Capitolul III ASUL DE SPATII.

A doua zi, când negurile nu invadaseră încă preria, Gerry, cu douăzeci de dolari în buzunar, intră în salon.

Venise cu dorinţa de a nu se mai lăsa tras pe sfoară şi, de s-o putea, să-şi scoată chiar ceva din pierdere, dacă nu chiar tot. Gallanger îi dăduse acont dolarii, iar pentru seara aceea îl învoise fără prea multă vorbă.

Fumul străveziu se-nvârtea prin încăpere ca nişte norişori captivi, hrăniţi de pipele şi ţigările pe jumătate ronţăite ale bărbaţilor care goliseră sticlele înţesate în rafturile lui Buxton.

Atârnaţi de bar, câţiva cowboys de la ranchul lui Donnald aţinteau calea paharelor împinse de barman pe tabla zincată, înfriguraţi să nu piardă nimic din spectacolul care se dădea pe scenă.

Mai aprinse ca totdeauna, cele patru girls: Katty, Sally, Lola şi Betty, dansau frenetic, ridicându-şi ghetele de culoarea portocalei la înălţimea umerilor.

Dona Hilda, între două cântări, cu aer de stăpână, veghea, rotindu-şi privirile spre masa de joc a lui Pearson şi către celelalte, la care William, bucătarul scalpat de un înrăit al locului, căra tăvi încărcate cu beef-toeks-uri, ori clătite umplute cu dulceaţă de agrişe.

Pearson morfolea în buzele lui subţiri şi rele un trabuc primit de la Los Angeles, de care era mândru, în vârful căruia mocnea un licurici de jar. Ochii săi răutăcioşi căutau la Allison, unul din ranchmanii de la masa de joc, părând că încearcă să-i facă cunoscute cărţile după semne. Victimele, un cowboy şi un traper, ce-şi vânduse, după cât se părea, blănurile scoase de curând din capcane, îşi goleau buzunarele de ultimii cenţi.

Gerry înaintă spre bar. Tejghetarul îl luă în zeflemea:

— Bună, Gerry! Ce vrei, un lapte? Scotch-ul de ieri ţi-a îngreunat rău capul…

— Un whisky sec, Buxton, şi lasă-te de vechituri…

Moneda de argint, pe care scria mare „Un dolar”, se înecă în licorile ce udau tabla barului.

Buxton o privi cu aer de cunoscător, aruncând-o în tejghea.

— În regulă, copile, eşti în bani! Uite şi restul… să ai de deschis… sau te-ai lăsat de foiţe?

Gerry nu răspunse. Înconjurând cu ochii localul, zări obişnuiţii saloonului şi alţi câţiva ce nu aveau aerul să fie din partea locului.

La masa lui Billy King luase loc Warner, şeriful, învăţătorul Guernnsey şi un negustoraş care învârtea afaceri cu piei de biber, pe care le trecea în Mexic, prin El Paso.

În faţă, un mănunchi de băieţi de la ferme, cu pahare uriaşe pline cu bere, discutau cu însufleţire despre disputa dintre ranchul lui Gallanger şi cel al lui Donnald, care se întreceau să-şi înmulţească cirezile.

Aproape de ei, la o masă de două persoane, îşi sorbea visător berea un om cu faţa pârlită de soarele şi vântul arzător al preriei. Purta o scurtă din piele de antilopă, cu franjuri la mâneci şi pe poale. Căciula terminată cu o coadă hărtănită de vulpe păstra urmele anilor de când era folosită. În picioare purta cizme cu carâmbul lung, vârâte sub pantalonii strâmţi, cu manşeta ferfeniţă, ce-i atingea căputa. La spate, pantalonul era sfârtecat de pintenii cu rotiţele mari cât două carboave. Părul lung îi accentua aerul sălbatic al vânătorilor din Far West. Scurta-i roasă la mâneci era împunsă, în dreptul şoldurilor, cu două pistoale mari şi grele. Nu avea mai mult de treizeci de ani şi spatele puternic ca de urs lăsa de înţeles că tipul nu se dădea în lături să pună umărul sub un copac culcat de vânt, să-l ridice cu vârful la cer.

Nici o cută a feţei nu i se clintea. Nimeni nu-l lua în seamă, dar omul cerceta prin deschizătura ochilor deveniţi două linii subţiri şi sticloase feţele celor din jur, nepierzând nimic din vorbele ce zumzăiau în saloon.

