[4 noiembrie 1880]

Agenția Havas ne notifică știrea dată de „Daily News“ că delegatul Germaniei din Comisia Dunăreană, precum și cel al Italiei, și-au dat votul lor delegatului Austriei pentru prezidenția Comisiei acesteia. „Daily Telegraph“ află că Franța a consimțit asemenea la prezidenția dată Austriei. Această alegere, asupra căreia numai două din marile puteri nu s-au esprimat încă, Anglia și Rusia, poate servi de prognostic al sorții probabile ce va avea-o avanproiectul austriac.

O depeșă venită din Galați ne vestește că astăzi se întrunește Comisia și că cestiunea Comisiei Mixte se va pune în discuție în sesiunea aceasta încă, poate chiar în decursul a cinsprezece zile, nemafiind altă piedecă decât nevenirea delegatului sârb și a celui bulgar.

Despre opiniile Germaniei nu mai poate fi nici o îndoială. Aliată pe față a Imperiului habsburgic, neavând alte interese la Dunăre decât aceleași pe cari le are și monarhia vecină, deși în proporții mai mici, e de mai nainte sigur că avanproiectul va avea un puternic sprijin de la Berlin.

Votul Italiei, deși mai puțin clar decât cel al Germaniei, poate c-a fost câștigat prin concesii acordate cu privire la transformări viitoare. Mai greu decât toate cade în cumpănă votul Franței. Pentru a-l esplica poate oficiosul „Le Temps“ publică un articol, propriu a ne dovedi de ce natură sunt vederile guvernului francez nu numai în privirea aceasta, ci în întreaga cestiune orientală.

Austria, — zice „Le Temps“ — urmărește, deodată pe toate punctele și c-o remarcabilă vigilență, realizarea scopurilor ei asupra Orientului. Gata, dacă desfășurarea evenimentelor ar obliga-o de-a disputa Rusiei partea pe care aceasta și-o adjudecă in petto din moștenirea sultanului, ea nu crede c-ar fi în interesul ei de-a precipita acest moment; ea caută, dimpotrivă, de-a mănținea statu quo în contra veleităților revoluționare ale politicei engleze și ea profită de răgazul ce i s-a acordat pentru a-și statornici influența asupra micilor state de cari s-a apropiat prin ocuparea Bosniei. Se știe ce presiune exercită în acest moment asupra Serbiei pentru a obținea de la ea construirea de drumuri de fier și avantaje comerciale. Cu România e în luptă asupra unei alte cestiuni, asupra navigației pe Dunăre. Memoriile câte se succed pentru a sprijini împrotrivirea Principatului român la pretențiile Austriei dovedesc îndestul că aci nu sunt numai niște simple interese economice la mijloc. Acesta e un cuvânt pentru noi de-a espune cititorilor stadiul discuțiunii chiar dacă nu ne-ar fi îndemnând la aceasta încurânda deschidere a Comisiei Europene. În luna aceasta se întrunește Comisia și va hotărî diferendul. Adăogăm că Franța, neavând nici un interes în dezbatere sau neavând decât interese foarte generale și foarte depărtate, ne va fi ușor de-a ne restrânge la rolul de raportori ai procesului.

Tractatul de la Paris din 1856 a instituit o Comisie Europeană, însărcinată de-a face să se execute lucrările necesare pentru a înlesni navigația pe Dunărea de Jos. Conferența de la Londra din 1871 a sporit atribuțiile acestei Comisii și a prelungit durata puterilor ei până la anul 1883. În fine Tractatul de la Berlin din 1878 mănține Comisia în funcțiile ei. Precum le precizează însă articolul 53 al Tractatului, aceste funcții nu priveau decât partea râului de la Galați pân' la mare. Întrucât privește cursul Dunării de la Porțile de Fier până la Galați, Tractatul de la Berlin îl supune unui reglement de navigație și însărcinează cu redijarea acestui reglement pe Comisia Europeană, astăzi în ființă, asistată de delegații statelor țărmurene. Congresul adaose că acest reglement cată a fi pus în armonie cu cele ce există pentru cursul din sus de Galați și însărcină, în același timp pe Austro-Ungaria cu lucrările costisitoare și grele menite a face să dispară stâncile Dunării cunoscute sub numele Porților de Fier.

