[23 iulie 1882]

Banchetul din Severin, dat în onoarea scriitorilor maghiari inspiră lui „Pesther Lloyd“ o serie de reflecții cari merită a fi cunoscute și de cititorii noștri, nu pentru c-ar fi cuprinzând adevăruri, ci pentru că dovedesc oarecum neputința înnăscută a maghiarilor de-a se dezbăra de prejudițiile lor politice.

Dar o fi împăcare, dar n-o fi, ei să rămâie tot așa cum sunt: ideea de stat maghiară, adecă aceea de-a maghiariza prin 4,5 milioane de maghiari unsprezece milioane și mai bine de populațiuni eterogene, nu le iese din minte la nici o ocazie. Nicicând nu vedem răsărind convingerea limpede că acest lucru e peste putință, că ideea de stat trebuie să fie rezultatul naturii țării, a factorilor etnici reali și în viață, nu o idee a priori inventată de vrun baron la țară. Nicicând nu vedem ideea că Ungaria este și cată să rămâie un stat poliglot cu naționalități coordonate, nu superpuse, și că hegemonia politică a maghiarilor nu le-o contestă nimeni, dar ceea ce vor toți e egalitatea națională. Până ce această convingere însă își va face loc, nu speră în nici o apropiere serioasă dintre naționalități. Cu această lipsă de speranță reproducem șirurile de mai la vale.

Au amuțit sunetele serbărilor cu cari scriitorii și artiștii maghiari au fost întâmpinați în călătoria lor prin Ungaria de sud; au amuțit discursurile patriotice cari s-au preschimbat în curs de-o săptămână și mai bine între voioșii călători și ospitalierii lor amici din deosebite locuri și, după sărbători de entuziasm național, se-ntoarce ziua de lucru cu privirea ei sobră și cu datoriile ei prozaice. Acesta ni se pare momentul cel mai potrivit pentru a prețui fără amăgire de sine însămnătatea serbării și a trage bilanțul bucuriei de înfrățire care-a unit, de mult timp pentru întâia oară, pe maghiari, pe sârbi și pe români.

Cine se poate îndoi de însemnătatea faptului când națiuni cari stau departe una de alta, ba de multe ori cu animozitate, își întind de buna lor voie mâna și cine e orb de-a nu vedea geniul înalt al umanității în încercările de-a se apropia a unor popoare deosebite prin origine și religiune? Legăturile de simpatie cari unesc un popor cu celălalt sunt dintre fenomenele cele mai frumoase ale timpului nostru, fenomene ce durează poduri peste multe prăpăstii ce s' adâncea de mult între popor și popor. Dar am comite o greșeală dacă, din punctul de vedere al relațiunilor internaționale, am atribui un caracter mai mult decât modest acestor apropieri sociale dintre două națiuni. Evenimentele celor din urmă doi lustri au fost îndestul de învederate pentru a ne inspira o doză de scepticism în privirea aceasta. Eram în mijlocul unui flux național de entuziasm pentru cauza turcească: tinerii noștri fură sărbătoriți în Stambul ca crainicii unei alianțe, ca din basm, între Semilună și Crucea apostolică și intrarea triumfală a softalelor în capitala noastră e încă vie în memoria tuturor. Nu mai cercetăm cu ocazia aceasta ce parte aveau simpatiile spontanee, ura comună contra rușilor și agitațiile abile în acea demonstrație, unică în felul ei; constatăm numai că toată bucuria entuziastă au cântărit cât fulgii în cumpăna politicei noastre esterioare, că, cu toate aceste, am intrat în Bosnia și că maghiari au fost aciia cari au fost uciși de osmani, din dosurile de la Maglai. Numai comunitatea de interese leagă în mod durabil popoare și state și, dacă nu ne va succede de-a atrage Serbia și România în sfera intereselor noastre și a aduce pe aceste două regate ale Peninsulei Balcanice la convingerea că interesele lor nu colidează cu ale monarhiei austro-ungare, atunci vizita făcută de voiajorii noștri la Belgrad și Severin nu are mai multă însămnătate decât aceea pe care opinia democratică o dă schimbului de politețe diplomatice. Ne 'ndoim cumcă partidele estreme din România și din Serbia, numai de dragul ochilor noștri frumoși ori a vorbelor noastre frumoase, se vor simți înclinate a renunța la acele aspirațiuni cari, în Belgrad, au de țintă formarea unui mare regat sârbesc, în București formarea unui mare regat dacic. Ei însă își vor năduși aspirațiunile dacă ne vor ști pe de-o parte îndestul de tari pentru a putea respinge verde orice pretențiuni neîndreptățite și când, pe de altă parte, vor recunoaște în noi o mare putere, care e dispusă de-a nu-și urmări interesele în socoteala condițiilor de existență a vecinilor mai slabi.

