[30-31 martie 1881]

Habemus Papam. Cu ocazia dezbaterii bugetului Consiliului de Miniștri d. N. Fleva, marele om, a propus în sfârșit înființarea unui cancelar pe malurile Dâmboviței, care să fie totodată prezident al Consiliului de Miniștri. Am cam vorbit pân' acum, mai mult în bătaie de joc, despre Bismarck sau Cavour al României; ni s-a făcut pe plac, îl avem. Constituția o datorim, după mărturisirea d-lui C.A. Rosetti, unei nopți de insomnie a ilustrului Carada (ce minunată trebuie să fie o țară a cărei lege fundamentală e iscodită de Carada!) pe cancelar îl datorim unei fericite inspirații a d-lui Fleva, om cunoscător întru ale trebuințelor vechii Țări Românești, care știe ce va să zică cancelar în trecutul nostru istoric, mai ales de la descălecatul ciorilor încoace.

Înființarea cancelarului se datorește următorului proiect de lege:

Art. 1. Președintele Consiliului de Miniștri poate fi ministru fără portofoliu. Onorariul său în asemenea caz va fi ca și al celorlalți miniștri.

Onorariul și cheltuielele de reprezentare se vor hotărî prin legea bugetară.

Art. 2. Atribuțiunile și răspunderea ministrului președinte rămân astfel cum sunt regulate și pân' acum de legi și uzurile constituționale.

Ce minunată e instituția Flevilor pe lumea aceasta! Bietul d. de Bismarck a trebuit să bată pe austriaci, să unească Germania de Nord, să bată pe franceji, să unească toată Germania, păstrând cu toate acestea cele mai însemnate din formațiunile ei monarhice, a fost silit apoi de a crea organe comune tuturor guvernelor Germaniei, Reichstag, Consiliul Federal, cancelaria Imperiului, și a trebuit în fine ca el să devină șeful acelei cancelarii a împăratului german, nu a regelui Prusiei, o cancelarie încărcată cu lucrări de politică esterioară și de la care pornește inițiativa tuturor legilor ce au să se aplice în Imperiul întreg, și totuși abia … cancelar s-a făcut. D. Brătianu și-a început cariera prin a da milioane lui Strousberg, nu a lua miliarde de la franceji, prin a pierde o provincie, nu a câștiga Alsasul, Lorena, Hanovera, Șlesvigul etc., și d. Brătianu … tot cancelar se alege, ca și d. de Bismarck.

Ministru fără portofoliu? Se vede că nu prea știu d-nii din Cameră, precum nici d. Boerescu, ce însemnează un ministru fără portofoliu. Sistemul unor asemenea miniștri s-a adoptat mai cu seamă în Austro-Ungaria, când este vorba sau a se crea o lege prin care să se emancipeze întru câtva de sub rasa dominantă o naționalitate, sau când o țară primește, înlăuntrul unității monarhiei, un regim mai favorabil și oarecum escepțional. Astfel există în Ungaria un ministru fără portofoliu pentru Croația, care în Consiliul de Miniștri unguri reprezintă interesele unei naționalități slave și a unei țări autonome ce are-n Dieta ei un propriu organ de legislațiune. În Austria era un ministru fără portofoliu pentru Galiția, reprezentând într-un cabinet ce constituie predominațiunea rasei germane interesele și drepturile speciale ale naționalității polone. În urmă s-a numit un ceh ministru fără portofoliu. Când e vorba ca Coroana sau guvernul Imperiului să se înțeleagă cu una anume dintre naționalități, fie cehii, fie polonii, fie românii, un om de încredere al acelei naționalități e numit ministru fără portofoliu. Un asemenea ministru are totdauna o misiune specială, dictată de împrejurări.

Ce treabă o să aibă cancelarul nostru fără portofoliu? Să ducă muștele la apă?

Dar mai știi?

D-nii Cariagdi, Giani, Fleva, Pherekidis, Calinderoglu, Carada, C.A. Rosetti și Bosnagi-Ekim formează poate în România o naționalitate deosebită, care sub orice ministeriu românesc are nevoie de un permanent ministru fără portofoliu. Până azi am avut tot ministerii de resort. De azi nainte vom avea unul care-n momentele când nu va tăia bondarilor frunze se va ocupa în special cu toate cestiile lucrative: cu interesele lui Strusberg, cu răscumpărările, cu împământenirea en masse a ovreilor, cu colonizarea țării cu nemți, cu sporirea lefurilor și cu alte lucruri și plăcute, și folositoare.

Noi, poporul românesc de plugari, păstori și prisăcari, am fi avut în adevăr nevoie de un ministeriu al nostru special: de un ministeriu al agriculturii și domeniilor. Am fi avut nevoie în fiece județ de prăsilă de cai și cornute, de o îngrijire și exploatare sistematică a pădurilor, de învățământ agricol și tecnic, de ridicarea din întuneric a adevăratului și singurului popor românesc, a țăranului. Cine vrea să cunoască natura poporului nostru ar trebui să se uite în țara turcească. Greci, bulgari, sârbi, toate naționalitățile se simțeau maltratate de turci; singuri românii petreceau minunat pe pământul turcului, și fugeau acolo de fericirile Rusiei, ale României și ale Austro-Ungariei. De ce? Pentru că turcul n-avea guvern, n-avea cod, n-avea advocați și românului nu-i trebuie acest lux. Dar găsea condiții materiale de existență, găsea pășune pentru vite și loc de arătură. Dacă pe lângă acestea își mai putea dura o biserică și o școală primară, să aibă popă bun, dascăl bun și câțiva moșnegi cinstiți să-l judece după obiceiele lui vechi și drepte, exigențele lui publice se încheiau.

Dar d-nii Fleva, Cariagdi, Carada sunt alt soi de români. Lor le trebuie un cancellarius, un archigrammateus… cam agrammatos. Din fericire, cancellarius însemnează în latinește și arhigrămătic, dar și … îngrășat în colivie. În acest din urmă înțeles, cancellarius se va potrivi poate!

❦