[6 august 1882]

Precum prevăzusem la înregistrarea schimbării ministeriale, numirea d-lui Dim. Sturza face cel mai bun efect asupra foilor austriace și ungurești. „Pesther-Lloyd“ scrie de ex.:

Numirea d-lui D. Sturza ca ministru de externe se consideră ca un act de apropiere către politica Germaniei și Austriei. Dacă se va adeveri aceasta, atunci negreșit că trebuie să fim mulțumiți cu această schimbare. Nu dorim altceva decât să putem întreține relații amicale cu România. Monarhia noastră a făcut ce a fost necesar spre a întemeia solid acea posibilitate. Însă cei din România au ignorat toate acestea. Tocmai față cu Austro-Ungaria, adică în raporturile cu acea putere cu care România are o naturală solidaritate de interese, cei din București au avut gustul să-și arate prisosul de prezumpțiune națională și politică. Nu s-a ivit cestiune la a cărei soluție avea să coopereze și România fără ca România să nu se fi pus în cel mai brusc antagonism cu Austro-Ungaria. Istoricul cestiunei dunărene, care a ajuns în stare de stagnație prin obstinența României, ne vorbește destul de elocuent. Negreșit că aci noul regat și-a periclitat propriele sale interese. În cazul cel mai rău monarhia noastră poate isprăvi cu opoziția României într-o formă sau în alta; ea e destul de tare și dispune de conexiuni destul de puternice spre a nu-și pierde cumpătul dacă cei din București vor păstra cu orice preț o atitudine ostilă. Din contra, România se află într-o poziție oarecum mai nefavorabilă și o politică de necontenite provocațiuni contra monarhiei noastre i-ar fi în cele din urmă fatală. Poate că în fine cei din România vor fi recunoscut aceasta, și într-adevăr numirea lui Dimitrie Sturza semnifică o schimbare spre bine.

„Bukarester Tagblatt“ spune asemenea că numirea d-lui Dimitrie Sturza a făcut o bună impresie atât la Viena cât și la Berlin. Lucrul prin care se distinge spre lauda sa noul ministru e atitudinea sa moderată etc.

Cată să constatăm că, mai cu seamă în momentele actuale, o mai rea laudă nu i se poate face unui ministru român decât aceea de a-l proclama amic al Austriei și al părții ei de dincoace de Leita, a Ungariei.

În săptămânile din urmă ungurii au umplut cupa amărăciunilor pentru o jumătate a poporului românesc. Nu mai vorbim de călătoria arhiducelui moștenitor în Ardeal. Ziarele ungurești au falsificat până și numele localităților din Hunedoara; numele munților, ca Retezatu și ca Negru, au fost transcrise fals în ziarele ungurești; s-au maghiarizat nume de râuri și de sate — toată descrierea vânătorii seamănă a se fi petrecut în Tartaria sau în Turkestan, nu în ținutul Corvinilor, a acelei familii române care le-a dat ungurilor pe cel mai bun rege al lor.

Episcopii români au fost prezentați arhiducelui nu de-un om superior în rang, bunăoară de mareșalul Principelui, ci… de-un subprefect. După asemenea formalitate ierarhică credem că subprefecții maghiari trebuie să fie prezentați de călău, spre a se păstra unitatea de principiu în eticheta maghiară de Curte.

Spre caracterizarea furiei de persecuțiune ce-a cuprins pe maghiari în contra naționalităților și în contra românilor îndeosebi, cari sunt naționalitatea cea mai numeroasă, reproducem următoarele după „Telegraful român“ din Sibiiu:

Ziarul „Egyetertes“, organul principal al unei partide cu popularitate în Ungaria, al revoluționarilor Kossuthiani, salută cu bucurie hotărârea adunărei protopresbiteratului de confesia augsburgică din Hont.

Protopresbiteratul numit a ținut în zilele din urmă o adunare în care s-a decis cu unanimitate:

1. Numai acela poate fi preot și învățător care are simțăminte patriotice și știe perfect ungurește. Nu poate fi prin urmare preot cine nu știe ungurește și despre care se va dovedi prin fapte că este panslavist.

2. Numai cine și-a făcut studiile în institut unguresc poate fi preot sau învățător.

3. Preotul și învățătorul despre care se va dovedi că are simțăminte panslaviste se va destitui din post.

4. Autonomia bisericească nu poate servi de manta a agitațiilor panslavistice și cine va face așa să se estradă oficielor politice.

5. Guvernul va fi rugat să oprească broșurile nepatriotice panslavistice.

6. Limba adunărilor protopresbiterale pe viitor va fi esclusiv numai cea ungurească.

Cititorii noștri știu ce înțeleg ungurii politici sub „patriotism“ și „simțiminte patriotice“. Știu cu câtă furie s-au pus ungurii politici pe maghiarizare. Ne simțim dispensați de la comentarea concluziilor reproduse mai sus și, ca o curiozitate, reproducem comentariul ziarului din care le-am estras.

Era timpul suprem să se facă pasul acesta. Țara aceasta trebuie să fie ungurească și totodată liberă. Îndată ce se pierde maghiarismul și se oprimă libertatea înceată de a mai fi Ungaria.

E sfânt în ochii noștri interesul libertății, însă și mai sfânt este cel al maghiarismului. Nu ne putem închipui că ele vor veni vreodată în coleziune și, dacă se va întâmpla vreodată, nu vom ezita nici un moment de a sacrifica libertatea pentru maghiarism, în măsura care se va cere, ca să salvăm și să întărim maghiarismul.

După aceste, trece „Egyetertes“ la autonomia confesiunilor și se pune pe coarda insinuărilor; după el toate bisericele se folosesc de autonomie spre agitațiuni. Protestanții de confesia augustină sunt panslaviști. Românii greco-orientali, nota bene, numai cei gr.-orientali, sunt daco-romaniști, iar serbii gr.-orientali panslaviști, sașii din Transilvania pangermaniști. Și, stând lucrurile astfel, li se mai poate lăsa oare libertatea, li se mai poate lăsa autonomia?

Și mai departe:

Amvonul, școala elementară, școalele medie, reuniunile școlare și literare, reuniunile preoțești, învățătorești și ale școlarilor, toate au făcut conjurațiuni zi cu zi în contra Ungariei.

Starea aceasta nu mai era de suferit. „Națiunea“ a venit la convingerea că trebuie suprimată autonomia bisericilor, căci ea e periclul permanent pentru maghiarism.

Asta va să zică după „Pester-lloyd“:

Solidaritate naturală de interese;

Dorința de a întreține relații amicale.

Ungurii sunt cuprinși de turbarea comună în contra românilor și se pretinde ca statul național al românilor să le facă concesii în cestiunea Dunării și să fie cel mai bun amic al maghiarilor. Absurditate fără pereche!

❦