Pistoalele muntenegreanului

[15 aprilie 1880]

Acum câteva zile veni la Viena un muntenegrean de tot tânăr, călătorind spre Kiew, unde va intra în Academia militară. Pe stradele Vienei lumea curioasă urmărea cu ochii pe acest fiu al munților negri în costumul său cel pitoresc și cu brâul spicuit de pistoale strălucite. În Viena însă poliția nu vede bucuros nici pe un muntenegrean purtând arme pe stradă. De aceea un impiegat îl făcu să înțeleagă că trebuie să se despartă de arsenalul său. Junele erou se miră mult de această cerere, căci muntenegreanul în legislațiunea sa nu pomenește de patente de arme. Se duseră la un funcționar superior. Aci muntenegreanul se purtă cu multă modestie, numai că, din întâmplare, trase de la brâu un revolver cu o mișcare proprie acestui soi de oameni, încât autoritatea vieneză sări trei pași îndărăt. Muntenegreanul însă, zâmbind, îl liniști, într-un limbagiu înflorit, zicând: „Fii liniștit domnul meu: ceea ce pentru tine este condeiul, pentru mine este revolverul. Știu ce se cuvine!“ Primind permisiunea de a-și purta și de aci înainte pistoalele mult dorite, tânărul ieși. Afară rugă pe interpret să-i arate unde este scupștina Vienei, unde dorea să vadă pe d-rul Rieger (deputat boem). Dar acolo nu voiră să-l lase a intra în Parlament cu armele. O mare luptă se aprinse în inima viteazului june între dorul de a vedea pe vestitul boem și între durerea de a se separa de arme pentru câteva momente. În fine învinse dorul și cetățeanul din Cetinie intră fără pistoale în galeria Camerei.

❦