Capitolul XVICapcana

Când s-a luminat bine de ziuă, călăreţii plecaţi din Blue Town ajunseseră printre Colţii Şacalului. Guernnsey privise prin ochean panorama Oraşului Albastru, ce i se păruse foarte aproape, necrezut de aproape. Ranchul lui Allison parcă îl putea atinge cu mâna…

— Mare minunăţie mai este şi asta! se făloşi Guernnsey, făcând să crească mirarea lui Shadow. Neînfricatul cowboy rămăsese cu gura căscată, ca la Gloomy când îi trăgea măselele afară.

— Mie-mi zici prietene? răspunse înţelegător Colorado, dacă rătăceşti prin San Francisco, prin oraşul Phonix ori chiar prin San Antonio, tot să vezi şi să cercetezi câte şi mai câte. Tot felul de drăcovenii ale meşterilor din toată lumea. Mintea omului scorneşte tot timpul. Niciodată nu este mulţumit cu ce a făcut, şi caută altceva.

— După cum se vede, Colorado, ăştia ne aşteaptă, gata de orice, îl întrebă altceva Gerry.

— Este clar că Allison şi-a asmuţit pe noi coteii. Suntem pândiţi din toate cotloanele, să ne înşface de carâmbul cizmelor. Am numărat până acum patru sombrerouri. Şi sunt sigur că grosul bandei s-a aciuat în cabană. Dacă ţintesc de-acolo, amigo, – îi înmână din nou lui Gerry ocheanul – nu vor fi uşor de scos…

— Tot atâţia am zărit şi eu, Colorado! îi răspunse într-un târziu Gerry. Este timpul să coborâm. S-ar putea ca inşii de jos să aibă vreo lunetă. În acest caz pot să ne ia la ochi de la distanţă şi ne dau pradă corbilor!

După un sfat încropit ad-hoc, se urniră din locul unde se aflau, iar caii băieţilor de la ranchuri se înşirară pe ridicăturile abrupte şi prăvălatice din lanţul Şacalului. Să nu alunece în hăurile prăpăstiilor, ţineau caii strânşi în frâu, însângerându-le zăbala. Nici Blaky, şi nici chiar pagul lui Colorado, nu se simţeau în largul lor. Nu odată se săltaseră în două picioare, necutezând să coboare vreun povârniş înclinat. Peonii în schimb, se avântau pe stânca golaşă şi abruptă fără ezitări. Catârii încălecaţi de ei nu ameţeau pe înălţimi, având pasul totdeauna sigur şi potolit. Se mai opriră odată pe un mic platou. După ce Gerry, Murphy şi Pedro ţinură un scurt sfat de război, trupa se desfăcu în trei părţi. Murphy cu băieţii de la ferme, plecară în recunoaştere spre ranchul lui Sammy şi spre gaterul lui Harris. Pedro şi peonii urmau să păzească ieşirea din ranchul lui Allison şi drumul spre New Mexico. Colorado, însoţit de aproape de Gerry, coborî malul abrupt ce ducea spre ranchul lui Allison, adăpostiţi de umbra unor tufărişuri bogate în frunziş.

Descălecară nu după mult, scrutară cu atenţie locul, şi-şi legară caii de tulpina unui stejar. Distanţa până la şopronul unde văzuseră primele sombrerouri nu era mare, iar caii i-ar fi putut scoate la repezeală din bătaia puştilor. Feriţi de câţiva corcoduşi prizăriţi şi vegetaţia târzie, se apropiară pe furiş de şopron. Colorado scoase cuţitul din teacă, strângându-l puternic de vârful oţelului. Gerry făcu şi ei acelaşi lucru. Voiau să nu facă zarvă, deşi la niciunul din el nu le făcea plăcere să mânuiască cuţitul, chiar dacă era vorba de nişte bandiţi sadea. În cazul în care ar fi fost descoperiţi şi s-ar fi dat alarmă, ar fi fost tot planul compromis.

Colorado zări primul vârful unei puşti lucind în spatele şopronului ridicat din lăturoaie trase la gater.

— Lasă-mi-l mie, Gerry! îi şopti Colorado ţinându-l de braţ. Vreau să-l scot din luptă fără zgomot.

Cu mişcări bine judecate, agile şi lipsite de zgomote, asemeni indienilor, Colorado aluneca spre ţinta vie, târându-se pe coate şi genunchi. Ajunsese aproape de tot de baraca cu lemnul năpădit de licheni şi iască. Renunţase la cuţit, hotărât să-i lase banditului viaţa. Când fu la doi paşi de acesta, se ridică brusc în picioare. Individul, toropit de căldură, n-a avut nici măcar răgazul să se dezmeticească din uluială. Plăseaua pistolului îl lovi în tâmplă, împietrindu-i faţa pe care i se citea o uimire fără seamăn.

— Drace, dar bine l-ai mai miluit, şopti impresionat Gerry văzând faţa smeadă a mexicanului, devastată.

— Mi-e teamă, Gerry, că l-am izbit prea tare, vorbi cu voce tăiată Colorado. Nu-mi face deloc plăcere să pun viaţa cuiva în pericol decât în cazurile când mă aflu în legitimă apărare ori n-am încotro.

Cu celălalt bandit, treburile n-au decurs chiar atât de simplu. Acesta, vârât într-un loc ascuns al şopronului, păzea drumul spre ţarinele peonilor. Prinsese din zgomotele luptei şi chiar din şoaptele celor doi. Crezând că acolitul său adormise şi vorbea în somn, venea cu paşi furişaţi să-şi râdă de el. Cei doi prieteni se tupilară după câteva lăzi aruncate la câţiva paşi, iar Gerry îi ţâşni în faţă. Uluiala banditului se preschimbă în furie oarbă. Se încinse o luptă scurtă, iar Gerry îl înşfăcă de beregată cu o mână, cu cealaltă îi izbi bărbia de câteva ori. Individul rezista însă la lovituri şi mai tari. Dezmeticindu-se, îi trânti un baros de pumn lui Gerry în plex, tăindu-i respiraţia, apoi îi cărăbăni o serie de pumni în figură. Lupta se înteţise, banditul trăsese din brâu un cuţit, iar Gerry, căzut într-un genunchi, era în pericol. Şeriful văzu primejdia, pară o lovitură: adversarul alunecă, iar în cădere, Gerry îl altoi cu toată puterea în tâmplă cu patul pistolului. Mişcările celor doi fuseseră iuţi. Colorado nu putuse interveni, iar Gerry se descurcase bine, ţinând seama că adversarul cântărea cu o treime mai mult ca el. Cei doi fură legaţi fedeleş. Le îndesară la amândoi câte un căluş fabricat din câte o bucată din mânecile cămăşilor celor doi bandiţi şi târâră cele două trupuri inerte în încâlceala unui rămuriş din vecinătatea şopronului.

