[23 ianuarie 1882]

Credincioși obiceiului nostru de-a reproduce din ziarele străine părerile ce privesc țara, comunicăm articolul de mai la vale, pe care „Neue freie Presse“ îl consacră fazei nouă în care a intrat cestiunea Dunării.

Ieri (29 ianuarie) am primit din Berlin informațiunea telegrafică că Austria a acceptat în cestiunea Dunării propunerea Franței (Barrère) și au renunțat la votul preponderant în Comisiunea Mixtă. Dacă informațiunea aceasta e exactă atunci guvernul austriac operează o retragere foarte regretabilă într-o cestiune în care toată populațiunea monarhiei e unanimă, fiind vorba de un mare și însemnat interes al statului. Guvernul s-ar fi învoit atunci de-a se mulțumi cu o comedie, vană cu onoarea esterioară a prezidiului în loc de a-și mănținea cu energie pretențiile lui primitive și de a-și păstra influența pe marea cale de comunicație a Austriei spre Orient. Am pregetat dar de-a da crezământ acestei știri; ne credeam obligați la una ca aceasta față cu declarațiunile pe cari le-au făcut guvernul în cea din urmă ședință ordinară a delegațiunilor.

Ci în zadar am așteptat o dezmințire oficială sau oficioasă măcar. Două zile au trecut fără ca să ne fi liniștit, fără să ni se fi spus: „Nu e adevărat; Austria n-a primit propunerea franceză“. Acum speranța începe a dispărea că ni s-ar fi relatat o inexactitate și cată să ne familiarizăm cu ideea că guvernul, descurajat, a renunțat la lupta pentru buna lui dreptate, lucru ce l-am presupus, de care ne-am temut de atâtea ori.

Comparând anteproiectul austriac cu propunerea franceză ne convingem lesne de înțelesul ce-l are primirea acestei propuneri. Deși am espus de atâtea ori cititorilor noștri stipulațiunile anteproiectului, totuși nu credem de prisos a reveni asupră-le pentru a elucida contrastul între ele și propunerea franceză. Art. 3 și 4 din anteproiect, care nu corespundeau numai cu punctul de plecare al Austriei, ci erau elaborate de delegatul austriac în unire cu cel german și cel italian, dispun instituirea unei Comisii Mixte pentru supraveghearea navigațiunii pe Dunăre în care sunt reprezentate: Austria, Serbia, România și Bulgaria, Austria având prezidiul, iar în caz de paritate de voturi dând hotărârea. Se știe peste ce îndărătnică opoziție au dat aceste articole. Nu numai România, care respingea din principiu Comisia Mixtă și care apără până azi părerea că instituirea ei e în contrazicere cu Tractatul de la Berlin, ci și Anglia și Rusia se opuseră din răsputeri Austriei, iar Franța, pe al cărei sprijin contaserăm câtva timp, se ținea neutrală pentru a face, în fine, prin gura d-lui Barrère acea faimoasă propunere care se pretinde o mediațiune fără a fi. Din această propunere reiese că, sub aparența prevenitoare de-a ținea seamă de rangul de mare putere al Austriei, i se răpesc toate foloasele practice ale anteproiectului; nu se lasă decât coajă și se pune alt miez în ea.

Propunerea franceză atribuie Austriei prezidiul, îi ia însă votul preponderant. E vorba ca monarhia habsburgică să nu aibă mai multă putere și mai mult drept asupra raporturilor de pe Dunărea de Jos decât micele state țărmurene, din cari unul nu e nici suveran și măcar, iar hotărârea în toate cestiunile să fie în mânile delegatului aceluia pe care Comisia Europeană-l va trimite ca pe-al cincilea membru în Comisia Mixtă. Alegerea acestui delegat se va face după alfabetul francez (Allemagne, Autriche etc.), încât ar veni la rând întâi delegatul german, apoi cel austriac și mai târziu reprezentanții celorlalte puteri, după cum le ajunge rândul. Dacă durata mandatului pentru delegații singulari ar fi hotărâtă și fixată pentr-un timp mai îndelungat, optimiștii ar putea găsi admisibilă propunerea franceză. Dar această propunere nu spune nimic în privirea duratei mandatului, iar unele puteri se zice că trădează înclinarea de-a cere o succesiune repede a delegaților Comisiei Europene. Dacă va pătrunde maniera aceasta de-a vedea e aproape primejdia ca, chiar în timpul elaborării reglementelor, Austria să rămână în minoritate și să nu poată opri primirea unor dispozițiuni cari i-ar prejudiția negoțul și ar opune piedeci circulării corăbiilor ei.

Se pretinde că misiunea contelui Wolkenstein la Paris ar fi având scopul de-a înlătura urmările cele mai rele pentru Austria ale propunerii franceze și de-a determina pe guvernul francez să se învoiască c-o succesiune cât se poate de lentă a reprezentanților delegați de Comisia Europeană. Misiunea aceasta presupune deja faptul regretabil de care ne îndoim încă. Dacă contele Wolkenstein e însărcinat a trata cu cabinetul francez în privirea aceasta, atunci guvernul nostru cată să fi primit deja propunerea franceză; atunci retragerea Austriei s-a consumat deja și ea a renunțat de bunăvoie la o poziție pe care o putea apăra chiar în cazul cel mai rău când nu s-ar fi putut stabili între puteri o înțelegere în favorul ei. Dar atunci nu înțelegem de ce contele Wolkenstein s-a dus întâi la Berlin. Când a plecat într' acolo ni se spunea că e menit de a se asigura din nou de consentimentul Germaniei pentru atitudinea Austriei în cestiunea dunăreană. Dacă contele Kalnocky primește propunerea Barrère, ocolul contelui Wolkenstein ni se pare cu totul de prisos. Amici îți trebuie pentru a izbuti cu cererile tale; cine le lasă să cază și se acomodează o poate face singur și pe seama sa.

Anevoie înțelegem cum o putere mare ca Austria se poate retrage cu atâta sfială, poate depune armele într-o cestiune care e de cea mai mare însemnătate pentru ea. Ne zbatem contra ideei de a vedea triumfând… România în cestiunea aceasta. Știm prea bine că datorim insuccesul diplomatic Angliei și Rusiei, însă folosul practic va fi al celor din București. Edificantă misiune pentru cronistul austriac dacă va avea de înregistrat evenimentul că monarhia noastră a fost biruită de România în lupta pentru Dunăre!

Perspectiva puțin ademenitoare de-a ne împlini într-o zi datoria aceasta nu ne-ar amenința dacă politica orientală a Austriei s-ar fi condus pe căile adevărate și cu limpede cunoștință de cauză. Prea des am ridicat plângeri zadarnice asupra erorilor grave ale Ministeriului nostru de Esterne pentru a mai avea gust să repetăm din nou tristul cântec al mustrării. Evenimentele ne dau dreptate din nenorocire și nu e o întâmplare că tocmai în momentul acela se răspândește știrea despre retragerea Austriei în cestiunea dunăreană, pe când insurecțiunea din Herțegovina duce ad absurdum politica de ocupațiune. Dacă se confirmă știrea de mai sus conexitatea e învederată; am renunțat în acest caz la prerogativele noastre pe Dunăre pentru blidul de linte al cuceririi unor provincii fără valoare, ba chiar ne mănâncă încă bani și oameni.

❦