Capitolul XVSpovedania plumbilor

Ziua era pe sfârşite şi multe lucruri nu se mai petrecuseră la oficiu. Harris fusese încarcerat în celulă şi îşi omora vremea aruncând pe jos două zaruri. Timber l-ar fi lăsat să flămânzească, dar rânduielile de aici trebuiau respectate. Ajutorul şerifului i-a adus mâncare de la saloon, atât cât prevedea tainul şi altceva nimic. Colorado rămăsese de la un timp pe gânduri. Se plimba prin încăpere cu mersul său drept, fără să poată alege un gând mai desluşit din câte îi frământau creierii. Strada se liniştea, iar copiii cetăţenilor se adunară pe la case. Se lăsa o înserare înşelătoare şi rece. Caii legaţi de stănoagă, din faţa oficiului, îşi făcuseră plinul, însă sfornăitul lui Blaky şi nechezatul pagului lui Colorado, erau semne că bidiviii veghează alături de stăpâni. Iapa lui Timber, răpusă de inactivitate, moţăia cu urechile ciulite, părând că veghează mişcările dereşului banditului.

— Ar fi trebuit să se arate până acum dacă şi-ar fi propus să-l scoată. Ce-or mai fi aşteptând? începu discuţia Gerry. Noi suntem gata să-i întâmpinăm!

— Vor ataca, se vede, la noapte, amigo! Asta este mai posibil! îşi dădu glas părerilor ce le rumega până atunci Colorado.

— Ăsta n-a scos o vorbă, de parcă i-a căzut limba. Şi-a ferecat teascul, n-am ce zice, prietene. Dacă nici la noapte nu se întâmplă nimic, trebuie să limpezim noi această afacere. Nu mai suntem singuri. Iar probe avem, slavă Domnului, destule… Harris va urca în arţar cu funia de gât, să plătească atâtea ticăloşii câte a făcut în viaţă.

— Bine ar fi, Gerry, să-i prindem pe ticăloşi vii, îşi urmă cu voce tare gândurile Colorado. Avem nevoie să cunoaştem cât mai multe despre Pearson şi Allison.

— Oricum, Harris nu mai se scaldă în apele lui, vorbi în şoaptă Gerry. Abia se târâie prin cuşcă. Pare un leu îmbătrânit cu dinţii roşi de carii şi ochii vestejiţi…

Timber, la rândul său, îşi muncise creierul în fel şi chip, să-l tragă de limbă pe Harris. Aşezat pe un scăunel, îşi încropise o figură de pastor, cu ochii trişti şi melancolici.

— De ce nu-ţi vâri sfaturile mele în dovleac, Harris? E spre binele tău! Zău că-ţi vreau binele! Ţi-o spun eu, Timber! Un păcat mărturisit e pe jumătate iertat. Asta e la mintea cocoşului. Aici, în Blue Town, cetăţenii sunt omenoşi şi largi la suflet…

Harris tăcea, trăgând fumuri adânci dintr-o ţigară răsucită într-o foaie de jurnal. În cele din urmă, plictisindu-se de vorbele ce se voiau blânde şi iertătoare ale lui Timber, îşi abătu privirea spre podea.

— Ei, dă-ţi drumul la suflet! Nu te mai codi! îl împingea spre spovedanie Timber. Cu cât îţi laşi slobod mai repede sufletul, cu atât vei merge mai curat la groapă. Spune unde aţi ascuns banii şi cum ai ajutat la căsăpirea lui Warner şi Travie?

Harris plictisit scuipă printre dinţi la rădăcina unei gratii înfipte în duşumea, apoi îşi înfierbântă uitătura…

— Mă crezi un mare prost, Timber. Ai vrea să-mi dau drumul la gură, aşa cum pofteşti tu? Cauţi pureci pe strigoi, cioclule! Îţi toci pe gratis bunătate de limbă! Aşa prost mă socoţi, să mă descoşi, să aveţi cu ce să mă înfundaţi? Îţi închipui că mi-au mâncat şoarecii de sub pălărie, să nu-mi pot ţine gura?

