[5 noiembrie 1880]

Pe lângă decretul de convocare al Corpurilor legiuitoare, „Monitorul oficial“ de duminecă mai cuprinde câteva înaintări și numiri în armată. Una din aceste va interesa, credem, pe concetățenii ploieșteni în mod deosibit.

D. locotenent-colonel Candiano Alexandru Popescu din armata cavaleriei e chemat în activitate în corpul de stat-major al M.S.R[egelui]; d. locotenent-colonel devine așadar adiutant domnesc.

E însă de notorietate publică că d. locotenent-colonel, odinioară căpitan de artilerie, a luat parte la răsturnarea lui Vodă Cuza în noaptea de la 11 fevruarie 1866.

Nu discutăm maniera sa de-a privi rolul militarului față cu șeful statului, mai ales într-o monarhie, destul numai că această manieră de-a privi devine consecuentă și prin împrejurarea că actualul d. locotenent-colonel a fost prezumptivul prezident al republicei Ploieștilor, care proclamase răsturnarea M.S. Regele Carol I.

Atât cestiunea datoriilor militare cât și aceea a jurământului militar sunt, pentru redacția „Românului“ de ex., cestiuni de apreciație. Jurământul militar, ni se esplica pe la 1866, e un contract sinalagmatic și un militar e dezlegat de el din momentul în care Domnul nu-și îndeplinește datoriile. Fără a împărtăși câtuși de puțin această manieră de-a vedea, constatăm că prin decretul de numire ea se vede a fi împărtășită, pe tăcute măcar, de d. ministru de război, generalul Slăniceanu și de Coroană.

Când sunt la mijloc personaje atât de înalte, c-un rol atât de esențial în viața statului, se-nțelege că o biată gazetă mai nu cutează a avea o opinie a ei proprie, ci cată din contra să se închine înaintea înțelepciunii și tăriei care ne guvernează. Noua teorie a fidelității cătră suveran care reiese din acest fapt poate că nu e cu totul ademenitoare pentru oricine, poate că în armata germană, în cea austriacă, în cea rusească și în altele ea să n-aibă deloc susțiitori, însă, de vreme ce șeful suprem al armatei române o găsește îndestul de bună pentru spiritul public și disciplina de la noi, o credem destul de importantă pentru a formula tot ce rezultă din asemenea precedente, tot ce prin asemenea numiri încetează de-a mai fi reprobabil.

Dacă s-ar mai găsi de ex. câțiva d-ni ofițeri cari să mediteze un act eroic în felul celui de la 11 fevruarie și ar avea oarecari scrupule din cauza legilor militare sau poate din cauza învechitului prejudițiu al jurământului, să nu și le facă. Succedând sau nesuccedând întreprinderea e indiferent. Noul spirit al luminatului secol al XIX-lea ne învață că ei pot deveni miniștri de război în urmă, ca d. general Leca de ex. ș.a.m.d.

Dacă alții ar găsi că republica e cea mai bună formă de guvernământ n-au decât s-o proclame în toată liniștea la Buzău, la Mizil, la Dorohoi.

Lucrul nu numai că se iartă, se recompensează chiar sub Carol îngăduitorul.

Pentru a arăta ce anume merite caută cineva să-și câștige spre a fi sigur de recunoștința patriei mai reamintim un caz. Onor. nostru concetățean — e o adevărată beatitudine de-a avea o patrie plină de asemenea concetățeni și un spirit public care să-i încurajeze — onor. concetățean N.T. Orășeanu a primit medalia Bene-Merenti ca recompensă pentru scrierile sale umoristice și satirice. Suntem departe de-a voi să facem critica scrierilor onor. nostru concetățean. Destul numai că nu e trebuință ca cineva să fie neapărat membru al unei academii spre a le putea apreția pe deplin. Din contra. Obiectele acestor scrieri, ingenioase poate, dar de un ingeniu cam ciudat în felul lui, erau în cele mai multe cazuri însuși personajele MM. LL. și… încă cineva. Ne vine greu a continua, căci am admirat în semiumbra melancolică a plantelor tropice din palatul domnesc un chip tăiat în marmură asupra căruia plutește aripa suferinții. Poate că speranța României adormise în acel colț, dar în orice caz multă iubire și mult senin. Privind în acel colț ne-am adus aminte de ciudata povestire a americanului Bret-Harte intitulată „Norocul din Rooring-Camp“. Vom povesti-o foarte pe scurt. Închipuiți-vă o colonie din California compusă din onor. cetățeni abia scăpați de marele cordon al Sfintei Cânepe, exercitându-și toate virtuțile patriotice într-un colț de pământ cam izolat de restul civilizației. În mijlocul acestei societăți onorabile se naște… un copil. Acesta e sujetul novelei. Acest mic concetățean al coloniei devine idolul ei, Institutele de bune moravuri se-nchid, joc de cărți nu se mai face, oamenii din Rooring-Camp își aduc aminte că au nevoie de biserică, de școli, de Justiție; Rooring-Camp înflorește ca prin minune și devine o colonie de oameni cumsecade. Dar iată că copilul moare. Zi cu zi colonia recade în vechile ei obiceiuri, cinstitele așezăminte se reumplu de ctitori; jocurile de hazard, omorurile, scabroasele afaceri, c-un cuvânt toată practica unui regim al virtuții reîncepe.

Tot astfel în mijlocul unei generații pline de eroii nopții de la 11 fevruarie, plină de virtuțile Mihăleștilor, își deschisese ochii dulci și senini… norocul din Rooring-Camp. Acest noroc era obiectul de adorațiune al poporului de jos, căci poporul e bun și iubitor de felul lui; însă chiar pentru o colonie californiană ar fi fost un obiect de venerațiune. Ei bine, ceea ce ar fi fost sfânt până și pentru lepădăturile omenirii, era cu toate astea obiectul scrierilor … de spirit al faimosului d. N.T. Orășanu.

E important a se constata ce anume merite trebuie să-și fi câștigat cineva în România pentru a fi recompensat.

Confrații de la foaia oficioasă germană ar putea să țină seamă de aceste evenimente, de astă dată pentru edificarea sferelor înalte din Berlin.

❦