[2 martie 1882]

Ca să cunoască cineva din ce elemente nesănătoase e compusă majoritatea roșie din Dealul Mitropoliei cată să citească ședința Adunării de la 24 fevruarie, ocupată aproape toată de interpelarea d-lui Nicorescu.

În ziua de 15 fevruarie, pe când cei mai influenți deputați lipseau, ocupați cu proiectul de lege al tocmelelor agricole, pe când în Cameră nu erau decât 58 deputați, în lipsa raportorului, se dă citire unui proiect de lege, compus dintr-un singur articol — ca să treacă mai repede — și se votează cu 37 glasuri (adică c-o majoritate reglementară de un singur vot) o tranzacțiune între stat și sindicatul Financiarei, substituit d-lui Eliade, prin care statul e păgubit cu 1.780.000 lei și mai renunță și la o garanție de 930.000 lei ce o are în mână.

Și să se observe bine următoarea împrejurare.

În ziua de 15 fevruarie d. Nicorescu, fiind în comisia pentru tocmelele agricole, roagă împreună cu alți deputați pe d. Ion Brătianu ca să propuie Camerei să lucreze în secțiuni, pentru că nu voia ca în lipsa sa să se voteze acea tranzacție.

D. Ion Brătianu face această invitare Camerei.

Dar abia pleacă și — ca niște conspiratori rămași singuri în visterie — banda Mărgăriteștilor și Cârciumăreștilor s-aruncă asupra tranzacției, fără chiar ca raportorul să fie față și o votează prin surprindere, cu majoritate de un vot, acel vot fiind desigur al d-lui Eliad însuși.

Fără ca actul să fi fost citit, fără discuțiune, în deplină necunoștință de cauză, se votează o tranzacție care păgubește statul cu… 1.780.000 lei în favorul societății falite și îndeosebi a unui fost negustor de spirtoase care, intrând în compania de esploatare „C.A. Rosetti“ a adunat prin asemenea afaceri avere.

Dar să dăm pe scurt istoricul acestei afaceri.

În ianuarie 1873 primăria de Brăila încheie contract cu d-nii E. Rosenthal și Gr. Eliad pentru construirea unui chei în port. (Acest contract rămâne în curând numai asupra d-lui Eliad, Rosenthal retrăgându-se, iar la 1876 Eliad cesionează întreprinderea aceasta Societății Financiare care — un an în urmă — cade în faliment.) Lucrările se urcau la valoarea de 2.850.204 lei; iar cheiul avea să înceapă a se lucra în martie 1873 și să fie sfârșit cu totul în patru ani, adecă în ianuarie 1877. Primăria avea să plătească pe antreprenori, în proporție cu înaintarea lucrărilor, în obligațiuni înadins confecționate ale orașului Brăila, emise pe cursul de 85 la sută, purtând 8 la sută dobândă și 4 la sută amortisment.

Lucrările deci încep în 1873.

Din mai încă, colonelul Peiu, care supraveghează lucrarea, propune modificări în construcțiune, recunoscute și admise și de consiliul tecnic de cari antreprenorii erau obligați a ține seamă. Ei însă nu se supun și se împrotivesc oricării ameliorări a construcțiunii. Colonelul Peiu respinge o cantitate însemnată de material prost și nepotrivit cu condițiile contractului. Cu toate astea antreprenorii nu țin în seamă respingerea și întrebuințează acel material de proastă calitate.

La 1875 se constată că, din lungimea totală a cheiului, de 158 metri, o întindere de 30 metri trebuie considerată ca pierdută din cauza adâncelor crăpături, iar restul de 128 metri începuse a crăpa tare. O comisiune de ingineri constată că 50 metri de chei sunt atât de deteriorați, încât trebuie făcuți din nou și… „această dezordine e a se atribui proastei calități de beton pe care stă zidăria“.

În ianuarie 1877, când espiră termenul contractului și cheiul trebuia să fie gata, s-a dresat o situație care constata lucrări pentru suma de 600.722 lei.

