[23 martie 1882]

[Articol cu paternitate incertă]

D. Vasile Boerescu a depus pe biroul Senatului, în ședința din 16 martie curent, o propunere pentru înființarea a două posturi de agregați pe lângă Facultățile de drept din București și Iași.

Am căutat în expunerea de motive a acestui desideratum motivele pe cari s-a întemeiat onorabilul senator și n-am găsit nici unul, căci simpla sa afirmațiune cumcă la facultățile noastre s-ar fi simțind necesitatea înființării agregaților nu ni se pare, ca să ne servim de limbajul juridic, un argument decisiv în cauză. Suntem dispuși, din contra, să primim propunerea sub beneficiu de inventar, când vine mai cu seamă din partea unei persoane direct interesată în cestiune cum este d-sa. Profităm totuși de ocaziune spre a zice cuvântul nostru asupra stărei învățământului în general și asupra celui superior în particular și să vedem până la ce punct măsura proiectată e de vreun folos.

Toată lumea va recunoaște, credem, împreună cu noi, că progresul realizat în ramura instrucțiunii publice, ca în multe altele din nefericire, e numai la suprafață. Ne-am mulțumit, de obicei, cu aparențele și n-am căutat niciodată dacă realitatea lucrurilor corespunde sau nu cu ele. Ne-a fost de-ajuns ca eticheta să fie sonoră și nu ne-am îngrijit să vedem dacă produsul, dacă marfa e bună. Aceasta explică dragostea nemăsurată ce am avut și avem pentru luxul costisitor și zadarnic, pentru ceea ce francezul numește le clinquant; ca să ne servim de o expresiune cunoscută, am alergat întotdauna după lucrurile superflue și n-am băgat de seamă că ne lipsesc cele necesare. Exemplele cu Școala Normală Superioară și cu Facultatea de Teologie, de curând înființate, sunt cunoscute de toți și nu știm cine ar fi în stare să ne dovedească folosul pe care-l aduc statului aceste două instituțiuni. Zicem folosul, căci considerațiunile de vanitate națională ne lasă îndiferenți. Care va fi, în adevăr, profitul moral ce am putea trage din faptul că ne-am îmbrăcat cu pene străine spre a surprinde buna credință a celor naivi? Negreșit, spiritele superficiale se vor minuna văzând pe hârtie starea înfloritoare a învățământului în țară și vom avea plăcerea facilă de a fi citați, sub acest raport, printre națiunile cele mai culte. Noi însă, cari nu ne plătim cu cuvinte, voim altceva decât satisfacțiunea unui amor propriu copilăresc. În locul unui edificiu imens prin proporțiunile lui, dar șubred la bază, preferim o clădire mai modestă, însă așezată pe puternice temelii.

Or, un lucru este constant: am pus fel de fel de ornamente, unele mai bizare decât altele, pe frontispiciul edificiului școlar și am lăsat să se dărâme temelia, pe care am fi putut-o întări așa de ușor. Am rămas încântați contemplând învelitoarea casei și nenumăratele cariatide ce o susțin și n-am văzut că restul e în ruină și amenință să se prăvălească dintr-un minut într-altul. Starea instrucțiunii primare, prin sate mai cu seamă, e vrednică de jale: bieții învățători n-au locale unde să-și adăpostească școlarii; lemnele le lipsesc și copiii tremură de frig; lefurile li se achită la câte trei luni o dată și atunci Dumnezeu știe cu câtă bătaie de cap și după câte străgăniri! Fiul țăranului va rămânea astfel încă multă vreme în ignoranța adâncă a părintelui său, căci stăpânirea se vede că are altceva de făcut decât satisfacerea acestei trebuințe necesare și imperioase. Să se întrebe cei interesați și se va vedea atunci la ce se reduce tot progresul trâmbițat de statisticele oficiale.

