[14 februarie 1881]

Sentința Tribunalului Suprem de Comerț din Lipsca, care declară deciziunile Adunării generale extraordinare de la 3 martie 1880 nule și de nul efect (rechtsungulting und unverbindlich) și care obligă pe reprezentațiune executivă (Vorstand) a Societății Acționarilor Căilor Ferate Române de-a se abține de la executarea acelor deciziuni și a reveni asupra unei executări deja făcute, precum și a face să se șteargă inscripțiunile efectuate în registrul Tribunalului de comerț, această sentință nu înseamnă nimic alt decât anularea răscumpărării. Va să zică Societatea Acționarilor exista înainte; guvernul, prin faptul că posedă acții, nu este el însuși decât acționarul unei societăți germane. Abia acum se explică de ce sediul nu s-a mutat și nu se va muta la București; abia acum se vede clar că panglica cestiunii Stroussberg va rămânea nouăzeci de ani un pretext de esploatare față cu statul român, pretext pentru menținerea căruia tagmele de patrioți își vor da pururea mâna cu străinii.

Cestiunea Stroussberg reînviată în toată vigoarea ei, ilustrul d. Brătianu se poate bucura văzând cum un singur act al său ilegal, încheiarea convenției primitive și punerea în executare fără votul Senatului, cum acel act neconstituțional, contra căruia n-am avut, în întreg mecanismul statului nostru, nici o garanție și nici un apărător, ne urmărește pas cu pas, renăscând cu puteri urieșești.

Telegramele confecționate ad-hoc pe care le publică „Românul“ după foi și pentru interese de bursă nu schimbă nimic din gravitatea sentenței Curții din Lipsca.

❦