Gerry îşi aruncă pe gât ultima sorbitură şi, ferindu-se de câteva perechi de bărbaţi care dansau atârnaţi unul de altul, ocoli masa străinului, îndreptându-se spre cea a lui Pearson.

O fată, dintre cele aduse în ultimul timp de Dona Hilda, pentru a distra muşteriii, îi aţinu calea, încercând să-l aşeze pe un scaun, la o masă de un singur client.

— Nu-mi faci cinste, Gerry? Ce stai aşa mutros?

Băiatul o îndepărtă absent. La doi paşi de verdele crud al mesei se opri.

Unul dintre sortiţii la despuiere se sculă vânăt la faţă, împleticindu-se. Lăsase mai bine de cincizeci de dolari, fără să prindă o carte mai ca lumea.

Când trecu pe lângă el, Gerry îl descusu din ochi. Ar fi dorit să afle dacă jocul a fost cinstit. Acesta, un texan cu faţa buhăită, se îndrepta, frânt din mijloc, spre tejgheaua lui Buxton.

Fetele dansau în continuare cu măşti ticluite, surâzătoare. Pianina ţipa ca apucată de streche. Paharele zornăiau. Vocile din încăpere se amestecau într-un talmeş-balmeş. La câteva mese se ajunsese la înjurături. Anecdote cu sau fără perdea se rosteau în gura mare.

Dona Hilda, cu fruntea lipsită de zbârcituri, privind pe deasupra chefliilor, împărţea sfaturi. Veghea ca tot ce se consuma să fie plătit, neuitând să-şi arunce ochii şi spre locul unde se găsea Pearson. În seara aceea, stăpânului cărpănos al saloonului nu-i prea mergea treaba.

Îl zări şi pe Gerry foindu-se pe lângă masă, cu luciri pătimaşe în albastrul tulburat al ochilor.

— Stai, Gerry, eşti al patrulea! Ai şi tu loc! îi rânji Allison. Sau nu eşti în bani?

Gerry nu-l luă în seamă. Îşi scoase cele trei hârtii pe care le avea, deschizând cu restul primit de la Buxton. După câteva mâini crezu că, în seara aceea, Blaky nu-l va mai duce amărât ca-n alte dăţi la ranch. Dar se înşela. Avu numai câteva schimburi norocoase, după care Pearson, ca un făcut, prinse consecutiv o carte mare în mână. Potul erau cincisprezece dolari, în care Gerry intrase cu cinci.

— Nu mişca, Pearson, că te găuresc! sări ca din senin Gerry, îndreptând ţeava pistolului spre el. Un as e pe masă şi în mână mai ţii patru!

Allison şi Harris schimbară feţe-feţe. Gerry, în picioare, îi cerea lui Pearson cărţile. Capete turmentate se răsuciră spre ei, multe neînţelegând cum stau treburile. Gerry împrăştia cu mâna înfrigurată cărţile pe postav, şi un as de spatii îşi scoase la iveală ochiul ca o inimă de foc.

Pearson, la început arogant, zâmbi câineşte. Ochii săi mici şi răi, ascunşi sub pădurea de sprâncene, vegheau. Se ridică în picioare, deşirându-se. Era aproape cu un cap mai înalt ca Gerry.

— Aruncă-ţi foiţele! îl somă băiatul lui Mulligan.

— Vino de ia-ţi-le, stropşi răspunsul ca un mârâit. Şi cu trei birlici eram mai bun.

— Ai arătat care. Să-l mai văd, Pearson!

Fără ca nimeni să înţeleagă cum s-au precipitat faptele, pistolul lui Gerry zbură cât colo, iar pumnul lui Ace, omul lui Pearson, îl lovi în faţă, aruncându-l peste masa din spate.

— Uşurel, băiete! îl îmbrânciră chefliii. Bate-te acolo, că-i destul loc… Ptiiii! S-a dus tot sosul şi gogoşarul l-a storcit sub el…

Gerry se scutură. De data asta văzuse bine că Pearson scosese un birlic din buzunarul redingotei sale slinoase. Nu! Nu se mai lăsa despuiat… Archie, bunul, îi vorbise atâtea despre probitate şi merita să rişte orice pentru ea. Se îndreptă spre ei, hotărât să-şi vândă scump pielea. Adversarii erau cu toţii în picioare în faţa mesei…

Timber, tâmplarul şi cioclul oraşului, nu părea de loc mulţumit că avea din nou treabă pentru a doua zi.