— Uite, vezi, asta-i meteahna ta, Harris! N-ai încredere în oameni. Şeriful şi chiar eu îţi vrem binele. Tu orbecăi în întuneric şi crezi că necuratu’ care te stăpâneşte te va scoate la mal. Nu te eliberează de păcate nimeni, Harris! Uite, ai trecut de mijlocul vieţii şi e momentul să alungi pramatia din tine, care te stăpâneşte…

Harris tăcea, făcându-se că nu-l vede.

— Tu nu pricepi că-ţi vreau binele, stărui Timber. Chit că-mi omor gura cu tine până hăt-târziu, nu mă dau bătut. Sufletul îţi este apăsat şi-l striveşti sub şa, Harris! E la mintea cocoşului că ai fumat pipa păcii cu alde Allison şi nu-l vei da în vileag. Îmblânzeşte-ţi sufletul şi dă pe faţă atunci partea ta de vină! Gerry a promis că va cere la Fort Saint să-ţi aprobe o pedeapsă mai uşurică. Hai, zi-ne cine a pus la cale căsăpirea lui Warner? De zici tot adevărul, scapi de ştreang. Un glonţ, şi nici nu ştii când ai dat ochii peste cap…

— Nu-i rea oferta, râsul cioclilor! Eşti tare blând! Eşti bun la suflet ca mătrăguna în cozonac.

Timber asudase de strădania făcută şi se gândea că trebuie să se odihnească. Harris nu era dispus să vorbească. Ziua se apropia de capătul ei, iar umbrele înserării se furişaseră prin oficiu. Nu era lucru uşor cu Harris. Bătrânul ajutor mai spera totuşi, cu răbdarea unui castor, să-i smulgă până la urmă câteva mărturisiri.

— Oricum, Harris, dacă te descarci de păcat vei fi mai uşor pe lumea cealaltă. Ascultă la mine, c-am îngropat atâţia! Altfel ai să-ţi cari cu tine păcatele pe unde ai să orbecăi ca un strigoi cotonog năpădit de albeaţă! Dacă te spovedeşti, vei avea sufletul uşor, ca pitulicea când se împerechează pentru ouat.

— Baţi câmpii cioclule!

— Te vei simţi uşor, Harris! Ascultă-mă pe mine, băiete!

— Văd că ţi-au mâncat pe săturate şoarecii de sub pălărie, cioclu afurisit! Lasă-mă să mă culc, caraghiosule!

— Ai o inimă colţuroasă ca bolovanii din drum! Dar tot mie ai să mi te spovedeşti, fiule. Tot eu, Timber, am să te dezleg de păcate…

Se însera din nou. Stelele urgisite sclipiră palid şi înfricoşate pe cerul Orăşelului Albastru. Ajutorul de şerif se păstra îngândurat lângă gratii: Harris, plictisit, îşi scoase câteva degete de tutun de sub centironul lui din piele, şi-l vârî într-un cotlon al gurii, pornindu-se pe mestecat. În pragul uşii apăruseră vreo patru peoni, ţinând în mâini flintele lor vechi. Ultimele sfaturi de luptă fură transmise la iuţeală de către Gerry. Fiecare dintre ţăranii spanioli se îndreptă spre locurile de pază stabilite. Pe la biroul oficiului mai trecură să-i dea bineţe lui Gerry, Olson, Clarke şi Shadow. După ce primiră sfaturile şerifului, se mistuiră în lungul străzii mari, ca înghiţiţi de vârcolaci… Gerry alesese locurile de veghe, sfătuit de Colorado, la umbra câtorva prispe. Orice mişcare suspectă urma să fie anunţată la oficiu.

