[12 august 1881]

„Românul“ s-a pus pe studii comparative. Pentru a dovedi că între conservatori și sincerii liberali nu poate exista stimă reciprocă, reproduce pasaje din discursurile d-lui Vernescu pe de o parte, pasaje din „Timpul“ pe de alta. Fiindcă istoria asta-i face plăcere, suntem departe de-a i-o lua, deși știm prea bine că nu va putea s-o prelungească, de vreme ce, afară de cazurile tocmai citate de „Românul“, ceartă între noi și bărbații politici de la „Binele public“ n-a fost. Din acele pasaje „Românul“ deduce că între grupurile opoziției nu poate exista „stima reciprocă și necesară oricării uniri și încrederea etc.“

Fiindcă „Românul“ e în fatala poziție de-a nu-și mai putea repeta priveliștea dihoniei între grupurile opoziției, de vreme ce cu citarea unui singur caz s-a sleit izvorul și fiindcă se vede a avea un interes dramatic pentru asemenea lucruri, noi, cari totdauna suntem dispuși a face servicii confraților noștri, vom aminti izvoare mult mai fecunde de inspirațiune pentru onor. redactori ai „Românului“.

Astfel bunăoară s-a întâmplat ca nu un orator, dar însuși ministrul-prezident al unui cabinet roșu, d. D. Brătianu, să-i numească pe deputații din majoritate „hoți și precupeți ai intereselor publice“, trimițându-i la „pușcărie“ și la „carantină“.

Întrebăm: încetat-au „stima reciprocă necesară oricării uniri, încrederea fără de care nu poate fi înțelegerea într-un scop comun“ dintre d. Dimitrie Brătianu și marele partid roșu?

Deloc.

După apostrofarea majorității cu numirile de „hoți și precupeți ai intereselor publice“, după ce i-a amenințat cu pușcăria și carantina, roșii îl aleg prezident al Camerei.

Suit pe scaunul prezidenției, d. Dumitru Brătianu îi compara cu niște „putregaie“ cărora li se va datori nimicirea României.

Epitetul de „putregaie“ adresat majorității contribuie la „stima reciprocă necesară oricării uniri“ etc.?

Ne mai aducem aminte de răposata întru fericire „Presa“. Cari erau epitetele zilnice pe cari „Presa“ și d. Boerescu le dădea partidului roșu? „Descreierați“, „deșucheați“, „bandă de aventurieri“, „Hödel și Nobiling“ etc., etc.

D. Boerescu a devenit însă ministru și „Presa“ guvernamentală.

Desigur „stima reciprocă necesară oricării uniri și încrederea etc.“ au fost la culme în acea epocă.

Nu mai vorbim de alte cazuri. Azi d. Cogălniceanu era numit în „Românul“ maistru în sustracțiune, mâni, devenit ministru, era necomparabilul patriot. Baronul în fine, cel care aruncase cadavrul României la picioarele contelui Andrassy cu „cuțitul înfipt în pântece“, a fost și este persona grata a partidului dominant; în fine „pionul“ din mânile d-lui de Bismarck, agentul prusian, e astăzi marele și eroicul rege.

Toate acestea adaogat-au „stima reciprocă și necesară oricării uniri“? Scriptura zice: „Vedereți bârna din ochiul vostru, nu așchia din ochiul aproapelui“.

❦