor făcute de guvern cu rechizițiile Warszawski, a afirmat fără a le determina, d. ministru de finanțe cere acuma de la d. M. Costache să denunțe fapte concrete, pentru a putea răspunde guvernul. Dar tocmai aceasta era și observația d-lui M. Costache. D. Mihălescu a denunțat că s-au făcut abuzuri și că abuzurile acelea s-au făcut d-a dreptul de la Ministerul de Esterne, însă d. Mihălescu nu a determinat abuzurile comise în această scabroasă afacere.

Guvernul nu răspunde atunci d-lui Mihălescu, nu-i cere să determine fapte concrete, ci tace. Senatul din parte-i, după grava denunțare și observație a d-lui Mihălescu asupra raportului comisiei parlamentare, trece curat și simplu la ordinea zilii. Lucrul dar se face mușama în familie și când un senator din minoritate, pentru onoarea Corpului din care face parte, relevează această procedere necorectă și cere să se dea o satisfacere moralei publice, sau de către majoritate sau de către guvern, atunci din partea majorității i se impută că de ce nici un membru din minoritate n-a luat cuvântul asupra raportului comisiei, deși acum nu mai e vorba de raport, ci de denunțările ulterioare ale d-lui Mihălescu, iar din partea guvernului i se cere formularea unei interpelări întemeiată pe fapte concrete.

D. general Florescu — constatând că imputările făcute de d. Mihălescu comisiunii ating majoritatea, care ar trebui să fie mai geloasă de onoarea ei și să nu primească a trece un lucru așa de grav numai, cum a zis d. ministru de finanțe, limpezit în familie — a somat majoritatea împreună cu d. Manolache Costache a numi din nou o comisie parlamentară ca să cerceteze abuzurile denunțate de d. Mihălescu, deoarece guvernul persistă a tăcea în această privire.

Cu toate acestea, după repetarea declarației d-lui ministru de finanțe că guvernul nu răspunde decât la interpelări întemeiate pe fapte, d. președinte al Senatului a închis incidentul și a trecut la ordinea zilei.

Ce-i drept, frumoase uzuri și precedente parlamentare stabilește majoritatea actuală a maturului corp!

❦