În saloonul lui Pearson, câţiva cowboys, veniţi de la ranchuri, beau cu peonii bere de Bruxelles la mese. Anotimpul călduros era pe sfârşite, iar ceilalţi obişnuiţi ai localului consumau whisky şi porter. Timber şedea tot pe lângă Harris, şi mai intrase cu el în discuţie de câteva ori. Din nou îl sâcâia pe Harris.

— Te las să te odihneşti, Harris! Văd că-ţi aştepţi prietenii şi ne pregătim să-i primim cum se cuvine.

— De nu veţi zbura cu toţii, hărţuiţi ca alunarii de ereţi! Mai ales tu şi cotoiul ăsta beţiv! şeful tău!

— Dacă apar prietenii tăi întru rele şi se lasă cu păruială, să ştii că s-ar putea s-o ştergi peste frontieră neîmpărtăşit! Aşa că, dă-ţi drumul la gură, să te spovedeşti! vorbi Timber mai oţeţit.

— Când vor strănuta cu plumbi ai mei, vă veţi pierde şi baierele de la pantaloni! Hi! Hi! Hi!

— Eşti nebun de-a binelea, Harris! îi sări ţâfna lui Timber. Cine să se ascundă, mă, lemn găunos? Cine? Timber, ajutorul lui Gerry? sau şeriful, care te-a bătut măr la Allison, la ranch? Sau poate Colorado să se sperie? Ha! Ha! Colorado să se ascundă! Cu o sută de sceleraţi să veniţi şi tot vă facem tocătură pentru budincă, şacali neisprăviţi! Sau poate Timber să se sperie? Ha! Chiar de am rămâne singuri noi faţă-n faţă, tot eu te îngrop. Să fii sigur de asta! Altfel ce te-ai face, coiot plin de rapăn, dacă ţi-aş muri înainte? Ai putrezi, sceleratule, şi ţi-ar aduna hoitul din cuiburile puturoase ale vulturilor pleşuvi să vii cu el la judecată.

— Ce ţi-aş mai gâdila cocoaşa de n-aş fi după gratii, cioclule! vorbi înveninat Harris.

— Te-aş da la viermi, ripostă Timber. Îţi vorbesc de o oră şi văd că ai tunel prin urechi. Rămâi învârtindu-te şi lasă-mă să dorm până vin zevzecii tăi. Vedem noi care pe care! Ha! Ha! Păcat de geamurile care au mai rămas la Billy, altele nu mai sunt pe aproape… se adresă el şerifului, pornindu-se subit pe râs.

Lumina lămpii de petrol era zgârcită şi abia ajungea prin ungherele oficiului. Timber uitase să fasoneze fitilul, iar mucul abia scânteia în reverberul ciupit ca de vărsat. Gerry şi Colorado ascultaseră amuzaţi la taclalele celor doi. Şi de n-ar fi fost aşteptarea atât de apăsătoare, ar fi putut spune că s-au distrat pe cinste. De vreo câteva ori Gerry şi Colorado ieşiseră în stradă, să vadă dacă se simte ceva suspect. Ultima oară duseseră şi caii la adăpost după zidul de chirpici, lângă fierăria lui Weslley. Când luminile caselor se mistuiau pe rând, dinspre Colţii Şacalului se auzi un zgomot de copite, înfundat, apoi tropotul se apropie, stingându-se în faţa oficiului. Călăreţul descălecă, prinse calul de stănoagă şi din doi paşi fu în prag. Gerry şi Timber recunoscură în călăreţ pe Dick. Băiatul era înspăimântat, năclăit de praf şi sudoare, iar obrazul îi era încrâncenat de furie. Cu greutate reuşiseră cei de aici să înţeleagă despre ce este vorba. Din torentul de cuvinte, pricepură că se trăsese asupra lui câteva focuri din dreptul Colţilor Şacalului. Dick arăta tunica găurită în vreo două locuri. Împuşcase şi el, şi bănuia că a rănit pe unul din cei ascunşi după stânci. După ce se mai linişti, aflară pricina goanei lui la oficiu. Annie plecase de dimineaţă de la ranch, iar Cecilly îl trimisese să-l întrebe pe Gerry, de ce n-a lăsat-o să se întoarcă. Întrebarea lui Dick căzuse ca un trăsnet în oficiu. Toţi amuţiră, afară de Harris. Banditul trăsese cu urechea, iar acum radia de cele auzite.