Până la intrarea în ranch aveau de străbătut un loc deschis, ca în palmă, pe o distanţă de mai bine de o sută de paşi. O iarbă măruntă, abia mijită printre fire gălbejite şi ţepoase, acoperea peluza. Nu se vedea nici o cută de pământ după care să se ascundă. Dar norocul le surâse şi de această dată; locul dădea în spatele cabanei, unde nu era nici o fereastră. Întrebuinţând un vechi vicleşug de-al indienilor, îşi închipuiră câte o tufă din rămurişuri de aluni, în care încurcară tot felul de crăci şi nuiele înfrunzite. Sub protecţia acestor tufe înşelătoare, se apropiară, târându-se pe coate şi genunchi. Au ajuns la jumătatea distanţei. De aici puteau străbate locul rămas cu mai puţine primejdii. Viitorii lor adversari patrulau în jurul cabanei, păzindu-i intrarea şi venind la intervale de timp regulate spre cele două colţuri de care se apropiau şi prietenii noştri.

— Acum e acum, şerifule! Să le luăm înainte dacă vrem să avem sorţi de izbândă! De iuţeala noastră depinde totul.

Înţelegându-se în priviri, o rupseră la fugă ca împinşi de un resort. În câteva clipe ajunseseră la locul unde trebuiau să apară bandiţii. Gerry respira întretăiat, dar se lupta să nu facă zgomot. Mâna o ţinea strâns pe ţeava carabinei, gata s-o folosească în orice moment. De data aceasta, el avu mai mult noroc decât Colorado. Aşteptarea n-a fost prea lungă. Un icnet surd, şi banditul se întinse cât era de lung în iarbă. Gerry îl legă fedeleş cu sfoară, deşi lovitura îl transportase pe bandit pentru cel puţin câteva ore în lumea viselor.

Când Gerry dădu colţul, rămase înmărmurit. Colorado terminase cu doi tâlhari odată, dar braţul stâng îi sângera mai jos de cot. Unul din înrăiţi îi zgâriase umărul înainte de a fi înlăturat din luptă.

— Gerry, ocupă-te de insul pe care l-ai culcat la pământ, priponeşte-l la colţul casei. Pe unul din ei îl trag în desiş dacă se trezesc, să nu se poată dezlega între ei.

Terminară la iuţeală totul, şi Gerry întrebuinţă o bucată din cămaşa prietenului său, îi legă rana ce continua să sângereze.

— Eu intru în cabană, Gerry, vorbi zorit Colorado. Privirile îi ardeau de un foc lăuntric pe care şeriful nu-l mai văzuse până atunci.

— Ce-ai de gând, Colorado? îl ţinu Gerry pe loc. Toată casa trebuie să fie plină de bandiţi. Afară de asta, eu sunt şerif şi sunt mai dator să scot banda din funcţiune.

— Tu n-ai putea să te descurci mai bine ca mine, Gerry, iar timpul e scurt, fiecare minut este de aur, Gerry, ştii într-adevăr să te baţi, dar mai ai multe de învăţat, aşa că rămâi pe aproape, să nu-mi cadă vreunul în spate dintre bandiţii care nu s-au arătat încă. Dacă voi fi totuşi scos din luptă, să aibă cine veni după mine. Fii atent, Gerry, să nu mă urmezi curând!

Şeriful bombăni ceva, apoi renunţă. Înţelesese că ar fi fost un lucru extrem de greu să-l convingă pe Colorado să procedeze altfel. Colorado însă se opri şi-l privi întrebător.

— Ziceai parcă ceva, vorbise Steve, cu puţină emoţie în glas. Gerry mormăise iar câteva cuvinte, pe care Colorado abia acum le înţelese, deşi trecuse dincolo de pragul cabanei.

— Că sunt plin de taine ca preria de răcănei? Nu sună deloc rău, şerifule. Mi-am notat-o, s-o spun şi eu marshall-ului din Phonix.

Gerry îi mai prinse un zâmbet, şi prietenul său alunecă ca o umbră pe lângă peretele din bârne groase cât mijlocul unui bărbat zdravăn…

Întreaga făptură a lui Colorado era încordată la culme, aşteptând ivirea unui pericol. Ambele pistoale le ţinea în mâini. Colorado era de acum sigur că nu se mai putea evita larma. Bănuia că se găseşte chiar în inima bandei. Ştia că Gerry rămăsese afară, să-i acopere eventual retragerea spre magazie. Caii îi păstraseră aproape, deci situaţia nu era chiar atât de afurisită precum se lăsa să se întrevadă…

