[4 octombrie 1881]

Joi s-a adunat în Sibiiu congresul bisericesc al românilor răsăriteni din Transilvania, Banat și Țara Ungurească. „Pesther Lloyd“ relevă că acest congres merită o deosebită atenție, pentru că în el se va decide înmulțirea diecezelor române. Se va propune anume crearea a două dieceze încă. O parte ar voi ca nouăle episcopii să fie una la Făgăraș (deci în Ardeal), alta la Oradea Mare; alții propun ca amândouă diecezele să fie dincolo de munții Ardealului, și anume una în Timișoara, alta în Orade; iar mitropolia Ardealului să rămâie tot atât de mare precum este, dându-i-se doar în ajutor mitropolitului un episcop coadiutor.

Amândouă mitropoliile din Ardeal, cea răsăriteană și cea greco-catolică, au una și aceeași origine. Din evul mediu încă exista archidieceză răsăriteană în Alba-Iulia, ai cărei mitropoliți se sfințeau de către mitropolitul din București, ca exarh al patriarhiei constantinopolitane. Pe la începutul secolului trecut au început convertirea unui număr de români la ritul greco-catolic, de unde a urmat prefacerea mitropoliei din Alba-Iulia în mitropolie greco-catolică. Românii cari n-au primit uniunea au urmat paralel viața lor bisericească cu acei ce o primiseră, până ce în sfârșit Șaguna la 1864 izbuti a reînființa mitropolia răsăriteană, care curând își înființă două episcopii, la Arad și la Caransebeș.

După datele statistice publicate în anul 1873 credincioșii bisericii române greco-răsăritene de sub Coroana Ungariei sunt 1.609.169. Afară de 40.000 de români cari se țin de episcopia Vârșețului, ei sunt împărțiți astfel: arhidieceza din Sibiu 715.928; dieceza Aradului 558.880; dieceza Caransebeș 335.360.

Față cu cererea de-a se mai înființa două dieceze, „Pesther Lloyd“ dorește ca, la executarea acestui proiect, să se creeze astfel de organe bisericești nouă, cari

pe lângă cultura și creșterea coreligionarilor, să observe și acele îndatoriri pe care orice cetățean, de orice naționalitate sau confesiune, trebuie să le respecte, precum respectă învățăturile bisericii sale.

Desigur că aceste îndatoriri tot atât de sfinte ca ale bisericii sunt, după ideea ziarului oficios, acelea cari privesc statul unguresc. La acestea nu ar fi de observat decât că învățăturile bisericii sunt foarte statornice, soarta statului unguresc însă cam nestatornică. Într-un conflict care s-ar putea isca vro odinioară între Casa habsburgică și statul unguresc, precum a fost cel de la 1848, legea răsăriteană prescrie să ții per fas et nefas cu împăratul. Cu această ocazie o mulțime de îndatoriri pe cari „orice cetățean cată să le respecte“ încetează de sine și se nasc din contra o sumă de alte îndatoriri mai grele, al căror exercițiu însă ar fi poate îndreptat contra statului specific unguresc, neîncetând de-a fi îndatoriri patriotice și morale, în genere „îndatoririle ce fiece cetățean cată să le respecte“ sunt sub coroana Sf. Ștefan o cestiune de apreciație. Dacă românii ar face în socoteala lor ceea ce ungurii făceau și fac, asemenea în socoteala lor, ar fi taxați de către aceștia de trădători de patrie s. a. m. d.

Noi credem din contra că la înființarea nouălor dieceze considerații politice ungurești nu trebuie să joace nici un rol.

❦