[26 aprilie 1881]

A discuta cu ignoranța și cu reaua credință e o foarte spinoasă misiune.

În unul din numerele trecute am emis o teorie, naturalistă oarecum, asupra esenței unora din așa-numitele acte mari ale patrioților. Am arătat de ex. că revoluția socială la noi a pornit de sus și n-a însemnat decât o înmulțire a oligarhilor vechi, de rasă, prin elemente de o estremă incertitudine de origine, proveniență și merit.

„Românul“ polemizează cu noi a propos de aceasta.

Aristocrația adevărată, după a noastră părere, are un mare și esențial rol în viața unui popor. Dar pentru a fi adevărată îi trebuie anume condiții de existență, și mai cu seamă trei, fără de cari ea cată a fi privită ca uzurpațiune. Se cere să fie istorică, puțin numeroasă, în posesiune de mari bunuri imobiliare.

Sub „istorică“ înțelegem că trebuie să fi răsărit din dreptul public propriu al unui popor și câștigată prin merite pentru el. E preferabil ca aceste merite să se datorească caracterului mai mult decât inteligenței. Căci un caracter drept, viteaz și generos se moștenește și e o mare calitate politică, pe când inteligența se poate recruta din tot ce produce mai bun o generație, ea e aliata naturală a acestor caractere, dar din nefericire nu se moștenește cu atâta siguranță. Apoi aristocrația trebuie să fie puțin numeroasă, pentru ca alături cu ea să aibă loc meritele personale din orice generație; în fine trebuie să fie în posesiune de mari bunuri imobiliare, pentru că asemenea bunuri nu sunt supuse pericolului pierderii, îl fac pe om neatârnat de jocul banului și-l pun în legătură cu brazda și cu populația istorică a țării.

Dacă croitoria și ceasornicăria sunt meșteșuguri ce corespund cu anume bresle de oameni, și politica generală a unui stat, modul de a asigura tuturor cetățenilor măsura cea mai mare de bunăstare și de liniște, e un meșteșug, care corespunde c-o breaslă. De aci vom vedea că statele c-o oligarhie avută și puțin numeroasă au avut un trai lung și strălucit pe pământ. O mână de patriciani au făcut din Roma o împărăție universală și tot o mână de patriciani au condus soarta rasei engleze, care-n două sute de ani au ajuns a fi cea mai răspândită, mai puternică și mai avută din rasele europene.

Cumcă tot ce e organic e menit morții e sigur; deci și statele și formațiunile etnice. Cestiunea e în ce condiții un stat trăiește mult și în ce condiții bolește și cade repede. De câte ori vom deschide istoria vom vedea însă că statele scad și mor sau prin demagogie, sau prin despotism, și că existența normală și regulată, asigurarea celei mai mari libertăți de dezvoltare e oligarhia celor drepți prin caracter, sprijiniți de cei înzestrați cu minte.

Nicicând, dar absolut nicicând n-a existat rivalitate între aristocrația de naștere și aristocrația intelectuală; dar amândouă acestea au aflat adesea un dușman în aristocrația averii mobiliare, a banului. Posesiunea acestuia se datorește unei mișcări universale, cosmopolite a bunurilor; întâmplarea și adeseori calități rele favorizează câștigarea lui; oamenii pe cari el îi ridică n-au nevoie de nici una din laturile cari dau mărime ființei omenești, nici de caracter, nici de inteligență.

La români îndeosebi observăm cea mai mare putere politică și relativ cea mai mare avere în timpii oligarhiei, în timpul dinaștilor munteni și moldoveni. Îndată ce ridicarea pe scara socială nu se mai datorește caracterului, ci altor aptitudini, statele încep să dea îndărăt, până ce în fine cad cu totul sub domnia turcească, reprezentată prin fanarioți. În timpul de cădere vedem domnia cumpărându-se cu bani, cu tribut și pescheș, și tot în timp de cădere, conchidem, partidul roșu cumpără puterea de la străini prin concesia Strousberg, tot în timp de cădere se cumpără stăpânirea politică în țară, dându-se 60 la sută pe hârtii ce nu făceau decât 20 la sută.

