III

Cată să adăugăm că partidul care ne guvernă merge mult mai departe în politica sa de escluziune decât toate guvernele câte l-au precedat la putere.

Toate guvernele au cerut mai mult ori mai puțin concursul funcționarilor de toate soiurile în alegeri. Guvernele cele mai oneste și mai liberale îl cereau cu mai multă discreție și respectând libertatea agenților lor. Imperiul reclama zelul lor numai în împrejurări în cari n-ar fi fost prudent de-a-i rezista. Dar încolo puțin îi păsa Imperiului de originea funcționarilor cari-l serveau, fie bonapartiști, legitimiști, orleaniști sau republicani. Ba Imperiul ținea chiar îndeosebi ca să fie servit de funcționari încercați de sub guvernele vechi. Și, când republicanii voiau să accepte funcții sub administrația imperială, șeful statului se fericea de aceasta. Guvernul republican e mult mai strâmt în toleranța sa administrativă. Lui nu-i trebuiesc numai oameni dispuși a-i servi: nu, îi trebuiesc slugi, a căror origine să nu-i lase nici o îndoială. El taxează de suspecți pe toți funcționarii cari au servit sub alte guverne și nu lasă să-i treacă nici o ocazie pentru a-i înlocui prin amici și coreligionari. C-un cuvânt, pe când Imperiul lăsa poarta administrațiilor deschisă tuturor partidelor, înțelegând foarte bine că acestea, servind bine statul, îi serveau Imperiului însuși, Republica, sub dominația iacobinilor noștri, o închide tuturor partidelor, nu pentru că le crede suspecte, dar pentru că-i trebuiesc posturi multe pentru numeroșii săi amici, Și iată cum această Republică nu mai este a tuturor, precum o cere frumosul ei nume, ci un fel de moșie esploatată de-o rasă de politicieni cari fac din politică o industrie. Am auzit adesea vorbindu-se de iluziile naive și de generoasa indignație a republicanilor sub guvernele monarhice, cari denunțau corupția acestora și apelul la apetituri. Gândeam atunci la frumoasa definiție a lui Montesquieu: „Republica e guvernul virtuții“. Cu modul însă cu care el tratează afacerile publice partidul republican nu mai trece de cel mai onest și mai dezinteresat dintre partizi.

Voiți încă exemple ale preocupării electorale care domină toată politica guvernanților noștri?

De ce n-a propus guvernul conversiunea rentei, care ar aduce tezaurului 40 de milioane? Pentru că e un interes electoral la mijloc care trebuie menajat.

(La noi cititorul își va aduce aminte că „Românul“ a protestat contra aplicării unei legi în vigoare, care acordă primăriei dreptul de-a percepe zecimi asupra băuturilor spirtuase. În Franța demagogia lucrativă nu propune legi pentru interes electoral, la noi se cere neaplicarea unor legi în vigoare, fiindcă lipsa de rușine a demagogiei noastre e mult mai mare.)

Alt exemplu: când d. prezident al Consiliului, pe când era ministru al lucrărilor publice, a propus și a făcut să se voteze de cătră cele două Camere marile sale proiecte de răscumpărare a drumurilor de fier, desigur că n-a gândit la altceva decât de-a acoperi țara cu căi de comunicație, cari, prin numărul și superioritatea esploatării lor, să accelereze progresul negoțului și industriei noastre. Dar nu e oprit de-a presupune că politicii cari au secundat ardoarea sa vedeau aci o armată de funcționari noi în serviciul guvernului republican în viitoarele alegeri. Și cum voiți să nu fie astfel când vedem acest partid mestecând pretutindenea politica, chiar în administrații cari o comportă mai puțin, precum în magistratură, la Universitate, în armată? În orice caz, un ministru de finanțe de școala veche n-ar fi consimțit niciodată de-a încărca visteria cu sarcini nouă și Thiers ar fi sărit din loc numai la simpla anunțare a unor asemenea proiecte.