În socoteala acestor lucrări antreprenorii luaseră:

Avans, lei…… 735.000

Anuități, conform tabelei de amortizare…1.045.040

Total…… 1.780.040

Aceasta dar este colosala sumă plătită de Brăila unor antreprenori cari au făcut o lucrare ce s-au surpat numaidecât și care de nouă ani nămolește portul și aduce cele mai mari pagube negoțului.

În ianuarie 1877 termenul contractului espiră, iar antreprenorul (substituit: Societatea Financiară) cade în faliment.

Construcția cheiului însuși, greșită ca plan, detestabilă ca executare, se prăvale frumos în Dunăre și, împreună cu ea, 1.780.000 lei ai statului și ai comunei!

Garanția care se află actualmente în mâna Ministerului de Lucrări Publice și din care s-ar putea despăgubi este astfel compusă:

Numerar, lei …… 500

Obligațiuni ale orașului Brăila, cari au înlocuit pe cele domeniale …… 99.000

Moșia Călugărenii a fraților Vartiadi, lei …… 838.500

Total lei …… 938.000

Moșia Călugărenii a fost pusă garanție întâi o jumătate și a doua oară cealaltă jumătate.

Jumătatea cea dintâi a fost pusă de căpitanul P. Vartiadi pentru două treimi din valoarea estimațiunii. Ea a fost estimată la 585 mii și a afectat-o ca garanție pentru 390.000. Partea cealaltă a fost estimată la suma de 897.000 și a fost afectată pe la 1876 pentru 448.500.

În ce consistă acum tranzacțiunea trecută cu un vot, cu al d-lui Eliad însuși?

În rezumat tranzacția cuprinde: reziliarea contractului; descărcarea masei falimentului Societății Financiare (substituită lui Gr. Eliad) de orice responsabilitate; ministerul devine proprietar pe toate grămezile de nomol și imundicii de pe malul Dunării, botezate cu speciosul nume de lucrări efectuate și materiale aprovizionate; garanțiile depuse de antreprenori (938.000 lei) se desființează; ministerul radiază ipoteca; eliberează 99 obligații (99.000 lei) de la Casa de Depuneri; obligă Brăila să plătească obligațiile în circulație; dezistă de la orice pretenție și … pentru toate acestea? Primește 300.000 lei.

Așadar: Statul, păgubit cu 1.780.000 lei — asigurat însă pentru această sumă într-o garanție de 930.000 lei —, renunță la orice pretențiuni și se mulțumește cu 300.000 lei.

Dar la ce să se mai rezilieze oare un contract espirat deja, reziliat prin falimentul antreprenorului? Cari sunt motivele cari au îndemnat pe Ministerul Lucrărilor Publice de-a face pe placul a d-alde Gr. Eliad și Mărgăritescu?

D. ministru și-a spus aceste motive în sânul comitetului delegaților că

întreprenorul putea să intenteze proces statului și să ceară despăgubire.

Un râs homeric a cuprins adunarea la citarea acestui motiv. Antreprenorul face lucrări de 600.000 — pe cari le prețuiește cel mult cu 900.000 —, primește pentru aceste lucrări putrede 1.780.000 lei și … și mai cere și despăgubire? Că

antreprenorul sau garantul ar putea cere să fie lăsat să continue lucrarea cheiului și c-ar face astfel un chei rău proiectat…

Și aci d. ministru se înșală. Art. 35 al contractului zice:

În caz de faliment al antreprenorului, contractul va fi asemenea reziliat fără judecată, rămânând ministrul liber a primi sau nu propunerile creditorilor pentru continuarea antreprizei.

Alt argument e:

Antreprenorii ar putea invoca înaintea justiției evenimentele politice din timpul răzbelului ca cazuri de forță majoră și motive de scuză sau de ușurare a responsabilității lor.

Are haz!