În faţa intrării, câteva petunii în floare contrastau puternic cu acest cotlon de infern. Gândurile vânătorului îl purtară din nou pe plaiurile natale, unde în fiecare vară înfloreau în grădină petuniile, în cele mai felurite culori. Colorado păşi hotărât în încăpere, rotindu-şi privirile prin odaia mare cât un han. Nu văzu ţipenie de bandit! Încercă, cu prudenţă, două uşi întâlnite în drum, dar nimic. În afara unui scârţâit sinistru, nimic în continuare, îşi plimbă pălăria în vârful pistolului ca pe o momeală, dar totul rămase în aceeaşi suspectă nemişcare. Numai o uriaşă pisică siameză, miorlăi, i se încurcă printre picioare şi-l blestemă, aruncându-i o privire vicleană şi rea… Într-o colivie uriaşă, câţiva peruşi sporovăiau, făcând tumbe pe câteva vergele în vecinătatea unui bogat şi înfrunzit ficus. Prin fereastra care se bâţâia scârţâind în cercevele, pătrundea răsuflarea fierbinte a preriei. Colorado scormoni febril cabana cu auzul încordat. Eventualele şi nedoritele apariţii, trebuiau întâmpinate cu toate onorurile. O convingere tainică şi obsesivă îi păstra prezentă imaginea unei ascunzători camuflate. Nu avea să se înşele nici acum. Continuându-şi investigaţiile şi ciocănind pardoseala, descoperi o trapă. Fără să ezite o ridică, furişându-se în umbra chepengului lăsată în cabană. În continuare, totul rămase ca la început. Coborî prin gârliciul ce se căsca sub el cam vreo zece trepte prost întreţinute. La capătul lor, i se descoperi intrarea într-un tunel. A stat puţin să judece situaţia. Gândurile lui Colorado se limpeziseră în parte, iar hotărârea îi întărea o dorinţă mai veche. Înaintă în pata aceea încărcată de taine, pipăind, cu mii de precauţiuni, umezeala peretelui jilav. Era conştient că-şi joacă viaţa, dar era hotărât să-şi vândă cât mai scump pielea. Întunericul rămăsese în continuare de nepătruns, iar Colorado, riscând de a se trăda, folosi de câteva ori amnarul. Înainta în continuare, orbecăind în întuneric. Când orice speranţă părea că-l părăseşte, o lumină albăstrie pâlpâi ca un firav sol al unui cer binecuvântat. Îşi reaminti că se găseşte în măruntaiele pământului, poate în drum spre bârlogul bandiţilor, şi voinţa de a merge până la capăt i se oţeli. Speranţele că a dezlega misterul la capătul tunelului îi înzeciră puterile. Strângând cu mai multă putere plăseaua pistolului, Colorado pătrunse, cu o furie încrâncenată, în inima peşterii, ai cărei pereţi acum se depărtau.” Faină ascunzătoare şi-au ales, pramatiile. Oricum, Pedro şi starostele au bănuit din capul locului că banda se ascunde ca hârciogul, sub pământ”.

Pereţii tunelului se depărtară şi mai mult, iar plafonul începu să se ridice. După circa cincizeci de yarzi, Colorado nu mai fu obligat să meargă adus de spate. Lumina devenise mai bogată. În faţă, pe un diametru de circa două sute de paşi, întinderea unui lac scălda malurile din piatră ale peşterii. Aceeaşi lumină rece, albăstruie şi fantomatică, îşi oglindea geana în luciul umed al apei. Pe acea nesigură oglindă, la răstimpuri, picături greoaie, leneşe, o desfigurau, născând cercuri ce sucombau în drumul lor spre maluri. Sus, la peste zece picioare înălţime, peretele din stâncă era străpuns de cratere prin care lumina zilei se cernea în pânze străvezii. Intră în adâncurile grotei şi privi de jur-împrejur. Ruginiul pereţilor se îngemăna cu azuriul stalactitelor, pe care lacrimile de apă îşi jucau ursita la lumina neconvingătoare a zilei. Surprinderea lui Colorado crescu pe măsură ce se apropia de lac. Pentru a evita să fie văzut, se aplecă mult, chiar se întinse pe stânca umedă şi neospitalieră. În dreapta, cam la şaizeci de paşi, văzu o diligenţă cu toate atelajele pregătite gata de plecare. Pe lângă ea roiau tot felul de figuri spectrale. Aplecaţi sub baloturi grele, încărcau prăzile pe samarele unei duzini de catâri. De o stănoagă din apropierea apei, cam tot atâţia cai aşteptau înşeuaţi. „Deci, domnii se pregătesc să spele putina!” gândi prietenul nostru strângând mânerul coltului. Printre mutrele nerase ale bandiţilor i se păru că zăreşte obrazul scheletic al lui Allison. Rancherul căra şi el o valiză uriaşă. Pearson, ca o umbră decupată pe decorul ruginiu, îşi arată şi el mutra. Luptându-se cu două coşcogeamitea colete, le sălta pe spinarea unui catâr ce se îndoi sub greutate.

Cercetă grabnic cu ochii un drum pe unde să ajungă cât mai iute la intrare. Bănui că firida aflată dincolo de apă, luminată de două făclii, trebuia să ascundă ceva. Bandiţii se foiau pe mal, iar ca să ajungă acolo ar fi trebuit să treacă printre ei. Oricât l-ar fi ajutat întunericul, Colorado calculă că n-ar fi avut destule şanse. Judecă posibilitatea de a ocoli grota furişându-se prin faţa a nenumărate firide în care se găseau poate bandiţi. I-ar fi trebuit un timp lung, iar drumul era plin de riscuri. „E mai simplu să trec înot apa decât să le cad în mână”, se hotărî dintr-odată Colorado. Puţin mai înainte, aruncase la câteva zeci de picioare o piatră, şi zgomotul îl vesti că lacul este destul de adânc. Curând apa îi clipoci în dreptul mijlocului. Înaintă hotărât, cu armele şi cartuşiera deasupra capului. Riscul de a fi văzut îl înlăturase. Folosise pavăza naturală a câtorva stalactite ce atingeau suprafaţa apei. Înotând cu o mână, ajunse la ţărmul unde se afla locul ochit de mai înainte. Cu respiraţia tăiată şi sleit de efortul făcut, urcă malul, stânjenit de hainele ude, ce i se lipeau de piele. Se ridică. Genunchii îi tremurau, şi-şi prinse centura în jurul şoldurilor. Cu armele de foc la locul lor, se simţi în largul său. Se folosi de meşteşugul însuşit de la câţiva indieni din rezervaţia Yuma, şi se târî printre cutele stâncii. Curând, în faţă i se căscă firida spre care se îndreptă nerăbdător. Înfiptă într-o aplică, o torţă sfârâia, lingând răceala stâncii cu o flacără grasă şi puturoasă. Apa i se mai scursese din haine, iar mişcările le avea acum mai sigure. Se putea bizui oarecum pe agilitatea braţelor şi a picioarelor încă rebegite de răceala lacului. La câţiva paşi, în apropierea intrării, câţiva indivizi deochiaţi, purtând lăzi în spinare intrau şi ieşeau din firidă. Aşteptă până ce ultimul colet fusese încărcat pe samarul catârilor şi îşi trase pălăria pe ochi, să nu fie recunoscut, împingându-şi cuţitul mult, mult, în faţă. Apoi se decise, se ridică brusc în picioare şi pătrunse fără şovăire într-un fel de gang, hotărât să culce la pământ pe oricare i-ar fi stat în cale. Făcuse numai câţiva paşi, şi lăsă un mexican să treacă pe lângă el, aplecat sub greutatea unui butoi cu scrumbii. Vru să înainteze spre uşa deschisă, dar o voce cunoscută îl ţintui locului.