— Acu’ să te văd, cioclule, pe unde scoţi surtucul! E vremea să ai grijă de sufletul tău! Ţi-a sunat ceasul! Vino încoa’ să te dezleg eu de păcate pe tine. Numai să n-adorm după primul verset…

— Gura, coiot blestemat! Gura, că-ţi crăp capul! îl ameninţă Timber apropiindu-se de cuşcă.

— Hi, hi, v-au răpit puicuţa! Au dus-o la Allison la ranch. De nu-mi daţi drumu’, îi taie capu’ cu satâru’. Aşa a fost înţelegerea…

— Deci, lucraţi mână în mână, Harris! Ştirea asta îmi trebuia, îi râse în nas şeriful Gerry.

— Ţi-ai dat arama pe faţă, Harris! Ziceai că nu pot să trag cu ochiul în cărţile tale, coiot mâncat de râie! ţipă Timber la el. Am să te leg de craca cea mai joasă, ca să-ţi roadă câinii picioarele, nespălatule!

Gerry şi Colorado erau din cale afară de mulţumiţi. Au ieşit în prispa oficiului să poată gândi în linişte. Mai mult ca oricând, erau atenţi la orice mişcare suspectă. Dick şedea la o parte şi asculta. Deci, nu mai era nici o tăgadă; la Allison era ascunzătoarea. Colorado nu-şi mai găsea astâmpăr. Îşi aprindea ţigară de la ţigară, pradă unei tainice furii. Deci, acolo ar fi fost în deplină siguranţă, în bârlog la Allison. Tot acolo trebuie să fie şi… Colorado nu-şi mai mărturisi gândul. Se opri aici. Se felicitau amândoi de ideea lui Gerry să-l cheme pe Dick de la ranch.

— Locul cel mai sigur este la Allison, Gerry. Este clar, pe cinstea mea, că banda nu începe cu Harris. Bănuieşti şi tu unde-şi au ascunzătoarea. Pedro mi-a spus câte ceva despre tainele ţinutului, şi nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc. De fapt, am vorbit şi amândoi pe unde ar putea fi.

Gerry gândi că ranchul n-avea o situaţie strălucită. Singurul bărbat rămas era Lowel: nu trecuse mult peste cincisprezece ani, dar se putea bizui pe arma lui de foc. Dar era singur, cu cei câţiva oameni ai ranchului.

Pedro sosi şi el, călare de această dată pe un catâr bine clădit, fiind pe departe cu totul altceva decât măgăruşul de toate zilele. Schimbase negustoria cu două pistoale, pe care le vârâse în tocurile de piele. Îşi mai procurase o carabină aproape nouă ce lucea în oblâncul şeii. Din două vorbe înţelesese neliniştea ce plana la oficiu. Se făcu aproape imediat nevăzut şi reveni cu şase concetăţeni înarmaţi cu flinte lungi şi pistoale. Pe feţele peonilor se citea hotărârea de a răzbuna nedreptăţile îndurate de la înrăiţii locului, cărora le lucrau pământul pe nimic.

Gerry şi Dick îmbrăcaseră peste ce aveau straiele a doi peoni şi, aşa deghizaţi, încălecară pe cai şi o porniră în galop spre ranch. Au făcut un ocol mărişor, evitând drumul dintre stâncile Şacalului. Ieşiră aproape de gater, pe o potecă rar folosită, ce urca la ranchul lui Mulligan. L-au găsit pe băiat extrem de neliniştit. Bănuia că se pregătesc lucruri ciudate. Lowel baricadase uşile şi se pregătise de un eventual atac. Faptul că nici Dick nu se întorsese repede, cum i-a promis, îi înteţise lui Lowel temerile. Cecilly şi Annie se găseau în deplină pază la Murphy, la ranch.

