BALANȚA COMERCIALĂ

[31 octombrie 1880]

Cititorul va fi ținând minte discuția vie dintre noi și foile guvernamentale, privitoare la balanța comercială a țării. E dovedit cu cifre că, de la venirea roșiilor la putere, balanța comercială e defavorabilă. Constatând acest fapt, n-am făcut decât să repetăm opinia, esprimată de „Românul“ însuși, că „țara merge spre sleire“. Liber-schimbiștii de la „Presa“, cari, întemeiați pe praful așezat pe cartea lui Adam Smith se cred dispensați de-a gândi singuri ceva, au încălecat numaidecât, declarându-ne cu o nespusă suficiență că balanța comercială nu atârnă de guverne, pentru că nu acestea stabilesc prețurile grânelor sau proporția în care le schimbăm pe mărfuri străine, dându-ne oarecum a înțelege că suntem agiamii întru ale economiei politice și nu ni se cade să stăm de vorbă cu oameni speciali.

Pentru noi era ceva învederat că, dacă un individ ce consumă mai mult decât produce se ruinează, o colectivitate politică de indivizi cată să se ruineze asemenea, făcând același lucru. Cauzele acestei ruine sunt în prima linie cheltuielele improductive ale statului. Armată, diurne și lefuri disproporționate cu munca și înțelegerea oamenilor întrebuințați, crearea unei clase de proletari ai condeiului cari direct sau indirect trăiesc din buget și o sumă de felurite cheltuieli aduc o disproporție din ce în ce mai mare între ceea ce poporul produce și ceea ce plebea patrioților consumă. Nu trebuie să uităm că nu numai discursurile lungi și insipide din Adunări, dar până și tăcerea patrioților ține parale, deci muncă. E destul ca un patriot să iscălească o condică de prezență și apoi să meargă la preumblare pentru a lua diurnă, e destul să ridice mâna spre a vota o pensie reversibilă ca s-o ia asemenea. S-ar cere într-adevăr ca onor. patrioți să-și exercite controlul asupra guvernului, să nu-l lase a urca cheltuielele statului în patru ani cu 34%, să nu voteze răscumpărări, să nu dea zeci de mii de galbeni pensii la negustori de vorbe, să studieze legile din fir în păr și să le adapteze bine unei țări sărace cum e a noastră. Atunci diurnele s-ar compensa. Dar votând bugetele pe la miezul nopții, ca și când ar fi făcători de rele, votând legile cele mai păgubitoare peste cap, se-nțelege că diferitele soiuri de diurne nu sunt decât recompensa dată lenii și inepției și trecute la pagubă sub pagube și mai mari, cauzate de legile ce le votează. Iată dar de ce balanța comercială cată să fie defavorabilă. Sub domnia roșie iese, din pământ din iarbă verde, o foarte numeroasă clasă de paraziți improductivi cu trebuințe enorme, cari toate se satisfac direct sau indirect din punga contribuabilului ori din altă avere a statului.

Toate socotințele acestea ni le-am făcut noi înșine, văzând și pipăind lucrurile, nu răzimându-ne numaidecât pe vrun scriitor străin care-a gândit în altă țară, în alt timp și asupra altor împrejurări.

Astăzi găsim însă în ziarul „Post“, precum se știe organ al politicei principelui de Bismarck, un articol pe care-l reproducem pre cât se potrivește cu împrejurările noastre.

Doctrina liberului-schimb, ce se bucura de atâta vază odinioară, a aruncat multe lucruri între basmele învinse ale unei politici economice răsuflate; între acestea era și însemnătatea balanței comerciale internaționale pentru viața economică a unui stat. Urmând pe Adam Smith, școala economistă din Anglia și credincioșii ei ucenici din Germania au crezut a putea susține despre balanța comercială că este o eroare definitiv invalidată a școalei mercantile sau, precum se esprimă un autor englez, o „exploded fallacy“. Dar precum multe lucruri declarate moarte de cătră teoria liberului schimb și-au dovedit mai pe urmă vitalitatea și dreptul la existență, tot astfel noua direcție critică a economiei politice i-a recunoscut balanței comerciale marea însemnătate ce are pentru viața economică a unei nații și a supus-o studiului cuvenit. Viața reală și necesitățile practice ale unui stat individual sunt mai puternice și mai durabile decât teoriile cu viață scurtă ale unei epoce care crede a putea șterge, prin abstracțiuni cosmopolite, deosebirea de interese dintre diferitele state și rivalitatea sănătoasă și națională dintre ele.