Dacă învățământul primar e atât de deplorabil, cel secundar nu lasă mai puțin de dorit. Constatăm însă aci o tendință oarecare de ameliorațiune, datorită nu guvernului, ci elementelor tinere cari au primenit sângele din vinele îmbătrânite ale corpului profesoral. Din nefericire incuria guvernamentală a venit să paralizeze și aci generoasele lor silințe. Programele s-au modificat și se modifică cu repeziciunea figurelor din caleidoscop și nici un profesor nu mai e sigur de cursul ce va fi chemat să predea, de astăzi până mâine. Localele se află într-o stare de dărăpănare neiertată. Nici o îmbunătățire în colecțiuni, în muzee, în materialul școlar în genere.

Retribuțiunile profesorilor, cu toată legea de gradațiune, cu toate reclamațiunile adresate Ministerului și Camerelor, au rămas tot cum erau acum cincisprezece ani, deși prețul obiectelor de subsistență s-a împătrit: leafa unui profesor de gimnaziu de astăzi e de trei ori mai mică decât a unui inspector de poliție.

Dacă trecem la învățământul superior priveliștea e încă și mai tristă. Rezultatele produse până acum sunt cu desăvârșire umilitoare. Oricât ne-ar costa mărturisirea, trebuie să recunoaștem că facultățile cu cari ne mândrim în fața străinilor sunt departe de a fi la înălțimea misiunei ce le este încredințată. Personalul lor, în mare parte, se recomandă prin o completă inaptitudine. La facultățile de litere și de științe cursurile se țin, de ordinar, în fața unor săli văduve de auditor. Rarii studenți ce le frecuentează sunt atrași mai mult de bursele ce le plătește statul decât de dragostea lecțiunilor. Catedrele au devenit astfel niște adevărate sinecure.

Singură Facultatea de Drept putea fi o excepțiune la regula comună, atât prin valoarea incontestabilă a corpului profesoral cât și prin ardoarea cu care tinerimea urmărea cursurile la început. Din nenorocire instituțiunea decade pe fiecare zi din cauza incalificabilei procedări a profesorilor. Nu o dată presa s-a făcut ecoul plângerilor unanime ale studenților. Iregularitatea în cursuri a devenit proverbială. Absențele profesorilor se numără cu lunele, grație culpabilei lor nepăsări, epoca esamenelor e un moment de teroare pentru studenți, cari, cu pieptul palpitând de grijă și emoțiune, aleargă când după unul, când după altul, fără să parvie a aduna nenorocita comisiune prevăzută de lege spre a-i asculta. Examenele se amână indefinit și adeseaori trece o sesiune întreagă fără nici un rezultat. În asemeni condițiuni ne putem lesne închipui îndelunga răbdare a bieților tineri, cari, zilnic hărțuiți și enervați prin atâta așteptare, nu știu când are să se sfârșească martirul la care sunt expuși. Pare că profesorii au adoptat într-adins această tactică, spre a-i dezgusta de învățământul patriei lor. S-au văzut exemple numeroase 'n cari studenți plini de viitor și de bună-voință, au pierdut în cele din urmă răbdarea și au plecat, cu cele mai mari sacrificii, în străinătate, spre a-și obține acolo diplomele destinate a le deschide porțile viitorului.

Și convicțiunea noastră este că neglijența corpului profesoral al acestei facultăți, atât de capabil și de luminat de altminteri, trebuie privită cu mai multă severitate decât insuficiența membrilor celorlalte institute universitare, cari au fost chemați la nobila funcțiune de-a instrui tinerimea într-un moment când personalul didactic era atât de sărac.

Așadară, când sunt atâtea reforme, atâtea îmbunătățiri de introdus în toate ramurele învățământului, să ne fie permis a nu înțelege utilitatea înființării agregaților, care constituie un adevărat lux, de care universitatea noastră nu simte nici o trebuință pentru moment. Proiectul d-lui Boerescu ne aduce aminte involuntar propunerea giuvaergiului dintr-o comedie a lui Molière:

Vous etes orfevre, M. Josse! Suntem ispitiți a striga onorabilului profesor. Se vede cât de colo că d-sa pledează pro domo sua.

Posturile de agregați ce se propune a se crea pe viitor vor fi niște mijloace de căpătuire a copiilor de casă ai cutărui om influent al zilei; ele vor constitui o sarcină zadarnică pentru buget, fără nici un profit aprețiabil pentru instrucțiunea publică și, din acest punct de vedere, suntem cu totul în contra înființării lor.

❦