Iată acum nodul litigiului. Românii, ținându-se de litera Tractatului, cer ca Comisia Europeană să facă reglementul cu care e însărcinată, ca acest reglement să proclame libertatea navigației maritime, rezervând țărmurenilor navigația fluvială sau cabotajul (negoțul și plutirea pe lângă țărmuri) și apoi, ca executarea reglementului să fie lăsată pe seama lor … †

† Text corupt, probabil prin sărirea la cules a unui segment după «pe seama lor».

dintre statele țărmurene pe toată întinderea teritoriului fiecăruia; Austria, pe de altă parte, a prezentat Comisiei Europene un avanproiect asupra căruia aceasta va avea a se pronunța și a cărui dispoziție de căpetenie remite executarea reglementului, decum va fi redijat, în mânile unei comisii compuse numai din statele țărmurene. Aceste state ar fi Serbia, România, Bulgaria, deși principat vasal, și Austro-Ungaria, deși ea nu atinge cu teritoriul ei cursul râului decât la un singur punct, adecă la Porțile de Fier. Austria stipulează între altele că ea va exercita prezidenția în această comisie și va avea vot precumpănitor în caz de împărțeală a voturilor. Se adaugă, deși nu știm cu ce drept, că Austria își rezervă de-a întinde mai târziu acțiunea acestei Comisii de țărmureni până la gurile Dunării când, la 1883, puterile Comisiei Europene vor fi espirat.

Cititorul vede din acestea ce întâmpinări a fost în stare să ridice avanproiectul austriac. Se întâmpină că formarea unei comisii executive n-a fost nici stabilită, nici prevăzută prin tractate. I se contestă Austro-Ungariei calitatea de stat țărmurean. Se pretinde că, mulțumită votului precumpănitor pe care și-l atribuie această putere, îi va fi de-ajuns de-a-și câștiga un singur alt vot în Comisie pentru a-și asigura supremația și a o pune în serviciul scopurilor ei. Scopurile ei, se adaugă, nu tind la nimic alt decât la stabilirea precumpănirii pe tot cursul Dunării orientale, punând astfel în primejdie libertatea navigației pe acest râu, deci un interes european. Ba merg și mai departe și le place a demonstra că dictatura pe Dunăre aduce după sine dictatura asupra statelor din Peninsula Balcanică.

Aceste întâmpinări sunt departe de-a avea toate aceeași valoare. Se pot înlătura ca puerile cele ce s-ating de constituirea chiar a unei comisii de țărmureni sau cele cari dispută Austriei dreptul de-a fi reprezentată în ea și, fiind reprezentată, dreptul de-a exercita o preponderanță. O putere de seama Austriei, situată cum este, nici poate rămânea indiferentă la navigația Dunării de Jos, nici se poate lăsa majorizată într-o comisie de niște state de seama Serbiei or a României. Nici considerații de drept abstract, nici interpretările iudaice ale textelor nu pot nimic contra realității politicei pozitive. Argumentul tras din libertatea Dunării ca interes general al Europei e mult mai serios; dar cade înaintea declarațiilor din urmă ale baronului de Haymerle. Se știe astăzi că, prin propunerile ei, Austria nu are în vedere decât poliția fluvială a Dunării și că e gata a trece în avanproiectul ei o clauză specială care va garanta libertatea navigației maritime.

Rămâne acum ascendentul pe care poziția ce-o revendică guvernul austriac cată să i-l asigure în bazinul oriental al Dunării și dictatura asupra statelor dunărene care va decurge neapărat din acest ascendent. Drept vorbind nu folosește nimic să mai tăgăduim urmările acestea ale revendicațiunilor cabinetului din Viena, pentru că ele constituie evident motivul, chiar și rațiunea principală și ultimă a lor. Credem, din contra, că tocmai asupra punctului acestuia cei interesați ar trebui să stăruiască cu întrebarea. Pretențiile Austriei asupra cursului oriental al Dunării nu sunt decât un epizod al rivalității între această putere și Rusia în privirea Turciei. Deci, în afacerea aceasta, întrebarea e pentru România ca și pentru Serbia în discuțiile comerciale de-a ști în partea cui vor să se dea dintre cele două mari state cari-și dispută influența în regiunile balcanice până când ele se vor încăiera pentru posesiunea rămășițelor Imperiului otoman. Nu știm dacă România în împrotivirile ei la cererile Austriei e încurajată or nu de sfaturile Rusiei și nu-i putem refuza dreptul de-a-și căuta unde-i place patronajul care-i pare mai propriu de a-i garanta independența. Singura observare ce ne permitem a-i face este că această independență nu poate fi în nici un caz decât relativă, că micile state țărmurene de la Dunăre sunt destinate după toate aparențele să graviteze spre unul sau cellalt din cele două mari imperii slave și în fine că ele sunt chemate de pe-acum a-și face alegerea, întemeind-o nu pe cestiuni secundare de interes, ci pe considerații, cu maturitate cumpănite, de politică generală.

Admirabila perspectivă a alegerii între doi stăpâni e deajuns, credem, pentru a caracteriza soiul de independență la care-am ajuns și care-a format aspirația politicei d-lui Brătianu. Ne mirăm încă cum de ni se îngăduie dreptul de-a alege între stăpâni și cum jurnalul francez nu înlătură puerila noastră nehotărâre recomandându-ne cutare ori cutare stăpân, după cum se potrivește mai bine cu interesele foarte depărtate și foarte generale ale Franței.

❦