[6 noiembrie 1880]

Ce bucurie pe „Presa“ că independența României a fost notificată tuturor națiunilor de pe ambele emisfere ale globului! Închipuiți-vă oameni buni că M.S. Șahul Persiei, precum și M.S. împăratul Braziliei, A.S.S. Principele de Monaco, Escelența Sa Prezidentul Republicei Argentine, în fine însuși Fiul Soarelui, împăratul Chinei, toți puternicii pământului știu acum că România e independentă.

Cine ar fi crezut acum câțiva ani în urmă — exclamă corul Capelei Sixtine — că națiunea română, abia cunoscută în Europa, va răspândi numele său pretutindeni, că Domnul său se va înălța la un rang egal cu cei mai mari împărați, că fama armelor sale va străbate cele două continente!

Ba zău așa, cine ar fi crezut una ca asta! Auzi, d-ta, România o țară necunoscută, ocultă, confundată cu Bucharia și Tartaria, s-ajungă deodată așa ca din senin cunoscută de tot universul? Ne rămășim că nu numai omenirea pământeană, ci chiar astronomii din ceilalți planeți ai sistemului nostru solar și-au îndreptat ocheanele spre pământ spre a privi pe diferiți misionari speciali cari duceau această știre în cele patru părți ale lumii. Cum e Bărăganul mare și pustiu, le-am fi venit în ajutorul acelor astronomi dacă, în lungul lui, am fi scris cu litere mari de câte o milă pătrată o scrisoare de notificare pentru șefii statelor din ceilalți planeți.

Nu simte „Presa“ că declamațiile acestea sunt ridicole în mijlocul unui popor ca al nostru? Trebuie oare anume s-o spunem că e destul ca ministeriul să aibă niște bani de aruncat pe fereastră pentru plimbările, în orice caz plăcute, cu cari au fost însărcinați diferiții trimiși extraordinari, că e destul ca din mizeria noastră comună, să se cheltuiască câteva zeci de mii de franci, pentru a se îndeplini o asemenea formalitate, un asemenea act de politeță, costisitor și fără umbra unei importanțe intrinsece? Ce? Era oare împăratul Braziliei sau șahul Persiei să-l dea afară pe trimisul extraordinar sau să-i închiză ușa înaintea nasului? Se-nțelege că l-a primit. Ba l-ar fi primit chiar dacă România nu era independentă, căci acestea sunt acte de curtenie cari nu obligă pe nimeni la nimic și cari nu se traduc în nimic alt decât într-o cheltuială de reprezentație mai mult ori mai puțin de prisos.

Ia mai bine să vorbim de alte cestiuni, de adevărata politică esterioară, nu de China, Japonia și Porto-Rico. Ce s-alege din Arab-Tabia de ex., ce din jurisdicțiunea consulară în Bulgaria, ce din cestiunea Dunării? Politica noastră esterioară a trecut pân-acuma din neizbândă în neizbândă. „Le Temps“, ziar oficios francez, ne consiliează să ne băgăm la stăpân pe cât mai e timp; o conflagrațiune generală amenință pacea Europei, ne amenință pe noi, bătând la porțile noastre; sub cenușa Tractatului de la Berlin focul arde mai rău decât oricând și, față cu această stare de lucruri, noi stăm cu finanțele ruinate, fără administrație, c-un guvern discreditat înlăuntru și-n afară răzimat pe voturile funcționarilor și rudelor lor. Tocmai acum „Presa“ găsește că nu e de-a dreptul ridicol și copilăros de-a ne vorbi de răspândirea, pe cheltuiala statului, a faimei noastre dincolo de șapte mări și țări?

Vorba românului: „Țara piere de tătari, baba bea cu lăutari“.

Bine, vreme de lăutari e asta? Vreme de temenele braziliene și chinezești? Dar arătați articolul din „Presa“ țăranului, arătați-i-l proprietarului mare, negustorului, arătați-i-l oricărui om cu mințile întregi ș-o să vă zică că vă lipsește nu o sâmbătă, ci toate. Râdem noi de „Daireaua lui Faraon“. Ei bine, cât e de insipidă, atât de ridicolă tot nu s-a făcut ca „Presa“.

Dac-ați face-o încai din ironie n-am zice nimic. Dac-ați zice de ex.: „Arab-Tabia? La Paștile calului, dar uite temenele plecate de la Taikunul Japoniei“ am râde și noi de ne-am uita amarul. Dar a vorbi serios și cu fraze retorice de asemenea nimicuri, a face o sfară lungă de articol de fond din ceea ce e propriu cel mult pentru o notiță la cronica zilei e ceva la care nu ne-am fi așteptat nici din partea „Presei“ chiar. Dar unde se trezesc d-lor? Cred că lumea-i tâmpită în țară la noi?

Să admitem cazul cel mai favorabil pentru confrați, că n-au ce vorbi. Nesiguri pe jețurile dumnealor, amenințați de amiciția pe care au contractat-o cu partidul demagogic din țară, trebuie să calce ca pe ouă ca să nu dea cauze de supărare vizirului. Bine. Atunci ieie-și de model „Steaua României“, care într-adevăr de mai multe luni nu mai are nici un articol de fond. Scrisori din Luteția (Paris), războiul din Persia, espoziția din Australia, iată obiecte vrednice de tipărit pe-o hârtie obligată să iasă în fiece zi din cauze de portofoliu. Lăsați în pace țara și nu adăogați pe lângă pagubă și batjocură.

❦