E așadar afacerea serviciului nostru de esterne de-a da o sancțiune proprie politică relațiunilor de bună vecinătate cari s-ar fi născut prin această vizită, presupunând, se 'nțelege, că vecinii noștri doresc tot atât de mult să trăiască în pace și amiciție ca și noi.

O mai mare însemnătate îi atribuim însă părții aceleia a călătoriei scriitorilor și artiștilor noștri care i-a dus prin regiuni cu populațiune amestecată. Căci prin comunicația dintre națiunea dominantă și celelalte naționalități, cari au o atitudine atât de îndărătnică și de puțin amicală față cu ideea maghiară de stat, apropiarea socială este cel dentâi și cel mai hotărâtor pas cătră o mai intimă unire politică. A se cunoaște întreolaltă însemnează a se înțelege și cunoștința reciprocă și intimă pare cea mai proprie pentru a face să dispară prejudiții și pentru a șterge antipatii cari, în cea mai mare parte, sunt opera odioasă a unor instigatori egoiști. Și de-aceea așteptăm mult de la asemenea încercări de apropiare, cari vor lipi într-o intimă înfrățire rasele deosebite de sub coroana Sf. Ștefan. Călătoria voiajorilor noștri atinse în mai multe puncte regiuni cari nu demult au fost încorporate în constituția statului nostru, de unde până acum stătuseră sub un strict regim militar care nu era chemat a nutri simpatii pentru ideea de stat maghiară. A face regiunile aceste primitoare pentru semănătura patriotismului maghiar, a câștiga în aceste regiuni pentru ideea națională preponderanța asupra ideei naționalilăților, a pune în circulație sângele patriotic între inima țării și membrele depărtate până acum, iată marea și frumoasa țintă care-a putut fi favorizată pe calea care-a luat-o Societatea scriitorilor și artiștilor maghiari. Poate că fără nici o intenție espresă scriitorii și artiștii maghiari au recurs de la naționalitățile rău informate la naționalitățile ce sunt a se informa mai bine. Compatrioții noștri de altă limbă se vor convinge în curând că e onorabil și cu totul demn de-a se alipi de-o națiune, care, nu numai pe terenul politicei și a puterii politice, dar și pe acela al științei și al tuturor ramurilor artei, are rolul conducător în țară și că hegemonia națiunii dominante nu este numai politică și istorică, ci e îndreptățită și prin cultura ei precumpănitoare (?).

Dar și la naționalitățile noastre propaganda socială nu poate face totul, mai cu seamă nu la acele cari se află de puțin timp în posesiunea deplină a drepturilor constituționale și cari n-au încă o idee exactă despre valoarea ce-o are cetățenia maghiară. În comitatele ce s-au ținut de granița militară lipsește factorul însemnat vulgar care, în alte comitate, cu limbi amestecate, e purtătoarea nestrămutată a ideei naționale. Ar fi afacerea administrației ungare din nou introduse de-a face, prin activitate spornică și dezinteresată, ca nouăle relațiuni să devie prețioase și plăcute oamenilor, de-a le arăta că soarele Constituției, care le luminează și lor, nu este numai o iluzie, ci un astru ceresc care priiește terenului întreg al activității civile. Tocmai în aceste comitate cată a se dezrădăcina arborul veninos al corupțiunii, căci ar fi a lucra în folosul adversarilor noștri dacă comparația dintre regimul de mai nainte și cel actual ar ieși în defavorul nostru.

Societatea scriitorilor maghiari poate arăta la Dunărea de Jos, în regiunea Timișului și a Cernei, cât de sus am ajuns pe scara culturii; dar numai o bună administrație poate dovedi că merităm rolul de conducători pentru că știm a guverna mai bine.

❦