„Românul“ zice:

Așadar pentru acești pretinși boiari a mă răscumpăra din robie (Strousberg) este mai rău decât a plăti mereu ca rob?

E robie Stroussberg? Asta voiam s-o știm și noi din gura „Românului“. Actul de robie a fost convenit de d. Brătianu cu călcarea Constituției, fără votul Corpurilor legiuitoare și pus în lucrare în contra unui vot formal al Senatului.

„Românul“, înciudat de adevărurile aspre ce le spunem partidului său, are naivitatea de a da dreptei conservatoare pe ilustrul Crawley ca revers al ilustrului Strousberg. Foaia oficioasă binevoiește a uita că atât guvernul cât și dreapta Camerei au fost contra lui Crawley și că concesia se datorește unor elemente cari au stat mai târziu alături în guvern cu d. Brătianu sub nume de centraliști sau de liberali. Nu învinovățim aci pe cei amăgiți, între cari sunt mulți oameni onorabili, dar „Românul“ știe foarte bine că amăgitorii adevărați au fost escluși din Camera conservatoare, sub alt pretext poate, dar știind toată lumea pentru ce.

Dar fiindcă e vorba de efectele declasării generale și a ridicării cafenelelor în Adunări, rezumate toate sub numirea de sistem liberal, vom arăta pe scurt efectele acestui sistem.

D-nii de la „Românul“ ne spun că poporul sub sistemul vechi era robit, sărac, la discreția oricui. Noi o negăm aceasta; dar în sfârșit să admitem că așa ar fi fost. Să vedem ce lumini revarsă statistica asupra acelei robii.

Locuitori erau în țară:

La 1844 … … … 3,5 milioane;

La 1854 … … … 4 milioane;

La 1859 … … … 4,5 milioane.

La 1859 mureau 57 la sută de născuți; la 1878 mor 101,7 la sută de născuți.

Iată dar un popor robit care sporea repede sub reacțiunea împilătoare, și care scade repede, sub domnia unei înfiorătoare mortalități, dar sub regimul îngăduitor al libertății.

Ciudată pare a fi fost robia neamului românesc.

Care să fie însă cauza acestei scăderi?

Noi credem că următoarea. Boierii erau puțini, erau avuți, nu costau aproape nimic din munca publică, dovadă ridicolele bugete ale domniilor naționale. Liberali și patrioți de meserie, cari trăiesc de la țară, sunt câtă frunză și iarbă, plus milionul de străini imigrat pe căile ferate Stroussberg, cari, împreună cu declasații societății române, formează clasele consumatoare față cu singurul producător, țăranul. Sunteți scumpi împreună cu prietenii d-voastră cu tot, onorabili patrioți!

O mai crudă ironizare a întregului sistem al declasării decât aceste câteva cifre nu se mai poate.

„Noua Românie liberă și independinte, noul rigat făptuit prin eroismul românilor“ are un mic cusur. Mănâncă români și naște străini și patrioți de meserie.

„Românul“ zice că roșii au guvernat puțin în țară. E foarte adevărat, dar oare ceea ce fac roșii într-o zi poate cineva desface într-o sută de ani? Un nebun aruncă o piatră, zice proverbul, și o sută de 'nțelepți nu pot s-o scoată. Regele Stroussberg le votează într-o zi dar ține nouăzeci de ani; cărăturile Warszawsky au ținut câteva luni, dar urmările epizootiei se resimt și acum; o babă nebună au adus ciuma în Vetlianca, dar a pus Europa întreagă în mișcare. Și dacă ați lucra numai după instinctele d-voastră, dacă n-ar mai pune natura și împrejurările piedeci, nu cinci ani, cinci luni v-ar fi de-ajuns pentru ca praful să s-aleagă de țara aceasta.

❦