[13 martie 1881]

Îndeplinim o datorie ce ni se impune de lealitatea cu care ne ocupăm de viitorul țării puind în vederea cititorilor articolul următor, datorit unuia dintre cei mai eminenți publiciști franceji.

Recomandăm cu osebire citirea acestui articol, căci arareori politica ce i se atribuie principelui de Bismarck a fost espusă c-o mai mare claritate. În adevăr nimeni n-a demonstrat mai bine viitorul, dacă această politică ar triumfa.

Această politică este opera la care participă cu toată activitatea cei ce ne guvernă. Și aceasta esplică pentru ce roșii sunt și stau la putere.

Am dori ca d-nii de la „Românul“ să ne esplice altfel lucrul; am dori ca opinia publică să fie liniștită prin declarațiile ce ar putea face „Românul“. Am dori să ne arate „Românul“ și d. Brătianu într-un chip categoric dacă tot ce s-a făcut până acum în țară a avut alt scop decât cel ce se atribuie cu atâta probabilitate principelui de Bismarck, și dacă acest scop ar avea vreun avantaj pentru viitorul țării.

E datoria „Românului“ a da această satisfacție opiniunii publice; este o datorie de demnitate a partidului de la guvern ca să se esplice. Sunt situații în cari unii oameni pot zice: Am puterea și fac cu dânsa ce voi voi. Dar asemenea situații se pot schimba dintr-o zi într-alta.

Iată articolul de care vorbim:

Împăratul Alexandru al II-lea, asasinat într-un chip atât de mârșav de niște fanatici, lasă un nume glorios în istorie.

După învingerea de la Sevastopole era natural ca Rusia să caute un sprijin la Berlin și la Viena în contra alianței anglo-franceze.

Timpurile s-au schimbat. Carta Europei s-a modificat. Regatul Prusiei a devenit Imperiul german, s-a mărit cercul său de acțiune. Germania dezvoltă în proporțiuni înspăimântătoare puterea sa militară. Francia din contră, n-are altă politică decât aceea de a-și reconstitui puterile s-a aștepta.

Dacă fiul împăratului Alexandru ar putea ridica vălul ce-i acopere viitorul și-i ascunde pericolul ce-i amenință siguranța și mărirea Imperiului țarilor poate că ar vedea cum se grămădesc nourii ca să aducă furtuna nu pe marginile Senei, ci pe țărmurile Dunării.

Din ziua în care Turcia va dispare de pe carta lumii, când descendenții lui Petru cel Mare vor reclama partea lor de moștenire din Imperiul osmanliilor, nu stindardul tricolor, ci vulturul cu două capete va închide armatelor ruse drumul la Constantinopol, care este scopul suprem al ambițiunilor moscovite.

Nu Rusia, ci Austria, antegarda Germaniei, are de pe acum preponderanța în Orient. Principalul obiectiv al politicei d-lui de Bismarck, de la Congresul din Berlin, stă în a întări în Peninsula Balcanilor influența rasei germane.

Austria stăpânește Bosnia și Erțegovina, românii sunt vasalii Hohenzollernilor, sârbii știu că destinele lor se află în mâinele Curții de Viena. Cât despre Rumelia, Germania caută, a pune mâna pe dânsa nu prin violințe, ci printr-o invazie cu totul pacifică. Ea va vărsa în această bogată și productivă țară prisosul populației germane. Germania va îndrepta cătră Arhipelag și Marea Neagră acel nesfârșit șir de emigrație care până acum mergea în America. Încetul cu încetul va face din Turcia europeană, o colonie germană, sau mai bine un anex la cele două mari imperii germane. Cotropirea a și început: putem fi siguri că compatrioții d-lui Bismarck o vor urmări cu toată energia, răbdarea și stăruința de care sunt capabili numai nemții.

Germanii au tot ce le trebuie ca să se stabilească și să prinză rădăcini în astă țară mănoasă. Dacă nu li se va opune vreun obstacol vor ajunge încetul cu încetul, fără zgomot și pe tăcute, la Dardanele și la Bosfor, și atunci Constantinopolul, prin forța lucrurilor, va cădea în mâinile germanilor.

Atunci dinastia Hohenzollern va realiza visul monarhiei universale, la care n-a ajuns nici Carol cel Mare, nici Carol V, nici Napoleon I. De la Marea Nordului până la Marea Neagră, de la Baltica la Adriatica, se va întinde un nesfârșit imperiu, sau mai bine o confederație formată de două mari imperii strâns legate printr-o comunitate de interese politice, economice și sociale, și care va apăsa asupra Europei cu toată forța unei puteri militare înfricoșate. Nimeni nu-și poate închipui cu ce colosală forță vor domina în Europa o sută de milioane de oameni, ocupând Europa centrală, împingând la vest popoarele latine, la est popoarele slave, stăpâni pe Hamburg, Triest, Salonic și Constantinopole, țiind sub dominația germană căile comerciale ale lumei civilizate!

Acesta e visul principelui de Bismarck. În scopul acesta cancelarul de fier a format alianța celor doi împărați, deschizând calea Austriei în Orient.

Autorul conchide

că, în viitor interesul Rusiei va face pe noul împărat a nu mai căuta sprijinul politicei sale nici la Viena, nici la Berlin.

Cum vedem, alianțe nouă se pregătesc în Europa. Un mare război e poate inevitabil.

În vederea unei conflagrațiuni generale, guvernul nu este dator a spune țării care e politica sa? A fi sceptic la toate este lesne: e destul a nu avea cineva obraz. Dar oamenii de stat nu știm că pot fi scutiți și de pudoare.

Privim viitorul cu îngrijire, căci ce poate aștepta o nație de la niște oameni cari ne-au dus din catastrofă în catastrofă și au comis importarea lui Strussberg-Landau, retrocedările, conversiunile și mistificațiunile politicei dunărene.

❦