[5 august 1882]

Credem a fi demonstrat destul de limpede că d. C.A. Rosetti sau ignorează starea țării, sau se preface a o ignora.

Programa sa din 1857 n-a avut decât un singur rezultat: de-a înlesni tuturor străinilor din țară libertatea de-a esploata, căci libertatea de-a munci n-a cerut-o nimeni, de vreme ce-a existat totdauna. Nici una din legile vechi n-a oprit pe stâlpnicul Simeon de-a căputa cizme sau de-a cultiva dovleci; dar piedici pentru a deveni esploatatorul acestui popor, neavând alte cunoștințe decum le are un cârpaci, asemenea piedici vor fi existat în adevăr.

Asta e însemnătatea întregei revoluții sociale, patronată de d. C.A. Rosetti și de naturile catilinare adunate împrejuru-i. Trebuia să se creeze un mijloc pentru a face din ignoranți, din străini, din oameni fără trecut, fără patrie proprie și fără naționalitate proprie o pătură de esploatatori în România. Acest mijloc au fost reformele liberale, egalitatea politică a acestor oameni fără documente de împământenire cu populația proprie a țării.

Pe când țăranului din Ardeal i se cer documente că s-au împământenit, precum i se cere aceasta și unui german, unui francez sau italian, precum li se cere acelor evrei care sunt de sute de ani în țara noastră, nimeni pân' acum n-a întrebat pe d. C.A. Rosetti când, din supus turcesc, a devenit cetățean român, precum în genere cererea aceasta i se face omului ce vine din Apus niciodată celui pripășit de peste Dunăre. Astfel Laurian bunăoară, Bărnuț, Maiorescu erau străini și trebuiau împământeniți. Fleva și Cariagdi, Carada și C.A. Rosetti n-aveau nevoie să fie împământeniți, căci erau considerați ca pământeni.

Ei bine, acești oameni de peste Dunăre, de jure supuși străini până azi, s-au constituit în societate politică la noi, au scos gazeta „Românul“, ba au jucat chiar frumoasa farsă de-a se da de mai români decât românii, făcând din naționalitate și patriotism o marfă pe care-o debitează de 25 de ani.

De-atunci păcurarul din Rucăr și rotarul din Vrancea au crezut că acești oameni sunt în adevăr ce pretind a fi și le-a cumpărat marfa de fraze patriotice de o plătește an cu an. De atunci elementele cele mai decrepite ale Orientului au devenit elemente politice la noi în țară, au pus mâna pe Adunări, pe funcții, pe buget.

De atunci a fost cu putință de-a vedea pe mucenicul Simeon, armat cu cunoștința deplină a abecedarului, devenind director de Interne, alt bulgar director de Domenii ș.a.m.d. in infinitum. Orice demnitate publică e în România apanajul ignoranței și al străinătății.

„Gazeta de San-Petersburg“, dând seamă despre cartea d-lui Martens asupra Egipetului, zice că egiptenii nu sunt o nație, ci o adunătură de naționalități, că nu pot fi independenți, căci o sumă de interese europene sunt angajate acolo, că pseudoautonomia țării e un rezultat al rivalității puterilor care-și țin cumpăna și că soluțiunea cea mai bună e de-a menține statu-quo și a face ca Canalul de Suez să nu încapă sub predominarea escluzivă a unei singure puteri.

Puneți în loc de egipteni români, în loc de Suez Dunărea și e exact starea României în care-a adus-o partidul liberal și d. C.A. Rosetti.

Românii nu mai sunt o națiune, ci o adunătură de naționalități. Negoț, funcții publice, proprietate fonciară — toate foiesc de numiri străine, cărora li-i de România cum ni-i nouă de China. Și asta merge crescendo. În fiece an, de la venirea lui Carol Îngăduitorul încoace, intră câte 20.000 de străini în țară, un oraș întreg de esploatatori. Între acești 20.000 abia vor fi cinci sute de români din alte provincii și poate abia 1000 de oameni dispuși a munci. Restul sunt oameni incapabili de muncă, speculanți, mijlocitori, rase neuropatice, fără musculatură, cari fug de muncă ca dracul de tămâie. Grec plugar sau meseriaș mai nu se va găsi în România; funcționari și speculanți cât păr în cap.

Când vede cineva suma imensă de pierde-vară care populează orașele, sutele de mii de oameni cari se ocupă cu treburi fără de nici o utilitate, e silit a admite că întreținerea acestor oameni cată să se traducă undeva, într-un punct al țării, în muncă veritabilă, căci numai munca produce bunuri. Când vedem dar că se vând țăranii cu ziua și cu luna, lucru care se 'ntâmplă an cu an, de la 1866 încoace, am ajuns la punctul în care pensii reversibile, pomenele bugetare, mătasa care-o îmbracă cocotele, misiunile pretinse științifice, plagiatele ignoranților, discursurile insipide, enciclicele d-lui C.A. Rosetti se traduc în muncă veritabilă, în muncă vândută de administrație pentru a întreține aceste pături superpuse.

D. C.A. Rosetti spune că reformele sale sunt luate în mare parte după opiniunile emise de-un bărbat dintre cei mai conservatori, d. Carp.

Ne îndoim dacă d. Carp l-a autorizat pe redactorul „Românului“ de-a face o asemenea declarație. Afară de-aceea, după cât știm, opiniunile d-lui P. Carp nu se iau nici în mare parte, nici în mică parte. Sau se admite întregul său sistem de reorganizare socială, și atunci în adevăr proiectele sale speciale, ca părți ale acelui întreg, sunt necesare, sau, dacă nu se admite întregul, părțile truncheate nu mai au însemnătate organică.

Întoarcerea la trecut mai nu mai e cu putință. În vremea Basarabilor mai exista încă o națiune română; ea exista încă la 1830 și a existat până la căile ferate ale regelui Stroussberg. De atuncea încoace națiunii române i se substituie din ce în ce o adunătură de naționalități, precum s-a întâmplat în Egipt de la deschiderea Canalului de Suez încoace.

Cu cât țara se saturează cu elemente străine cu atât ea decade economic, intelectual și moral.

Încă cinzeci de ani de domnie liberală și România nu va mai fi decât o espresie geografică, în care elementul istoric va fi substituit cu totul prin Ginii, Caradale, Pherekyzi, Pandravi; o țară care numai românească nu va mai fi, precum nu mai este azi în mare parte.

Acesta va fi rezultatul final al xenocrației și, departe de-a se supăra, d. C.A. Rosetti se poate duce la Paris în ticnă; scopul întregei sale vieți, înstrăinarea totală a României din vârf pân-în temelii e asigurat pe generații înainte.

Peste-o sută de ani poporul latin de lângă Dunăre nu va mai fi decât o legendă cântată în limba Fanarului.

❦