[8 august 1880]

Nu încape îndoială că soluțiunea dată de Tractatul de Berlin cestiunii orientale va mai fi izvorul multor încurcături și chiar a unei conflagrațiuni generale. Deodată cu căderea conservatorilor din Anglia și cu venirea la putere a liberalilor, orizonul a-nceput a se-ntuneca. D. Gladstone se distinge printr-un fel de zel religios, prin patimă în politică. Cunoscător al ebraicei și al Talmudului, era un timp în care, cu texte ebraice, combătea emanciparea izraeliților din Anglia. Cu aceeași patimă reprezintă azi principiul că Peninsula Balcanică nu este a nimănui altuia decât a popoarelor de pe ea, că amestecul sau înaintarea Austro-Ungariei mai cu seamă trebuie împiedecată, că, în fine, domnia turcească trebuie să înceteze în Europa. Mărturisim că ne e greu de-a distinge în purtarea învățatului și furtunosului om de stat englez fanatismul religios de planurile politice, destul numai că cu tot dezastrul din Afganistan, cu totul bilul de dezaprobare ce l-a primit cabinetul în cestiunea agrară irlandeză în Camera lorzilor, cu toată rușinea scrisorii smulse de contele Karolyi, d. Gladstone încurajează o politică de acțiune în cestiunea Orientului și că, în urma acestei atitudini, puterile s-au grupat în două tabere, cari numai binele nu par a-și voi una alteia. Abia se risipi Conferența suplementară din Berlin, în care s-a hotărât cel mai deplin acord între puteri, și văzurăm că în Bulgaria începură a trece ofițeri și soldați, precum și munițiuni din Rusia, pentru pregătirea aceluiași soi de război neoficial care s-a mai purtat în Serbia; din Germania pe de altă parte începură a veni, pentru sprijinirea unei contraacțiuni, asemenea neoficiale, ofițeri superiori și funcționari administrativi germani, a căror comunicație cu sultanul se face prin mijlocirea d-lui de Drygalski, fost militar prusian, azi adiutant al sultanului și om de încredere al Porții.

În Franța se fac serbări militare și reviste de flotă. D. Gambetta reamintește Alsasul și Lotaringia, foile reproduc un discurs din 1871 al fostului dictator, în care se vorbește de recâștigarea provinciilor în timpul unei generații cel mult; în Austria se face o splendidă serbare a trăgătorilor la țintă, pe jumătate ostășească; iar Rusia concentrează lângă granița galițiană și la Bender trupe. În acest din urmă loc se pretinde c-ar fi concentrați deja 45.000 de oameni.

Într-adevăr redeschiderea cestiunii Orientului pare aproape și aceasta în condiții cât se poate de rele pentru noi, Germania ar fi neutralizată în acțiunea ei de cătră Franța, pururi doritoare de răzbunare; Austro-Ungaria ar fi paralizată, prin gingașele ei interese de pe Adriatica și prin proiectele asupra Salonicului, de cătră Italia; Rusia ar rămânea deci din nou stăpână pe sorții Orientului.

Pe noi nu ne turbură atât amestecul nostru, poate neînlăturat, în vălmășagul general, și mai puțin ne turbură încă soarta patrioților cari mai prin reversibilitate, plătită înainte, mai prin directorate de bancă și de drum de fier, își pregătesc bani albi pentru zile negre, spre a zbura în toate părțile la cea întâi bătaie de tun; dar ceea ce ne doare în adevăr e că, prin corupția guvernanților noștri, se sleiește atât de mult puterea poporului, precum și încrederea ce-ar trebui s-o aibă în autoritatea patriei lui, încât în momentul suprem, ce se poate ivi de azi până mâine, el n-ar mai avea destulă tărie de-a cădea cel puțin cu onoare în lunga și amara sa luptă pentru existență. Dacă suferința cea mai grea, mizeria și cotropirea de copitele unor armate barbare ar fi un merit în ochii cerului și un titlu la viață, desigur că poporul nostru și l-ar fi câștigat de sute de ori în această existență chinuită pe care a dus-o pe pământ. Dacă ni s-ar da cel puțin posibilitatea de-a cădea cu onoare, luptând pentru noi și numai pentru noi, nu ca instrumentele unei politici străine, nu ca figuri de șah în mâna unor jucători străini! Tocmai când par a se arunca sorții asupra noastră ca asupra cămășii lui Hristos, în asemenea momente grele țara e cu totul lipsită de reprezentanții ei naturali, de tot ce ea are mai de caracter, mai onest, mai inteligent.