Teoria economică a liberului-schimb spune, precum se știe, că balanța comercială, adică proporția dintre esportul și importul unei țări, e ceva ce nici merită a fi relevat, ceva ce n-are nevoie de-a fi observat și îngrijit de cătră economia politică a statului, pentru cauza că un escedent al importului asupra exportului trebuie în scurt timp să se echilibreze de la sine. Această doctrină e una din acele idei pe jumătate adevărate pentru că n-a fost gândită pân-în capăt. Se-nțelege că escedentul importului asupra esportului trebuie să se echilibreze — dar cum? și cu ce mijloace?

Abstracție făcând de la o balanță nefavorabilă, cauzată prin împrejurări escepționale, precum o rea recoltă, care se poate întâmpla în orice stat și care într-adevăr se echilibrează în curând prin urcarea esportului, vom considera numai cazurile acelea în cari esportul rămâne în mod permanent îndărătul importului, an cu an. Aci vom descoperi că echilibrarea balanței comerciale nu se face prin schimb de valori reale, ci numai prin contractarea de datorii. Plusul importului se acopere prin esportarea de efecte de-ale statului, de obligațiuni, de acții etc. Producțiunea unor asemenea înscrisuri de datorie e în realitate mijlocul prin care economia unui popor, strivită de-o puternică concurență străină, e pusă în starea de-a consuma ani întregi mai mult decât produce și de-a se bucura, după teoria liberului-schimb, de foloasele ieftinătății piețelor străine atât de mult, până ce, prin această lăudată ieftinătate, ajunge la faliment.

Dar, vor întâmpina liber-schimbiștii, esportul de efecte de-ale statului, de obligațiuni etc. nu poate ținea în infinit; există o limită a creditului economiei oricărui popor față cu străinătatea la care ajungând străinătatea nu mai face credit țării îndatorate sau i-l face cu condiții din ce în ce mai grele. Dar până s-ajungă o țară de-a-și slei cu totul creditul în străinătate, până ce cursul efectelor și acțiilor ei s-ajungă a scădea atât încât să nu se mai poată impune piețelor saturate decât cu mari pierderi, până atunci esperiența ne învață că e prea cu putință ca o țară să cumpere ani îndelungați mai mult din străinătate decum îi vinde și că nu poate echilibra balanța nefavorabilă decât prin datorii din ce în ce mai mari.

O balanță continuu nefavorabilă are însemnătate mai cu seamă pentru țările acelea cari, din alte cauze, necomerciale, sunt deja îndatorate față cu străinătatea. Astfel de ex. un stat, care va voi să aibă o influență politică ce stă în disproporție cu puterea lui face cheltuieli mai mari decât poate suporta producțiunea anuală indigenă, deci acopere plusul consumat pentru scopuri politice cu datorii contractate în străinătate.

Dacă un asemenea stat va avea pe lângă greutățile financiare și o balanță comercială continuu nefavorabilă, poate fi sigur că, pe calea aceasta de retrogradare economică, va ajunge la faliment.

Ciudat e că Adam Smith, care a căutat să răstoarne teoria balanței comerciale, găsește totuși că balanța între consumațiunea și producțiunea unui popor e foarte importantă pentru economia lui. Nu vedea că aceasta nu era decât tot vechea teorie a balanței comerciale sub o formă nouă. Ucenicii săi ulteriori și cei cari l-au anostit n-au știut să prețuiască această învățătură a maestrului. Un popor care, an cu an, importează mai multe mărfuri străine decât e în stare de-a esporta în străinătate din productele muncii sale, va ajunge, durând raportul acesta, ca producțiunea sa să rămâie pururea îndărătul consumațiunii.

Înțelegând bine însemnătatea balanței comerciale pentru comerțul internațional fie convingem că din relațiile de schimb dintre deosebitele state rezultă proporțiile de puteri economice dintre ele și că, nepunându-se nici o limită jocului acestor puteri, statul economicește mai slab e în pericolul de-a cădea într-o durabilă dependență economică de concurentul său mai puternic.

Teoria balanței comerciale e așadar pe deplin valabilă pentru independența și înflorirea statelor naționale. Ea n-a putut fi slăbită și tăgăduită decât într-o epocă în care conștiința individualității oricărui stat, conștiința că interesele colectivității statului sunt superioare intereselor personale, au fost înlăturată prin abstracțiuni cosmopolite și individualiste.

❦