După ce-i explică lui Lowel pe scurt ultimele întâmplări, Gerry verifică măsurile luate pentru apărarea ranchului. Pedro le oferise un nesperat ajutor. „Opt ţevi de foc, cu muniţie din belşug, ascunse după metereze, nu pot fi uşor biruite”, gândi Gerry văzându-i pe fiecare ocupând posturile de luptă indicate de el. Îi povăţui să nu lase pe nimeni să se apropie de casă. Mai organizară şi un serviciu de gardă. Când socoti că totul este în ordine, le strânse bărbăteşte mâinile şi-şi luă rămas bun de la noii apărători.

La întoarcere, Gerry dădu înapoi hainele peonilor care-l aşteptau dârdâind de frig într-o cămăruţă a oficiului. Colorado fu găsit măsurând încăperea, fără ca Timber să-şi poată aminti, de când face acest lucru. Nu-l văzuseră niciodată aşa agitat. Fuma, mai mult muşcând din ţigară… Harris, în schimb, dormea sforăind de mama focului. Pe patul şerifului, Timber moţăia în lege. Lampa îşi afumase gâtul, iar restul arzând al fitilului sticlea în încăpere ca ochiul unei pisici la pândă. În câteva cuvinte, Gerry explică ce făcuse la ranch. Îi relată că la întoarcere s-a abătut pe la Murphy şi că totul a fost lăsat în ordine.

— Şerifule, aş vrea să-ţi mărturisesc unele lucruri pe care ţi le-aş fi spus mai târziu, vorbi tulburat Colorado, căutând privirile lui Gerry.

Şeriful tăcea, pradă gândurilor. Ieşiseră în prispă, căutând răcoarea nopţii. Cutreierat de îndoieli, aştepta orice sfat, orice idee salvatoare, să poată ataca pe bandiţi în vizuina lor.

— Mă asculţi? abia auzi Gerry întrebarea faimosului pistolar.

— Sunt numai urechi, prietene, ridică şi el capul, simţind că va auzi ceva important.

— Gerry băiatule, eu, ştii şi tu, eu şi cu Annie ne iubim! Am jurat amândoi în faţa lui Dumnezeu să nu ne despărţim niciodată în viaţă… După renghiul ce l-ai jucat astă-seară lui Harris simt nevoia să-ţi mărturisesc acest lucru.

Vorbele lui, scăpate în acele momente de tensiune, îl tulburară pe şerif. O linişte încărcată de frăţie bărbătească se aşternu între ei. Destăinuirea lui Colorado îl mirase şi nu prea. O aşteptase chiar mai de mult. Lucrurile nu-şi urmaseră făgaşul aşa cum ar fi trebuit. Colorado dispăruse hăituit de bandiţi şi nu mai dăduse de atunci nici un semn de viaţă…

— Cum îţi spuneam, şerifule, Annie mi-a jurat credinţă şi supunere! Că nici după moartea mea nu se va gândi la altul…

Gerry asculta, fără să poată formula o părere. Fusese îngrijorat peste măsură de dragostea Anniei pentru Billy King. Se pregătea chiar să-i spună lui Colorado câte ceva despre cele ştiute de el.

— Cred că te surprinde, şerifule, dar Annie cunoştea că m-am întors în Blue Town cu mult înainte de atacul băncii, continuă netulburat Colorado.

Gerry abia acum făcu ochii mari. Pe faţa lui se năştea o mirare ce creştea pe măsură ce Colorado continua să vorbească.

