[7 septembrie 1880]

Lipsa de interes și de mișcare a alegătorilor cu ocazia alegerii de acum două zile îi da „Românului“ o ocazie ca din senin să învinovățească opoziția de fel de fel de lucruri.

Afară de larma făcută în câteva ziare nu vedem încolo nici o mișcare politică; o nepăsare vinovată pare a fi cuprins pe toți, pe toate partidele.

Această atitudine arată din partea opozițiunii că ea a început să dospească uneltiri, ca în unele țări vecine, a început să amenințe cu moartea pe membrii guvernului și pe susținătorii lor și ai ideilor liberale. Când cineva adoptă o asemenea linie de purtare este natural să nu mai îndrăznească a se înfățișa înaintea poporului, care a desprețuit totdeauna asemenea procedări nedemne și chiar criminale.

Zău? Dovadă republica de la Ploiești și aruncarea cu pietre în d. de Radovitz, agentul diplomatic al Germaniei în România!

În locul frumoasei și sănătoasei lupte constituționale opozițiunea de toate nuanțele preferă dar uneltirile subterane și lasă astfel să se atrofieze, prin lipsa de luptă, și instituțiunile cele mai binefăcătoare pentru țară.

Ce mofturi or mai fi și astea! Sistemul de falsificare a alegerilor, prin fals în acte publice, prin trecerea în listele colegiului I și al II-lea de oameni fără nici o avere și însemnătate, prin cumpărarea de voturi cu funcțiuni, diurne și păsuiri, prin înmulțirea în infinit a funcțiunilor cari atârnă direct ori indirect de stat a descurajat, se-nțelege, pe alegătorii independenți. Atotputernicia bandei de esploatatori, răzimată de nepăsarea și lipsa de control din partea Coroanei, aruncarea statului în mâna unor demagogi rău nărăviți, copilăroși, deșerți, mușterii de portofolii, ceea ce-a făcut ca în patru ani firma Brătianu să acopere treizeci și șase de Consilii de Miniștri, dezordinea și anarhia adusă prin aceasta în toate serviciile publice și esploatarea tuturor organelor și resurselor statului numai pentru scopuri electorale cată să inspire cetățeanului onest, la noi ca și în America, un dezgust pronunțat pentru formele goale ale instituțiilor al căror miez e cumulul, pensia reversibilă, direcțiile de bancă și de drum de fier ș.a.m.d. În realitate nu i-a mai rămas țării nici un mijloc legal de control și de apărare contra atotputerniciei brătienești. Și cum ar și rămânea? D. Brătianu disprețuiește țara, începând cu amicii săi. Sau cred oare într-adevăr Costineștii, Mihăieștii, Flevii și ceilalți ejusdem farinae că poate exista umbră de respect pentru deosebitele categorii de demagogi flexibili, de vânători de posturi și diurne, în pieptul omului care-i întrebuințează? Cred ei că scabroasa afacere i-a putut inspira respect de cucernicul Mihălescu? Dar îi susține și-i sprijină pentru că sunt necesari deșertăciunei sale, pentru că numai cu asemenea creaturi d. Brătianu poate juca rolul unui om de stat.

Și la nepăsarea țării opoziția e de vină. Dar ce-i mai rămâne de făcut opoziției? Are ea moșii de arendat, directori de bancă de ales cu procure false, directori și funcționari de numit la tutunuri, la drumul de fier, la băuturile spirtoase, la miile de locuri și locșoare cu care atotputernicia guvernului prinde conștiințele alegătorilor? Câtă parte neatârnată materialicește și intelectual mai există în poporul românesc se pronunță cu tărie în contra guvernului; partea cealaltă, frământată de mici interese de clică, ține grapă de guvern, de orice guvern s-ar întâmpla în România, pentru că mii de mii de interese materiale, mii de apetituri sunt legate de guvern. Că aceste toate se satisfac în socoteala bugetului și a binelui public e cunoscut de toți. A mai vorbi în asemenea împrejurări de funcționarea instituțiilor liberale e o adevărată ironie.