— Hei, Prate, ce dracu’ te-ai rătăcit pe aici? Erai la încărcarea banilor; ce învârteşti la magazia cu provizii?

Pearson se înşelase. Îl asemuise cu vreunul de-ai lor. Nu trebuia să se trădeze, şi pătrunse mai adânc în firida de unde ieşise mexicanul. Vocea auzită era neîndoios a stăpânului saloonului, şi Colorado se felicită că prima confruntare cu bandiţii nu începuse deloc rău. Zgomotul paşilor lui Pearson îi urma însă pe ai săi.

— Ce, Prate, ai orbul găinilor? Ai încurcat intrarea, sau doreşti ceva? Ieşi de acolo, să te văd!

Ajuns în vecinătatea lui Colorado, Pearson încasă un pumn în vârful bărbiei şi se rostogoli pe spate. Stăpânul saloonului nu-l recunoscuse. Colorado se gândi că până aici avusese noroc. Vru să plece, dar individul mişcă. Fără să ezite, Colorado îl ameţi de această dată pentru mai mult timp. Îl trase apoi, la iuţeală într-o parte a firidei şi, prevăzător, îl uşură de pistoale, aruncându-le într-o ladă găsită la îndemână. Îngrămădi apoi în faţa stăpânului saloonului, o sumedenie de butoaie goale, lăzi şi coşuri de nuiele. Mai zvârli şi câţiva saci din hârtie pe deasupra, apoi îl părăsi pe Pearson, fiind sigur că nu-l vor descoperi ceilalţi cu una, cu două.

Colorado apăru din nou lângă firida unde ardea torţa. În apropiere, bandiţii aprinseseră câteva focuri de popas, la care frigeau câţiva batali. „Probabil că s-au hotărât în pripă la plecare. Au nevoie de carne proaspătă. Cine ştie unde vor să-şi mute cuibul. Să le fie de bine! N-or să vadă, din câte bănuiesc, niciodată Mexicul. Dacă nu vor cădea seceraţi de gloanţele peonilor şi ale lui Murphy, vor înfunda închisorile. Nici măcar marginea deşertului n-o vor atinge”… Colorado îşi aminti istorioara lui Pedro referitor la Orantes. Împuşcat de căpitanul Harris…

Se întoarse şi pătrunse din nou în gangul părăsit mai înainte. Văzând că tunelul începe să se lărgească, bănui că trebuie să fie instalat pe aici vreun depozit ceva mai încăpător. Presimţea că nici Billy nu putea fi departe. Găsi însă cu totul altceva. Află o încăpere tăiată în stâncă, destul de mărişoară, înzestrată cu o groază de lucruri pe care le cunoştea. Vestitul Colorado uită de orice prudenţă şi privi atent jur-împrejur. La pălălaia torţei descoperi un mic atelier de litografie. Un Boston miniatural, o presă cu piatră litografică, o maşină manuală de tăiat hârtie; toate alcătuiau un inventar sumar. Mai află şi câteva instrumente de prelucrat metalul prin gravură şi altele pentru desenat pe piatră litografică. Mirosul oţetului şi al gumei arabice împrăştiate pe jos indica graba celor care părăsiseră locul…

Ochii lui Colorado fură atraşi de o masă pe care erau aruncate, în neorânduială, hârtii şi trageri mai reuşite de tipare în culori. Alese un tipar mai îngrijit al unei bancnote de 100 pesos. O împături şi o vârî într-un buzunar ascuns al surtucului. Un zâmbet de triumf îi lumină chipul. Deci, tot aici, în cuibul bandiţilor, se petreceau şi aceste matrapazlâcuri, iar el se gândise tot timpul la Turnney… Deci, Billy King, adică Manuel Moreira, cum se numeşte de fapt, nu degeaba lucrase ani de zile la litografia din Vera Cruz. De acolo fugise tot pentru încercarea de a tipări bani clandestin. „Drumul până în Texas, până aici, în Blue Town, nu mi-a stricat deloc” îşi spuse în gând Colorado. Ieşi din nou în tunel şi înaintă spre ieşire. Bandiţii se aflau de jur-împrejurul unui foc uriaş şi cinsteau din câteva ploşti.