În locurile ce li se cuvin — cel puțin în asemenea momente — acestora și numai acestora, se răsfață o plebe uricioasă și lacomă ca și corbii ce rotesc asupra unui om murind. Cum e înnăscut în aceste naturi catilinare, în aceste inimi pline de minciună și venin, instinctul de corb și de cucuvaie, de se plantează tocmai atunci asupra unei nații când ea e în momente de grea cumpănă?

Cu un semn de discordie ivit între actorii de căpetenie ai unei viitoare conflagrațiuni cată să privim și incidentul foarte semnificativ al cestiunii dunărene. Cititorul nu va pretinde de la noi ca să emitem vro părere în privința acestui disentiment ivit în Comisia Dunăreană, căci o părere ar însemna un consiliu care, intrat odată pe mânele presei guvernamentale, ar fi tălmăcit și răstălmăcit în toate chipurile; ba s-ar preface poate că-l urmează, s-ar preface că sunt de o opinie cu noi, pentru a ajunge la rezultate tocmai contrarii de cele dorite în interesul țării. În toate cestiunile internaționale, o spunem drept, ne mulțumim dacă actele guvernanților de azi nu sunt de-a dreptul acte de înaltă trădare, abstracție făcând de la toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adânc și adevărat patriotism și altele.

Nicicând țara noastră n-a avut mai puțini amici în afară care să țină la ea într-un chip câtuși de puțin dezinteresat și dintr-un punct de vedere ceva mai superior ca în momentele de față. De ni se oferă onoarea prezidenției în Comisia de supravegheare a executării reglementelor navigației pe Dunăre, aceasta se face cu condiția de-a fi pururea în minoritate; de ni se oferă sprijin, ni se dă cu condiția de-a renunța cu totul la neatârnarea noastră în cestiunea navigației. Între Scila și Charibde, între stâncă și stâncă, vasul statului român e condus de niște cârmaci cari nu gândesc la cârmă, ci la așezarea în siguranță a ceea ce-ar putea pune ei de-o parte în caz de naufragiu.

Tot în înlănțuirea evenimentelor espuse mai sus stă și sosirea împăratului Germaniei la Ischl, unde a fost primit de împăratul Austriei și unde au venit și cei doi principi dunăreni. Fără îndoială că prezența acestor din urmă în locul de întrunire al suveranilor Austriei și Germaniei cată să aibă un fond politic oarecare.

Ne-am întreba numai ce însemnează această prezență fără un singur ministru constituțional-responsabil! Pregătește-se poate o nouă ediție a vizitei d-lui Brătianu la Livadia, unde s-a pus la dispoziția unei puteri străine România, dată pe mâna cucernicului Simeon, fără știrea Parlamentului, fără consultarea țării? Nu știm și ni se face negru pe dinaintea ochilor când gândim la ceea ce-ar putea să iasă pentru noi dintr-o nouă ieșire din neutralitate, din nouă aventuri.

Toată politica aceasta a d-lui Brătianu, a unui om înfumurat și desert care nu e-n stare să vadă că nicicând nu putem nici păstra, nici câștiga nimic prin alianțe cu vecinii, e controlată ca din partea țării, dragă Doamne, de Fundești și Pătărlăgeni. Toată înțelepciunea politică a strămoșilor noștri s-a dus pe apa sâmbetei de când secta demagogiei lucrative guvernează România, o sectă care a ajuns până la gradul de-a tocmi străini cu simbrie ca să ne înjure în țara noastră proprie. Și cu toate acestea țara noastră, în neutralitate și în defensivă, ar fi neînvinsă cu toată slăbiciunea la care am ajuns. Dar nu! Ea trebuie încurcată, sau cu soarta unuia care să încheie pace în numele nostru, sau cu a altuia, care să declare război tot în numele nostru.

De-ar veni asupra noastră numai ceea ce-i scris prin fatalitate n-ar fi nimic; am sta sau am cădea cu credința în suflet și din cenușa noastră ar răsări viitorul. Dar nici asta nu ne e dat, căci fatalitatea e între noi înșine, e în acei oameni care au izbutit a constitui din gunoaiele societății române un partid politic și o putere în stat, care au izbutit a băga veninul discordiei în nație tocmai în momentul în care ea ar avea mai multă nevoie de trezvie și de unire, de claritate în conducere și de caractere nestrămutate.

❦