Allison îl aştepta cu pumnii strânşi, gata să-l lovească şi el, dar nu fu nevoie. Harris, stăpânul gaterului, îl izbi dintr-o parte, aruncându-l la podele, sub câteva scaune.

Clientela se ridicase în picioare. Câţiva înjurară vârtos. Bătaia îi enerva, iar lupta era inegală. Grupul era deocheat în oraş, iar flăcăul lui Mulligan, din câte se întrevedea, avea să încheie prost.

— Şterge-o, Gerry, te omoară ăştia! îl sfătui fierarul Weslley.

Gerry îşi scutură capul lovit, în care-i huruiau toate diligenţele ce suiau spre New Mexico şi, mai departe, spre Colorado. Gemând de durere se ridică pe jumătate, dar o nouă cizmă îi izbi obrazul. Cu o ultimă sforţare se ridică. Ace încercă o lovitură, Gerry o evită, croindu-l cu stânga în golul stomacului, apoi îi repezi un upercut, în care-şi pusese puterea rămasă şi încă o directă de stânga, care-l aruncă pe Ace peste cei ce se strânseseră în jur. Aceştia se feriră şi Ace căzu pe podea.

Harris lovi şi el. Gerry primi pumnul în plin obraz, mai încasă unul, se aplecă, după care lovi cu sete în falca tare a lui Harris. Se simţi din nou lovit, de data aceasta de Lefty, prietenul lui Ace, apoi de Harris. Încercă şi se prinse de stâlpul care susţinea grinda groasă, de lemn lustruit, a tavanului. Vru să-i dea drumul, dar se clătină din nou. Îşi reveni şi se gândi să-l lovească pe Lefty, dar nu reuşi decât să se împiedice de piciorul unuia Mac, un om al lui Harris, ce lucra la gater. În timp ce cădea, mai avu răgaz să se ferească de sticla aruncată de Harris, care-i ţintise capul. Apoi Gerry crezu că împărtăşea soarta lui taică-său…

Detunase o împuşcătură şi zeci de mâini se înfipseră în plăselele pistoalelor, după care, pentru câteva clipe, o tăcere de moarte învălui încăperea înceţoşată.

În picioare, drept, ţinând în fiecare mână câte un pistol, străinul, care-şi sorbise tacticos berea, întrerupsese lupta inegală desfăşurată sub ochii lui. Câteva aşchii săriseră din scândura podelei dată cu gazolină. Locurile albite erau o mărturie că străinului nu-i ardea de glumă.

— Daţi-vă înapoi, spurcăciunilor! Asta nu se poate numi bătaie! Ce faceţi voi este curat asasinat!

Privirile celor din jur îl cercetară cu atenţie. Omul nu era din partea locului. Totul arăta că au de-a face cu un vânător deprins cu viaţa aspră din vest.

Pearson îşi repezi ca din întâmplare privirile spre unul din oamenii cocoţaţi pe balcon. Un pocnet şi mâna acestuia, sfărâmată la încheietură, căzu moale. Străinul i-o luase înainte cu o fracţiune de secundă. Pistolul necugetatului slujitor a lui Pearson căzu cu un sunet sec, la câţiva paşi.

— Fiţi oameni întregi la minte! sună rar şi legănat glasul celui care intervenise în bătaie. Înainte să mă las împuşcat, trimit la strămoşi o duzină dintre voi…

Gerry se ridică năucit de loviturile primite. Întorsătura petrecută i se părea ceva de necrezut. Îşi ridică pistolul şi, aşa cotonog, se îndreptă spre masă.

— Mi-am luat cât am pierdut, nici o para în plus! Când te-oi mai prinde trişând, Pearson, va fi vai şi amar de pielea ta răpănoasă… O să plăteşti sângele tatii şi al multora, că nu eşti niciodată străin de astea!

Henry Warner, care până atunci nu se clintise, se strecură printre mese, mârâind ceva neînţeles. Rostite mai tare, vorbele lui căpătară un tâlc.

— De ce nu respectaţi legea? Ştiţi că trebuie să lăsaţi armele afară… Vă ameţiţi şi uite ce tărăboi faceţi… Gerry, să nu mai intri pe aici, că o iei după tactu! Îi apuci urma curând! Iar tu, ăsta lung, se răsti la străin, dă-mi arma! Şi de unde ai picat, că nu ţi-am mai văzut mutra prin Blue Town?

— Ţi-o dau, dar nu aici! E prea multă lume… Să ieşim la aer curat!

— În regulă! Puţin aer o să te răcorească, încuviinţă Warner, aruncând o privire înapoi.