Trebuia să-l găsească pe Billy King. Îl voia viu. Îşi propusese să-l ducă întreg şi nevătămat în Arizona pentru judecată. Se întoarse şi mai căută vreo intrare mascată. N-apucă să facă câţiva paşi şi lumina bogată a unei torţe aproape îl orbi, iar avântul său fu stopat brutal. Se lovise de o matahală, care-l prinsese de gât cu o forţă diavolească. Strânsoarea era atât de puternică încât aproape îşi pierduse cunoştinţa. Cercuri de culoarea spectrului îi dansară prin faţa ochilor. Cu o putere aţâţată de imensa lui sete de viaţă, încercă o luptă inegală cu insul care-l gâtuia. Nu reuşi. Făcu un efort supraomenesc, şi-şi scoase cuţitul din teacă. Gândi să-l apropie de pieptul matahalei ce duhnea a sudoare şi tutun fermentat. Metisul, rânjind, ca un animal de pradă, îşi întărise mai neîndurător menghina, pentru a sfârşi cu inoportunul vizitator. Colorado mai făcu un efort disperat, urmărindu-şi unica şansă care-l putea păstra în viaţă. Izbuti în sfârşit, şi, ameţit, pe jumătate leşinat, vlăguit de puteri, îl zări printr-un praf de stele colorate prăbuşit la picioarele sale. Înotând în norul stelar, se rezemă de peretele stâncos, unde rămase câteva clipe să-şi adune forţele. Apoi, cu un efort uriaş de voinţă, îşi învinse slăbiciunea temporară în timp ce stânca, metisul şi torţa îşi căpătaseră adevăratele lor forme. Se urni de acolo şi încercă să revină în gangul pe unde venise. În spatele său, câteva zgomote îl opriră.

— Hai, vânătorule de mufete, te aştept de o groază de timp.

Era vocea lui Allison. Colorado se repezi într-acolo şi cu un gest furios, aruncă în lături o blană de grizly uriaş ce acoperea o firidă.

— Până aici ţi-a fost, asasin josnic şi vierme printre viermi, îi strigă Colorado şi mai făcu un pas spre el. Era însă Billy King. Capul bandei îl privi la început cu ochi tulburi, ca un om de pe altă lume. Nu era înarmat şi păstra braţele încrucişate pe piept. Pe faţă i se citea o ură şi o imensă silă. Colorado privi în jur. Allison nu era nicăieri.

Colorado mai făcu un pas cu pistolul în mână. În cealaltă ţinea cătuşele.

— Ridică mâinile în faţă, Moreira. Supune-te legii!

În acelaşi timp, Colorado se răsturnă pe spate cât era de lung la picioarele banditului, pe blana care-i fusese trasă de sub picioare.

Mâinile i-au fost răsucite la spate, aproape smulse din umeri, şi fu imobilizat. O ploaie de lovituri cu pumnii şi cu picioarele l-au năucit. N-ar fi putut spune niciodată câţi bandiţi l-au tocat în picioare.

— Oho, hei, destul, Gunn! Allison, opreşte-te şi tu! Îl omorâţi, ce dracu’, şi nu mai scoatem nimic de la el. Lăsaţi-l, să vedem ce hram poartă şi apoi este al vostru!

Billy King vorbea stăpânit. Îşi trecea, ca un tic nervos degetele prin părul lui negru şi cârlionţat, îşi scosese haina pe deasupra centurii în care ţinea pistoalele şi, cu un gest nervos, îşi aprinse o ţigară. Steve nu-şi mai dădu seama ce se întâmplă cu el. O ameţeală soră cu leşinul l-a cuprins şi l-a părăsit de câteva ori. Între timp a fost legat fedeleş şi transportat afară din firidă, aproape de apa lacului. Capul îi atârnase lovindu-se de ieşiturile ascuţite ale terenului deasupra căruia fusese purtat. Începuse să simtă ce se petrece cu el, când o lovitură mai violentă îl determinase să creadă că sfârşitul îi sunase mai repede decât gândise.

Colorado pierduse noţiunea timpului şi se trezise cu tâmplele zvâcnindu-i de o furie oarbă. Era rănit la cap în câteva locuri şi nu putea bănui cât de grave sunt loviturile. În tot corpul simţea dureri surde. Se găsea lângă un foc de popas şi de jur împrejur se buluceau tot felul de mutre, de la care nu se putea aştepta la nimic bun. Billy King, zâmbindu-i câineşte, trimise ciracii la treburile lor, oprindu-i numai pe Mac şi Gunn. Proaspetele cunoştinţe ale lui Colorado îi zâmbeau rău prevestitor. Spre uimirea fără margini a lui Colorado, în spatele lor îşi făcuse apariţia şi Harris.

— Ziceai că nu ne mai întâlnim? îi râse acesta în nas. Vă sfădeaţi, de ce cracă să mă atârnaţi, hai? Noi n-o să ne obosim să te cărăm afară. Vei putrezi aici, în peştera Şacalului! Vezi, dacă ţi-ai vârât nasu’ unde nu trebuie? Şi cine eşti, nenişorule, c-ai dat buzna în Blue Town după potcoave de cai morţi? Acu’ te întreb eu – aşa e piesa, Colorado! Ieri, voi cântaţi şi eu jucam. Am avut mare noroc. Aşa sunt eu de când mă ştiu. Ştii că avea haz rabla aia de Timber. O cam băgasem pe mânecă cu ameninţările lui; dar azi are el nevoie de un cioclu să-l îngrijească. L-am răcit înainte de plecare. A avut mare haz Timber, Colorado! Şi peonii lui au primit câte un glonţ în ţeastă. Asta a fost însă treaba celorlalţi. Trag iute oamenii noştri, Colorado! N-am avut timp să le jupoi ţestele. Ce vrei, se încingea al dracului aerul de mai stam puţin în oficiu. Pe tine însă te scalpez. Ce-i de colea să păstrez la brâu scalpul lui Colorado? Acum te-aş sfătui să te spovedeşti. Ieri, Timber m-a spoit cu puţină duhovnicie, aşa că se găseşte niţică şi la mine în ţeastă. Hi! Hi, mă prăpădesc de râs!

— Lasă astea Harris! Ce ţi s-a năzărit? Vorbeşti de parcă te-ai scrântit la scufiţă. Te-au zdruncinat, nu glumă, pumnii încasaţi de la şerif.

— Aha, îi vine rându’ şerifului. N-avea grijă, All! Am şi pentru el un glonţ. Dar nu primul din ţeavă, ăsta l-am rezervat lui Colorado cel cu mare fală în Far West, hi, hi, hi!

— Te-ai îmbătat, Harris? Când ai dat sticla peste cap?

