[7 iunie 1880]

D. Dumitru Brătianu, întors din străinătate, ne-a trimis o scrisoare, cu rugăciunea de-a o publica, pe care o dăm mai la vale. Prin această scrisoare d. ministru plenipotențiar, ca răspuns la cele date de noi „sub toată rezerva“ despre misiunea d-sale diplomatică la Londra și Paris, face o dare de seamă amănunțită despre călătoria d-sale și despre primirea ce a avut pretutindeni.

Avem ceva de zis asupra acestei scrisori.

Mai întâi, d. Dum. Brătianu, dacă ne-a scris numai pentru a rectifica cele spuse de noi în privința misiunii d-sale, și-a dat o osteneală inutilă, deoarece organul ministerial a făcut acea rectificare înaintea d-sale, zicem rectificare pentru că nu afirmaserăm din parte-ne nimic ci împărtășiserăm cititorilor „sub toată rezerva“ niște informațiuni aflate de noi și de unii confrați ai noștri din opoziție, și le dedeserăm „sub toată rezerva“ tocmai pentru că le aveam de la un membru al partidului de la putere care ne servește câteodată de reporter.

Apoi, dacă d. Brătianu a voit să profite de pretextul rectificării informațiilor date de noi spre a-și scrie însuși o glorioasă și fericită Odisee, ne pare că a făcut un pas puțin serios pentru un diplomat, deoarece, pe cât știm noi, diplomații nu prea au obiceiul să-și publice numaidecât după întoarcerea acasă dintr-o misiune impresiile lor de călătorie, nici darea de seamă asupra dejunurilor, prânzurilor și cinelor la cari au fost poftiți, nici costumul ce au purtat la cutare paradă. Dar d-lui D. Brătianu, diplomat mai mult alb decât cărunt, îi place să comunice nației toate aceste amănunte; ne pare cu atât mai bine deoarece d-sa a ales pentru a-și realiza fantazia publicitatea ziarului nostru.

Un lucru mai avem de zis asupra scrisorii. D. Dum. Brătianu face mare caz despre primirea bună și curtenia ce a întâmpinat pretutindeni, de care este încântat; să ne dea voie a-i spune că această încântare de care pare a fi cuprins este atât de naivă încât cine n-ar citi iscălitura de sub scrisoare d-lui Dum. Brătianu și ar omite rândurile unde pomenește despre vechimea cunoștințelor d-sale diplomatice ar crede-o scrisă de un ageamiu — să ni se ierte această expresie prea populară —iar nu de un vechi diplomat. E știut că în obiceiurile diplomatice stau, mai presus de toate, cuviința și curtenia, amestecate totdeuna cu o nuanță de cordialitate; în genere diplomații diferă în felul lor de-a fi de politicianii noștri așa-numiți liberali-naționali și poate că astfel s-ar explica cum d. Dum. Brătianu își socotește succesele diplomatice după primirea politicoasă ce i-au făcut cutare sau cutare diplomați la ușa cărora d-sa a mers să bată.

Încă o observație, tristă în felul ei, pentru ca să sfârșim. D. D. Brătianu constată că pretutindeni i s-a dat aprobare și laude pentru armata și pentru politica românească în împrejurările din urmă; d-sa rezumă chiar, în câteva șiruri cu locuri comune din literatura politică liberală națională, spiritul limbajului ce i s-a ținut în toate părțile. Uită însă că, ținându-ni-se totdeauna același limbaj, ni s-a luat Basarabia, ni s-a impus de cătră un Congres întrunit pentru a pune la cale cestiunea Peninsulei Balcanice împământenirea evreilor și nu ni s-a recunoscut Independența decât cu prețul „strălucitei“ afaceri a răscumpărării căilor ferate.

❦