— După ce am sosit la Blue Town, i-am dat de ştire, cum îţi spuneam, Anniei, şi ne-am întâlnit la Pedro. Tu te găseai încă pe drum. Când se terminase afacerea pusă la cale împotriva lui Paulo, ai sosit şi tu. Mai înainte i-au lichidat pe Warner şi Travie. Acestea sunt lucruri pe care le cunoşti foarte bine. Pedro a fost intermediarul care a ţinut legătura între Annie şi mine.

— Nu mă mai miră absolut nimic, Colorado, răspunse Gerry într-un târziu. Înainte de a pleca, am presimţit că între voi e ceva. Mi s-a părut ciudată purtarea Anniei încă de atunci.

— Nu, prietene, nu m-am ferit de tine. Nu s-a putut altfel. Eu am venit aici pentru o treabă destul de importantă. Ai bănuit poate şi tu, iar dacă aş fi rămas la voi, la ranch, sau aici, în Blue Town, s-ar fi năruit totul. Am mers tot timpul îmbrăcat în peon şi nu s-a ferit nimeni să vorbească în prezenţa mea. Aşa am putut afla, – şi Colorado îşi micşoră vocea aproape de şoaptă – că Billy King este o mare canalie, poate cea mai mare din câte a trăit vreodată în Texas. Este urmărit pentru două jafuri în Mexic şi un omor în Arizona. Numele lui adevărat este Manuel Moreira. O parte din viaţă şi-a petrecut-o în Mexic, dar prin Vera Cruz, nu aşa cum s-a scornit pe aici. Se pare că Warner era să descopere totul, şi acest lucru i-a grăbit sfârşitul. Iar Allison, Harris şi Pearson fac parte din banda lui. Au venit aici, în Blue Town, să se căpătuiască. La început intenţionaseră să se facă oameni de treabă, să se lase de ticăloşii. Voiau să-şi spele conştiinţa, dar în loc să folosească apele albastre ale Pecosului, s-au scăldat în lături. Şi tatăl tău a fost împuşcat fiindcă aflase, din câte bănuiesc, un lucru care ducea la închisoare pe careva dintre ei… Dar deocamdată să ne oprim aici, mai ales că nici eu nu cunosc mai mult, iar probele ce le deţin sunt insuficiente. Ideea cu poliţa a fost tot a lui Billy King, e clar. A căutat un pretext să-i atragă atenţia Anniei asupra mărinimiei lui. Când a simţit că Warner îl va înfunda, l-a lichidat pe şerif, întrucât devenise incomod. Iar bietul Paulo a fost ţapul ispăşitor, ca să poată încheia într-un fel afacerea… Dar acum îmi este tare frică, prietene, că Billy King s-a grăbit şi a şters-o în Mexic, deşi nu se poate opri acolo. În Mexic este urmărit, şi nu poate face nicidecum purici.

— Şi totuşi, Steve, cred că un lucru rămâne totuşi neclar. Ce te face să crezi că Warner ştia ceva şi că trebuia neapărat să moară? întrebă nelămurit Gerry.

— Să-ţi mai aduc dovezi, şerif? Warner primise afişul ăsta! Abia atunci Colorado scoase din buzunarul bluzei un afiş dreptunghiular, cu poza unui bandit pe capul căruia era pus un premiu de cinci mii de dolari. L-am găsit în coburul şeii calului şerifului Warner. Priveşte bine, prietene! Dacă-i adaugi mustaţă, este Billy King în carne şi oase. Puţin mai slab şi cu zece ani mai tânăr. Nimic în plus, nimic fără! Warner primise afişul de la marshall-ul din Sacramento. Când aflase şi de poliţă, venise întins să-l înfunde întâi pe Pearson. Este adevărat, continuă Steve, că Tom Mulligan se împrumutase la joc cu cincizeci de dolari.