— Am împrumutat-o de la Willy. Aţi stat cu toţii la căldurică şi aţi manipulat foiţele… Pe mine m-aţi asmuţit să încasez pumni, iar voi v-aţi distrat sub umbrar…

— Tacă-ţi gura, Harris, că vine şeful! îl sfătui Allison.

Atât cât îl lăsau durerile din ceafă, Colorado întoarse capul şi-l văzu pe Billy King coborând majestuos, în costumul său negru, cu cizmele de călărie ce aruncau reflexe vineţii.

— Cine eşti, diavole, de-ţi zice Colorado? Ce vânturi te-au împins în Texas? Se aud multe de tine. O groază de oameni mi-ai distrus. S-ar cuveni să te fac să guşti moartea picătură cu picătură. Hai, răspunde, mişcă-ţi limba! Sau ţi-au tăiat-o oamenii mei? Hai, că n-am timp de pierdut. Sunt grăbit să mă aştern cu tine la discuţii, vorbi şeful bandiţilor într-o înlănţuire grăbită de cuvinte.

— All, Gunn, i-aţi umblat în gură?

— Nu, Şefu’! se grăbi cu răspunsul Gunn. Dimpotrivă, are tot tacâmul de dinţi şi măsele; toate sunt la locul lor. Să nu se fi amestecat puţin între ele, mă gândesc, numai aşa…

— Atunci, daţi-i drumul, băieţi, că-i târziu. Pe cei de la ranchuri i-am atras într-o cursă spre Rio Pecos. Le-am servit o momeală cu o diligenţă şi acum mă urmăresc spre Fort Saint. Timpul este preţios, să nu-l irosim. Pe cai toată lumea! comandă el acoliţilor săi ce căscau gura de jur-împrejur. Trebuie să ajungem cât mai repede la Rio Grande. Voi doi veniţi după ce isprăviţi treaba de aici. Billy King se săltă şi el în şa.

— Hai, descleştează-ţi fălcile, Colorado! De eşti cu mine cinstit, te iau lângă noi, că îmi placi.

Colorado îl privea tăcut; o vână de pe frunte i se mărise, încerca să-şi slăbească legăturile.

— Daţi-i câteva bice, poate să-i revină vocea, ordonă banditul, lui Gunn şi Mac. Aceştia descălecară şi sfâşiară cămaşa lui Steve. Spatele acestuia se descoperi. Cele două bice îi şfichiuiră pielea. Sângele răsări în broboane în răni, dar Colorado nu scăpă nici un geamăt. Billy King, cu un gest plictisit, întrerupse pe cei doi bandiţi zeloşi. Colorado, aproape leşinat, se rezemase istovit într-o rână. În continuare încerca să-şi slăbească legăturile.

— Percheziţionaţi-l! porunci Billy King. Putem să-l omorâm şi nu scoatem nimic de la el. Poate aflăm cu ce gânduri a pătruns în Blue Town.

Mâinile butucite şi murdare ale celor doi îi întoarseră abil toate buzunarele pe dos. Nu găsiră decât un pumn de hârtii de bancă şi monede. Banii, împărţiţi la nimereală, luară drumul buzunarelor lui Mac şi Gunn.

— Harris, ştergi urmele de la maşini. Pui un fitil, aşa cum am spus! hotărî stăpânul grotei. Când isprăviţi, nu-i trimiteţi lui ăsta nici un glonţ! le mai porunci Billy King în timp ce convoiul se punea în mişcare.

Colorado încercă să se ridice. Era legat cobză, şi o sfârşeală prelungită îl cuprinse, păstrându-l câteva minute într-o stare de amorţeală din care nu reuşea să iasă. După un scurt timp, o bubuitură năprasnică zgudui grota din temelii, câteva uriaşe stalactite se stinseră, căzând în adâncimea apei. Din acele locuri, trombe de lichid în culoarea plumbului topit se ridicară, împroşcând aerul ca pentru o răfuială, apoi lacul mai dănţui ca îmbătat cu leşie pregătindu-se să intre în starea dinainte. Ecouri scâlciate se sparseră de labirintul de pereţi şi stalactite, iar Colorado îşi reveni în simţiri.

— Sărăcuţa maşinuţă s-a făcut praf, vorbi în bătaie de joc Harris. Se apropie de foc şi privi, cu prefăcută părere de rău, golul căscat în perete. Ce bună a fost, mititica! Ea ne-a hrănit pe toţi aici şi ne va umple buzunarele cu parale, nu glumă, în Mexic.

Colorado îşi încercă bruma de forţe rămase, şi dureri surde îl asigurară că este totuşi întreg. Făcu un efort sălbatic să-şi rupă legăturile de la mâini; nu reuşi. Curelele înguste din piele îi pătrunseră mai adânc în carne. Îl încercă un leşin, apoi încă unul. Cei doi nu se mai ocupau de el. Se apropiaseră de stănoaga unde aveau caii legaţi, apoi Allison dispăru în direcţia intrării principale.

Colorado se târî spre foc, iar drumul fu străbătut cu preţul unor eforturi de care nici el nu se credea capabil. Cu mâinile legate, prinse un gătej cu jar la un capăt şi-l ascunse la spate. Fără să pregete, apropie creanga aprinsă de legături. Colorado răbdă arsurile cu un stoicism împins la absurd. O transpiraţie rece îi năpusti fruntea, dar nici un muşchi de pe faţă nu-l trădă. Îşi stăpâni durerile şi puse din nou legăturile pe jar. Chinurile îndurate îl răsplătiră. Una din curele slăbise.

Allison plecase, iar Harris se apropie de Colorado cu pistolul în mână.

— Te scutesc să te îneci, ca un şobolan, Colorado. Prea te-am chinuit, ca să mai râd de tine! Tot nu va şti nimeni cum ai murit. Ce-ai văzut, va dispărea cu tine sub apă. Nu te-ai gândit să ai o asemenea moarte!

Colorado se ridicase în capul oaselor. Pe fruntea lui, două vene păreau gata să plesnească de efortul ce-l făcea. Vederea morţii îi dădea o putere nebănuită. Simţea că renaşte, că este gata să se lupte cu o mie ca Harris.