De aci însă răsare că, lupta nemaifiind nici între principii, nici între grupuri măcar de interese de clasă, ci reducându-se pur și simplu la lupta între o nenumărată bandă de esploatatori parveniți, pe de-o parte, și între nația bucățită în indivizi pe de alta, individul, avizat la sine însuși, amenințat de o administrație coruptă și fără de demnitate în toate interesele sale, să simtă că legea și instituțiile sunt literă moartă, că arbitrariul și cupiditatea de clică sunt totul și — văzând că nu mai are nici cui se jelui, nici pe cine se sprijini — să cază în apatia popoarelor condamnate la nenorocire.

Noi înțelegem foarte bine ca „Românul“ să se teamă până și de hârtiuța, răspândită mai zilele trecute prin capitală, în care membrii guvernului sunt amenințați cu moartea.

Această teamă nu e decât prea justificată. O aglomerație de oameni corupți și fără principii, de mușterii de portofolii și precupeți de interese ale statului cată să se teamă și de umbra lor proprie.

Ne mirăm numai de cine face asemenea imputări opoziției în asemenea împrejurări. Oamenii cu scandalul de la Slătineanu, îndreptat contra unei uriașe puteri europene în momentul în care toată simțibilitatea ei era escitată prin războiul cu Franța; oamenii cari au proclamat republica de la Ploiești; oamenii cari numeau pe Vodă un agent al d-lui de Bismarck și-l amenințau, prin gura unui actual ministru plenipotențiar, cu asasinatul; oamenii cari, nefiind în pita lui Vodă, ajunsese în ziarele lor la paroxism de furie, oamenii cari declarau că între țară și tron e un abis — umplut c-un portofoliu ministerial și o guvernatură de bancă!…

Ca să se judece tonul destrăbălat pe care-l avea „Românul“ în opoziție fiind, reproducem următoarele șiruri din numărul lui de la 2 mai 1875:

Ei vor acum să facă ca cuvîntul stabilitate să semnifice: jafuri, hoții, bici, impozite ruinătoare pentru cetățeni și sleitoare sorginților averii publice, ruinarea sătenilor pîn-a cerși pe stradele orașelor, uciderea comerțului ș-a născîndei noastre industrii, și darea statului român în deplina posesiune a Germano-Ungariei, prin Porțile de Fier, prin căile ferate și prin convențiunea comercială.

Cunoscut fiind c-aceasta este ceea ce partida ordinei, sub direcțiunea ministrului Catargi, numește stabilitate, să spunem acum publicului și ceea ce ea plămădește de cîtva timp. Toți mușteriii de ministere din această partidă și-au regulat pozițiunea în modul următor: Austro-Ungaria a dat naștere acestui minister.

El s-a angajat, precum însuși a mărturisit-o, să-i dea în posesiune România pe cale economică.

O parte din aceste angajamente le-a îndeplinit, mai adăugînd, pentru mai buna asigurare a străinilor, ruinarea și demoralizarea națiunii.

Nu mai rămîn acum de îndeplinit decît:

Darea căii ferate în posesiunea Austriei.

Votarea convențiunii de comerț; și se știe de toți că aceasta este prima și ultima lucrare a Camerii ce vine. Odată ce se va îndeplini și această lucrare, nobilii de toată mîna și de toate provenințele — cari compun actuala bandă guvernamentală — afirmă c-au dobîndit asigurarea că d. Catargi va fi înlăturat în favoarea d-lui Dumitru Ghica și tovărășia.

Vază-i azi publicul și judece cu ce oameni are a face. Tovărășia prințului Ghica e azi admirabilă, pretențiile Austriei bune, și nouă linii de drum de fier concedate în favorul esclusiv al acestei puteri vor împlini lacunele acelei convenții, iscălită și supusă semnăturei domnești de către roșii!

❦