[5 octombrie 1880]

Când vedem publicându-se în „Monitor“ licitații cari cuprind păsuieli sau concursuri pentru catedre cu clauze și condiții economicoase în cari sunt cuprinse protecții premeditate, când vedem atâtea măsuri cari par a garanta dreptatea și adevărul și nu sunt în fond decât forme inventate pentru a le înconjura și zădarnici, atunci ne convingem că îndărătul aparatului mai mult ori mai puțin impunător al statului român nu e decât meschin bizantinism, un spirit inextirpabil de hatâr, de prietinii și protecții, o adevărată mizerie.

Acestea ne-a venit în minte când văzurăm în „Monitor“ concursurile publicate pentru diferitele catedre ale școalelor comerciale din țară.

Ți s-ar părea un lucru foarte serios o publicare de concurs pentru ocuparea unor catedre. Aparat! Ministrului sau directorului i s-aduc hârtii de administrație zilnică spre iscălire, el trece peste ele și-și pune, plin de încredere, numele sub ele și a doua zi apar în ziarul oficial al statului aranjări economicoase dintre cine știe ce subalterni din ministeriu și cine știe ce necunoscuți aspiranți la funcție. Ministrul a fost amăgit, publicul e amăgit, dar cine e mai amăgit din toți sunt acei oameni muncitori și știutori de carte cari se pregătesc cu toată seriozitatea pentru concurs, cari vin poate din provincie ca să se prezinte și cari nu știu că, înainte de-a se prezinta ei, există anume previlegiați al căror apanaj sigur sunt funcțiile publicate la concurs.

Dacă însă ar fi existând mulți naivi cari să aspire la acele catedre știu cenușerii să-i facă să-și ia lumea în cap. Se amână concursul o dată, de două ori, de trei ori, până ce suplinitorul protejat poate prezinta un nou titlu de numire: proponimentele, adică un șir lung de timp în care a predat sau s-a prefăcut a preda o materie pe care n-o înțelege.

Dar să venim la publicația „Monitorului“ din n-rul de marți, 23 septemvrie.

Această publicație cuprinde o introducere din care constatăm că concursul s-a amânat de la 15 septemvrie pe 15 ianuarie 1881.

Necunoscând restul cazurilor, ne oprim la școala din București, unde sunt vacante patru catedre.

1) Limba românească;

2) Matematici;

3) Științe fizico-chimice;

4) Dreptul comercial, administrativ și constituțional.

Se cer însă foarte deosebite condiții de admisibilitate la concurs de la aspiranți.

Pentru limba Românească se cere să posedeze diplomă de bacalaureat și să probeze că a frecuentat cursurile facultății de litere.

Va să zică nu i se cere titlu academic, ci numai dovadă că a frecuentat cursurile facultății, ca și când din frecuentare pură și simplă ar fi rezultând altceva decât c-a stricat câteva rânduri de tălpi!

De ce aceasta?

Pentru că suplinitorul actual nu are titlu academic, e simplu bacalaureat al unei școli secundare și voiește a fi profesor tot de școală secundară.

Tot aceeași frecuentare se cere de la profesorul de matematici.

Pentru științele fizico-chimice se cere:

Diploma de bacalaureat sau… certificat de absolvirea unei școli secundare;

Frecuentarea unei facultăți de științe;

Probă că a lucrat doi ani într-un laboratoriu chimic.

Suplinitorul actual n-are bacalaureat, dar va fi frecuentat vro școală secundară, prin Grecia poate; n-are titlu academic, dar va fi frecuentat facultatea de la noi; a lucrat însă doi ani într-un laboratoriu din țară.

La dreptul comercial, administrativ și constituțional vedem deodată îngreuindu-se condițiile într-un mod cu totul neproporționat cu frecuentările cerute de la alți aspiranți.

Aci se cere:

Titlu academic de licențiat sau doctor în drept;

Practică de advocat sau de magistrat de cel puțin cinci ani.

Am văzut la chimie doi ani de laboratoriu; aci vedem cinci ani de praxă.

Știți de ce se cer condiții așa de grele?

Pentru că suplinitorul actual le are, din fericirea lui, pe toate.

Nu ne îndoim că tot atât de economicoase cată să fie și condițiile pentru școalele comerciale din Galați și din Craiova.

Când vom vedea ieșind la concurs tocmai suplinitorii actuali să nu ne mirăm deloc, căci esplicația scamatoriei credem că e destul de limpede.

Să mai vorbim oare de comisiile examinatoare, compuse în genere din prieteni, din rude și din câțiva oameni fără cunoștințe în materie, cărora li-i rușine să-și declare incompetența și dau, prin urmare, note după rudele în chestie? Pentru asta ar trebui pana novelistului american Bret-Harte, spiritul jucătorilor de cărți din San-Francisco sau ochii observatori ai școalei neerlandeze.

Știe d. Conta ce se petrece cu chipul acesta sub ochii săi? Nu credem. Cordeua asta de concurs publicat, amânat, republicat și reamânat ajunge îndărăt într-un timp în care d-sa nu era încă ministru. După scena în care ni se prezentă Consiliul de Miniștri no. 36 al d-lui Brătianu și sub această scenă de pe care no. 36 va dispărea poate curând, îndărătul aparatului, care e numai de ochii lumii, se petrece realitatea.

❦