Banditul îndreptase cu mână sigură pistolul spre pieptul lui Colorado, fără nici un fel de grabă.

— Spune-ţi o rugăciune, Colorado. Am să-ţi fiu naş! rânji la el Harris. Hai, că n-am mult timp.

Ţeava, terminată cu o pată sferică, neguroasă, pe unde urma să iasă plumbul, să i se înfigă în piept, îl ţintea de la câteva picioare.

Harris era amuzat de inutilele eforturi ale lui Colorado să-şi rupă legăturile. Se hotărî să tragă, slobozi chiar glonţul, dar Colorado era liber. Plumbul nu întâlni ţinta, iar Steve aruncă o mână de cenuşă în obrazul banditului. Apoi, dintr-un salt, se afla în picioare, faţă în faţă cu Harris. Mâna acestuia i-a fost imobilizată, arma detună din nou, iar Colorado căzu, sleit de puteri, pe stâncă.

— Până aici ţi-a fost, Colorado! Scoală în picioare! Numai eu te-am mirosit că eşti copoi. Am să-ţi îngrop faima în peştera asta care va lua apă. Stai drept, să te privesc la faţă înainte de a trage. Nu visam să moară de mâna mea un pistolar ca tine. Prea te-ai făloşit cu curajul tău! Şi acum, să-ţi fie de bine, Colorado!

Harris ridică din nou arma, ţintind pieptul lui Colorado.

— Cred că n-am să sfârşesc aici, îl înfruntă Colorado purtând în priviri un gând nebun.

— Nu eşti întreg la cap? Vrei să mori mai iute? Bine, fie!

Ţeava hidoasă se îndreptă din nou spre pieptul lui Colorado. Cocoşul armei se depărtă, spre capătul unei curse de neîmpiedicat.

— N-am de gând să mor în nici un fel, Harris, zâmbi Colorado, stăpân pe el.

Lacul tuna în adâncuri, Harris începuse să fie neliniştit, iar trăgaciul ajunsese la capătul drumului. Colorado râdea sincer, din toată inima.

— Cred că te-a înnebunit gândul morţii, Colorado! Cum n-ai să dai ortul popii? Spune-mi şi mie cum faci, să învăţ şi eu înainte de a te nimici, îl zeflemisi Harris. Îmi place curajul tău, vrei să-ţi mai prelungeşti câteva clipe rămânerea în viaţă?

— Simplu ca bună ziua! Salvarea mea stă în spatele tău…

Harris se întoarse pe jumătate şi în aceeaşi clipă detunară două împuşcături înmănuncheate într-una. Pălălaia născută lumină o bucată din întunecimea grotei, iar silueta fantomatică a lui Pedro se arătă ca un diavol. Lumina focului de armă îl descoperise pe peon aruncat pe solul tare. Când din nou detună arma lui Harris, peonul apăru în altă parte. Râsul demoniac scos de Pedro se sparse de pereţii depărtaţi ai grotei. Harris mai trase odată, iar Pedro se arătă cam la zece picioare, ridicat şi neclintit, cu silueta lui înaltă şi subţire. Harris trase din nou, dar arma sună a fier sec. Mai încercă odată; acelaşi rezultat. Pedro numărase bine.

— Stop, Capitano! Aici ţi s-a surpat drumul! Mergi de spală picioarele la Orantes, racon hămesit care băut la el sangre!

Obrazul lui Harris se înmărmuri. Ultimele întâmplări aproape îl scoaseră din minţi. De la distanţa de unde se afla Pedro, un fulger tăie semiobscurul grotei şi se înecă într-o izbitură surdă. Harris scăpă un geamăt înfiorat. Cuţitul peonului i se înfipsese adânc în piept. Pedro se apropie. Paşii ţăranului spaniol clipociră în apa care fierbea pe mal. Harris căzuse într-un genunchi, corpul său mătăhălos tremură, cuprins de spaimă. Pedro scosese revolverul, fără să se grăbească.

— Destul, Pedro! îl opri Colorado. Cât este el de Harris, un cuţit de peon bine ţintit, îi este de ajuns!

Colorado se apropie de bandit. Citise în ochii acestuia dorinţa de a-i spune ceva. Harris era pe sfârşite. În faţă, i se citeau pustietăţile pe unde va colinda. Înţelesese cine i-a venit de hac, deşi acum totul plutea între ceaţă şi un întuneric desăvârşit. Pedro îi trimisese lovitura de graţie. Viaţa lui continua datorită unei supraomeneşti sforţări de a-şi mărturisi un gând lui Colorado, pe care voia să i-l lase.

Peonul se ţinuse de cuvânt. Ameninţările din faţa zăbrelelor nu fuseseră vorbe goale. Semănaseră cu o proorocire înfăptuită mai curând decât a crezut. Misiva ucigătoare a peonului o simţea arzându-l lângă inimă. Gâtul îl avea ud şi sărat, iar respiraţia i se îngreunase, n-o mai putea duce.

— Gata, Colorado, se chinui să-şi lege cuvintele. M-a terminat. Şi cine? Pedro, râia asta de peon. Auzi cine? N-ai fost tu, Colorado, ci ţăranul ăsta jigărit…

Colorado se aplecă şi văzu că Harris vorbise pentru ultima dată. Îi închise pleoapele, cutremurat de emoţiile ce se ţinuseră lanţ.

Se ridică şi-l cuprinse pe Pedro la piept. Era ameţit de eforturile acelei zile soldate cu sfârşitul neprevăzut al lui Harris.

— Să ne grăbim, senor! Să ieşim iute de tot, cât mai este timp, altfel aici putrezim.

O luară amândoi la goană pe drumul pe care venise Pedro. Apa se înălţa cu viteză uluitoare. Mersul le devenise greoi. Curând apa le întrecu mijlocul, clipocindu-le prin dreptul pieptului.

— Nu putem ieşi pe acolo, ar trebui să înotăm mult pe sub apă, şi nu ştiu dacă putem rezista, senor.