— Vrei să mă dai pe mâna dumnealor, dom’ şerif? arătă vânătorul spre Pearson şi oamenii săi.

— Eu sunt şeriful! Eu sunt legea! Ştiu ce fac!

— Să se predea! urlă unul din apropierea lui Allison.

— O fi vreun hoţ de cai, strigă un altul.

— Dezarmează-l, Henry. Ia-i pistoalele, Warner! Tu eşti legea! schelălăi Ace.

— Mâinile sus! vorbi convins Warner. Hai la oficiu, să văd din cin’ te tragi şi pe unde ţi-au umblat picioruşele. Cum ziceai că-ţi spune?

— Steve, Steve Sharkey, sună răspunsul răspicat.

— Sharkey, repetă Pearson. Ce nume e şi ăsta?

— Şi ce eşti? morfoli şi Harris. Vreun vânător de mufete  ¹ ? N-am mai auzit de tine… Râsul pe pământ! Auzi ce nume comic, Sharkey… Nume de râs, zău aşa…

Saloonul fu scuturat de hohotele celor de la masa de joc.

Necunoscutul, urmat de Warner, Gerry şi câţiva gură-cască ieşiră.

În timp ce traversau strada spre biroul şerifului, câteva umbre ocoliră casele, postându-se lângă fierărie. O presimţire îi dădea ghes, oricât o alunga, prevenindu-l pe Steve că ceva nu este în ordine.

Două fulgere săgetară noaptea în aceeaşi fracţiune de secundă, din care unul îi zgârie pielea capului, iar celălalt îi izbi pieptul în dreptul buzunarului stâng. Gemând, căzu pe pământul străzii, încă încins, apăsându-şi neputincios locul lovit.

Gerry se aruncase la pământ, golindu-şi încărcătoarele revolverelor spre umbrele, decupate pe fundalul grădinii fierarului, de unde porniseră împuşcăturile. Una din ele se aplecă şi căzu. Cealaltă o susţinu târând-o în spate. Încă vreo trei-patru apărură şi o ploaie de gloanţe împroşcară strada.

Warner se trase îndărăt câţiva paşi, căutându-şi un loc ferit, de unde putea ochi. Gerry, fără să aştepte ca ceilalţi să-şi încarce armele, le mai trimise o încărcătură. În locul în care se afla, putea fi atins în fiecare moment. Dar n-avea încotro… Cel care îl smulsese din ghearele oamenilor lui Pearson căzuse alături. Şi nici lui nu-i surâdeau sorţii.

Ca un ecou la ultimele gloanţe trimise spre bandiţi, câteva împuşcături se adăugară trecând pe deasupra lor, spre gard. Cetăţenii mai inimoşi ai orăşelului le săriseră în ajutor. Weslley, fierarul, îi prinsese la mijloc, trăgând de sub un şopron. Brown, a cărui carabină uitase numărul bizonilor împuşcaţi în tinereţe, împroşcă cu aşchii smulse din scândura de deasupra brâului de chirpici, străpungând-o.

Un urlet, înjurături sinistre şi vocile se îndepărtară odată cu tropotul câtorva cai, pierzându-se în păcura nopţii ce stăpânea oraşul.

Se aprinseră torţe. Strada mare începu să-şi descopere hârtoapele şi murdăriile din ele. Pe faţadele clădirilor, siluetele oamenilor din stradă căpătară mărimi de uriaş. Din grupul care-l înconjura pe Billy King se desprinse Mayer, doctorul oraşului, care în două cuvinte îi vesti că totul era ca şi terminat.

Willy, judecătorul, nici nu catadicsi să se apropie, să vadă despre ce-i vorba.

— E ceva pentru Timber, vorbi doctorul, împleticindu-şi limba în gură, eu nu mai am ce să cos la el! Poate să-şi facă meseria Timber! conchise Mayer.

Timber îşi făcuse loc prin mulţime, ca unul care ştie că este necesar. Părea un negustor obişnuit, gata să-şi servească clientul…

— Dar cine plăteşte, doctore? se trezi Timber. Ştii ce drum fac să aduc scândura de la gater. Şi apoi n-o iau pe nimic!

— Îngrijeşte-ţi clientul, cum îţi cere meseria! i-o reteză Warner. Vedem noi până la urmă cine plăteşte. E clar?

— Foarte clar, şerif! Acum ştiu pe ce muncesc! Numai să nu uiţi ca şi în alte daţi…