Francia: articolul VII

[4 martie 1880]

Senatul francez a respins art. VII al legei de instrucțiune Ferry cu 148 contra 129, adecă cu o majoritate de 19 voturi. Dezbaterea provocată de acest articol în Senat ne aduce aminte de zilele cele mai bune ale tribunei franceze; ministrul de instrucțiune pe de o parte, Jules Simon și Dufaure de alta, au vorbit cu mult spirit și elocință. Subiectul despre care era vorba a fost tratat din fundament și în mod filozofic. Marea întrebare, să fie instrucțiunea un monopol al statului sau concurență liberă, a fost arareori tratată cu atâte amănunte. Senatul, respingând art. VII, care interzice instrucțiunea congregațiilor neautorizate, s-a esprimat pentru libera concurență. În tot cazul congregațiunile autorizate au dreptul de a instrui; aceasta n-are însă nici o importanță. Numărul școalelor ținute de aceste ordine este foarte mic, pe când cele neautorizate posed un număr mare de școale bine vizitate.

Acestor congregațiuni li se oprea prin art. VII instrucțiunea și se introducea monopolul școalelor de stat sau, după cum se zice în Franța, al „Universității“. Astfel s-a întâmplat că în rând cu clericalii s-a mai luptat contra art. VII unele dintre cele mai mari capete ale Franței. Afară de ministrul actual au mai aderat la acel proiect: Gambetta, deși nu ca vorbitor, fiziologul Paul Bert, jurisconsulții Bertauld și Helie; contra lui se luptau, afară de șefii clericalilor și „catolicilor liberali“, afară de Champagny, Broglie și ai săi, și bărbați cari au luat parte la formarea și consolidarea Republicei a treia și a căror cualificațiune științifică e recunoscută de toată lumea. O cauză contra căreia intervine un Dufaure, un Jules Simon, căruia-i scrise Thiers în ziua demisionării sale că va deveni odinioară sprijinul țării, poate „salvatorul ei“, un Simon, produsul cel mai strălucit al „Universităței din Franța“, o cauză pe care un Laboulaye, unul dintre spiritele cele mai alese din Franța, Littré, filozoful cel mai profund ce l-a avut marea națiune din zilele lui Condillac, o deseamnă ca subjugătoare libertății contra căreia s-au declarat chiar și bărbați liberali ca Bardoux, Parieu și alții, trebuie să conțină ceva îngrijitor, mai cu seamă luând în considerațiune starea actuală a junei Republice.

În adevăr se pare că guvernul francez n-a purces cu destulă precauțiune. Nici un liberal nu va vedea bucuros învățământul predat atât de congregațiunile autorizate cât și de cele neautorizate. El are cele mai varii îngrijiri și stricăciuni și instrucțiunea jezuitică influințează demoralizând. Nu trebuie să ne întoarcem la Pascal și Escobar; cele citite de d. Ferry în Senat ajung în destul spre a ne face o idee despre calibrul instrucțiunei acelor călugări. Alta este însă cestiunea dreptului statului, alta este aceea a oportunităței statului. Din punctul de vedere al acestei din urmă n-a fost cu cale de a se da clericalilor motiv să facă din „libertatea tatălui de familie“ un strigăt de luptă și să provoace o cestiune care nu numai că putea deveni punctul de întrunire al tuturor fracțiunilor monarhice, ci cari trebui să atragă din partea acestora aliați din elita spiritului francez. O coalițiune în care Jules Simon, ministrul răsturnat la 16 mai, cu ducele de Broglie, ministru la 16 mai, în care Lucien Brun pare a fi asociat cu Laboulaye, în care d. Wallon, modestul istoric al Virginei de Orléans, își pune autoritatea în cumpănă cu ateistul Littré, o astfel de coalițiune ne pare, în momentul în care ar trebui să se cugete numai la consolidarea Republicei, ca foarte îngrijitoare. Nu discutăm argumentul adus des în discuțiunea literară asupra acestui subiect mai cu seamă de Laboulaye, Renan și Taine. Acești bărbați — și ei imitează numai pe Tocqueville — acești bărbați cer concurența liberă, căci se tem de aplecațiunea spre centralizațiune și uniformitate ce zace în spiritul latin al Franții. Ei prevăd că rezultatul acesteia va fi o sterilitate a spiritului francez care va face ca Franța să rămână înapoi în filozofie, teologie, filologie și limbistică. Prin concurența instrucțiunei libere ei speră a scoate „Universitatea“, care în filozofie s-a oprit la Victor Cousin și pentru care un Schopenhauer și un Spencer n-au esistat, care nu știe despre David Strauss sau Keim sau Geiger. Poate să fie calculul și greșit; în Germania și Austria, unde școlile superioare, naționalitățile, sisteme filozofice și teologice își fac concurență, nu s-ar putea întrebuința argumentul. Pentru Franța însă poate avea valoare.

Înainte de toate însă trebuie să ne întrebăm: Ce va fi acum? Cabinetul Freycinet nu se va retrage și domnul Ferry nu va fi jertfit. Cei din afară vor aștepta cu interes să vadă ceea ce se va mai întâmpla.

❦