— Ai venit prin chepengul de la cabana lui Allison?

— Da, senor! Acela e singurul drum pe care-l cunosc.

Apa mugea din adâncuri, crescând îngrijorător. Au fost nevoiţi să se caţere pe câteva înălţimi, curenţii formaţi ameninţau să-i tragă în vâltoare. Priviră în jur cu îngrijorare. Singurele locuri spre ieşire erau hornurile ce duceau spre viaţă.

— Pedro, prietene, se pare că lucrurile stau cât se poate de rău. Ai vreo idee?

— Niciuna, senor. Presimt că ne vom îneca ca guzganii în apă. Mi s-a prezis că voi muri lângă un viteaz, senor Colorado.

— Poate nu sunt eu viteazul, Pedro, căută să-l liniştească Colorado, stăpânit şi el de aceleaşi gânduri sumbre. Poate ţi-a încurcat baba, care ţi-a ghicit, planeta.

Apa bolborosea în vârtejuri, iar nivelul lacului creştea ameninţător. Apele afluentului ce se vărsau în Pecos intrau vrăjmaşe, de nestăvilit. În curând le ajunse şi aici la umeri. Colorado fu cuprins pentru puţin de o teamă vagă. Un destin hidos îi urmărea pe toţi bărbaţii din familia lui. Tatăl său avusese doar aceeaşi soartă… Volumul peşterii se îngustase de necrezut. Majoritatea firidelor erau inundate, pe apă pluteau lăzi goale şi o sumedenie de doage de butoaie.

— De înotat te pricepi, Pedro?

— Nu ştiu ce rost ar avea, senor. Întotdeauna m-am temut de apă. Aici, stăm într-un puţ…

— Pedro. Tu nu eşti întreg la minte? Te-am întrebat dacă ştii să înoţi, ori ba?

— Cum aţi spus la urmă, senor!

— Dar să calci apa?

— Numai pământul l-am călcat, senor, iar apa o calc când e mică, şi o trec prin vadul lui Pecos. Dar aici, în peşteră, e apă, nu glumă, senor…

— Să ne mişcăm din locul acesta, eşti în stare, Pedro?

— N-are rost, senor Colorado! Pot să mor şi aici.

— Lasă, Pedro. Hai după mine şi încearcă să pluteşti, se încăpăţână Colorado la gândul ce-i apăruse mai înainte.

— N-are rost, senor. Ascultaţi la Pedro.

— Lasă prostiile, Pedro! ridică vocea Colorado, enervat de încăpăţânarea peonului. Dacă rămânem aici, ne înecăm ca nişte pisoi fără ochi într-o găleată nenorocită.

De voie, de nevoie, Pedro se lăsă târât de Colorado spre mijlocul grotei, în locul unde coborau stalactitele. Apa avea răceala gheţii, pătrunzându-i până la oase. Pedro se lăsă dus de curent, iar Colorado l-a pescuit, trăgându-l lângă o stalactită cu multe neregularităţi. Nivelul apei continua să crească şi distanţa până la plafon se micşora înfricoşător. Colorado se lupta din răsputeri să-l păstreze şi pe Pedro la suprafaţă, ţinându-se cu putere de stalactită.

— Curaj, Pedro! Apa se pare că a încetat să crească. De n-ar fi rece ca gheaţa am suporta-o mai uşor. Dar mi-a mai răcorit rănile din spate. Apa nu mai creşte, Pedro! ţipă Colorado de bucurie ori de furie. Peonul îi scăpă din nou din mână, iar Colorado, credincios lui însuşi, îl pescui, scoţându-l ca pe un prostovol dezumflat. Pentru Dumnezeu, Pedro, încearcă să-ţi vii în fire! Nu-ţi pierde speranţa! Dacă ţii la viaţă, şi aţa cea mai subţire te scoate la liman. Mai ai vreo părere, prietene?

— Să te rogi, senor, abia vorbi Pedro, şi atunci n-ai să te mai zbaţi după viaţă…

— Nu, Pedro! Trebuie să ne gândim. Cum să scăpăm din peştera asta a iadului. Uite, ating cu mâna partea, de sus a grotei. Dar până în vârf, la lumină, mai sunt câteva picioare bune, Pedro. Auzi tu, Pedro. Câteva picioare; dar cum să ne înălţăm, că nu suntem becaţe.

Când un destin implacabil părea că-şi semnase definitiv sentinţa, un lucru nebănuit întoarse lucrurile pe un făgaş neaşteptat. O bubuitură se născu într-o parte a peşterii, iar un val de apă îi rostogoli, lovindu-i de stalactitele vecine. Ajutat de un nesperat hazard, Colorado reuşi să se agaţe de un alt reazim, susţinându-l şi pe Pedro. Lui Colorado ceva îi spunea că totul era spre bine. Puhoiul de apă năboise printr-o spărtură uriaşă, pe unde răzbătea lumina zilei. Toate se petrecură după aceea ca într-un delir prelungit. Se luptară din răsputeri şi nu se lăsară târâţi de apa ce se retrăgea. Nivelul lacului apoi scăzu cu repeziciune. Puhoaiele râului vâjiiră prin spărtură, până când legile care zămisliseră acele forţe îşi pierdură cauza. Colorado se dezlipi de lângă stalactită şi se lasă târât de apa ce-l purta spre ieşirea din grotă. Pedro atârna sub braţul său ca o rufă muiată. Colorado înotă pe firul apei ce se retrăgea. O explozie de lumină venită prin spărtură îi obosi privirile adaptate cu întunecimile grotei. Mai făcu un efort şi ajunse la locul unde apele îşi căutau nivelul. Colorado respiră puternic aerul de afară, genunchii nu-l mai ascultară şi căzu sfârşit, lângă trupul chircit al lui Pedro. Gerry, stareţul şi peonii îi priveau cu ochi măriţi de nemăsurată uimire. Privirile lui Colorado începură să înoate în lacrimile ce-l răzbiseră. Încercatul vânător lua parte la a doua naştere a sa…