Contractul espiră în … ianuarie 1877; războiul se declară în vara anului 1877. În ianuarie deja cheiul era surpat, Financiara în filament, iar câteva luni în urmă, vara, se dezgheață abia cazurile de forță majoră, pentru a avea efecte retroactive.

Motivul principal al d-lui ministru e că garanția n-ar fi valabilă pentru următoarele cuvinte. Întâi, garanția de 830.000 lei n-ar fi sigură, pentru că unul din frații Vartiadi ar fi fost minor când celalt ar fi constituit întreaga moșie drept garanție.

E inexact, după cum probează d. Nicorescu.

În adevăr se zice în dosar că garanția s-a constituit de către cel mai mare din frați, însă acesta a angajat numai partea sa, adică numai o jumătate din moșie; iar cealaltă jumătate s-a constituit mai târziu de al doilea frate, când acesta era major.

E curios, observă d. Nicorescu ironic, că, ori de câte ori e vorba de o garanție cu statul, totdauna iese înainte câte un minor. Și cu toate acestea nici o garanție nu se constituie fără să fie supusă și încuviințată de consiliul de advocați. Se vede că este o profesiune nouă, necunoscută de noi, care se exercită la Ministerul Lucrărilor Publice și la Domenii: profesiunea minorilor.

O a doua obiecțiune a d-lui ministru în ceea ce privește moșia Călugăreni e că

această moșie, evaluată la 800.000 lei, n-ar valora astăzi nici pe jumătate atât.

D. ministru se înșală asupra evaluațiunii, căci moșia a fost evaluată la 1.400.000 și afectată garanție pentru 830.000. Asupra acestei garanții sunt la dosar o mulțime de piese care dovedesc grija cu care s-a înscris ipoteca: deci nu se poate zice că s-a procedat cu ușurință și că garanția ar fi fictivă. Dar, presupunând pentru moment că este fictiv evaluată la 1.400.000 moșia Călugărenii și n-ar valora decât 800.000, oare competența Camerii este să examineze asemenea afaceri? Ce precedent s-ar crea în Parlament când acesta s-ar substitui justiției și ar judeca și rezolva prin majoritate pretențiunile și contestațiunile dintre stat și particulari?

D. ministru a mai adaos că garanția în moșia Călugărenii nu ar fi valabilă și pentru cuvântul că

acea moșie deși ar fi fost evaluată 800.000 însă, când s-a luat inscripțiune, nu s-a arătat suma pentru care s-a înscris ipoteca.

Obiecțiunea aceasta ar fi gravă dacă ar fi exactă. Dar nu este exactă. Sunt în dosar dovezile cari statornicesc într-un mod clar și perfect că moșia a fost evaluată la țifra precisă de 1.400.000 lei și înscrisă ca garanție pentru suma de 838.500 lei.

Tranzacțiunea aceasta este atât de scabroasă încât a scandalizat până și pe d. Fleva, care desigur nu e sfânt în cestiuni de antrepriză. D-sa a cerut ca legea să nu se promulge:

Are aerul că această cestiune s-a tratat în Cameră, quasi de la antreprenor ia antreprenor… Legea s-a votat în majoritate de un vot și acel vot s-a dat poate tocmai de acel deputat care este și antreprenor.

Cu toate astea „Pseudo-românul“ a și avut un articol prin care — în contra opiniei d-lui Fleva — cere promulgarea tranzacțiunii acesteia. În adevăr nu se mai cere decât semnătura M. Sale pentru ca această afacere bună, solidă ca betonul d-lui Gr. Eliad, trainică cum a fost cheiul său, să intre în rândul legilor cari guvernează fericitul popor românesc.

Băuturile pe cari d. Gr. Eliad le administra odinioară muștiriilor săi s-au metamorfozat cu vremea în antreprize, tranzacțiuni, societăți financiare, beton, cheiuri, căi ferate și… patria merge bine. Treabă nu se face, căci nu îngăduie Dunărea, dar parale ies.

❦