Restul de zerouri le-a adăugat după ce l-au lichidat. Avusese loc chiar puţină ceartă între bandiţi. Pearson vă vrea pământul, iar Billy King pe Annie. Omorându-i şi pe oamenii legii, au scăpat vremelnic de ştreang. Păcatul însă nu rămâne niciodată veşnic tăinuit… De Billy n-a vorbit nimic Warner în Fort-Saint. Nu era sigur şi avea frică de bancher. Cât despre Dona Hilda, îţi pot spune că ştie destule lucruri, iar Billy King, în orice moment poate să hotărască înlăturarea ei…

— Eşti informat mai bine ca mine, prietene! I se întipări o sinceră admiraţie pe obrazul lui Gerry. Ai reuşit, în straiele peonului, să afli mai mult decât proaspătul şerif din Blue Town, Gerry era cu adevărat uimit şi îşi căuta carabina, să cresteze în patul armei al treilea şanţ.

— Şerifule, să nu dăm o preţuire mai mare unui fapt decât îl merită. Buxton este prieten cu peonii. Şi ţie îţi este credincios. Mama lui a fost, din câte cunosc, fată de peon. S-a măritat cu tatăl lui Buxton în Mexic. Au venit apoi aici, iar bătrâna lui trăieşte printre peoni. D-asta n-a aflat Pearson că ibovnica lui îţi este drăguţă…

Lui Gerry nu-i cam venea la socoteală că Steve aflase de toate aceste amănunte. O roşeaţă îi coloră pomeţii obrazului. Că Buxton era omul de încredere al Donei Hilda chiar îl bucura!

— Mă uimeşti, Colorado! Nici nu mai este nevoie să mă întrebi ceva. Văd că eşti la curent cu toate.

— Sst! Lasă asta acum! Am prieteni credincioşi în Blue Town. Iar peonii lui Pedro şi-ar da viaţa pentru adevăr! În ultimii ani au avut de suferit, nu glumă, de la lichelele pripăşite prin aceste meleaguri. Li s-au luat pământurile, li s-a dat foc la recolte, au fost atacaţi de bandiţi ori de câte ori n-au părăsit de bună voie locurile de agricultură. I-au înjunghiat noaptea şi ziua printre Colţii Şacalului. Au vrut să-i alunge pe toţi. Să-i îndepărteze în Est sau să-i expedieze dincolo de Rio Grande, în Mexic. Multe din ele le cunoşti şi chiar le-ai văzut şi tu, Gerry. Le-au transformat livezile şi terenurile de agricultură în păşuni şi în ocoluri pentru vitele furate. Pământul lui Allison şi al lui Harris se întinde cât vezi cu ochii, să nu-i poată privi nimeni cum înseamnă viţeii şi vitele furate din valea râului Pecos, cu dangaua lor mincinoasă. Să te ţii, ce zăpuşeală va fi mâine la Allison! Peonii sunt ca într-un crater aprins. Sunt sigur că zilele lui Allison şi ale lui alde Harris sunt numărate. Niciunul din ei nu va scăpa nici în gaură de şarpe fără o gaură în corp, care nu ştiu cum ar putea fi peticită…

Noaptea se târa chinuitor de greu. Ţipetele unor păsări ciudate se auzeau în întuneric la intervale precise de-a lungul străzii mari. Paza peonilor funcţiona ca pendula din odaia în care locuia Colorado… Şi acolo, la fiecare jumătate de oră, doi fierari loveau fierul pe nicovală. În timp ce o melodie săracă, din câteva note, îl îndemna pe vânător să bată tactul pe geamul ferestrei.

Şeriful înţelesese că aceşti peoni credincioşi deveniseră un adevărat scut. Mult mai greu a fost să strângă câţiva cetăţeni din Blue Town, să le dea o mână de ajutor.

Afară de băieţii întorşi de la Defileul Morţii, se oferiseră fierarul Weslley şi flăcăii lui, tipograful Turnney care, spre surprinderea lui Gerry, se cunoştea de acum cu Steve, învăţătorul Guernnsey, Brown, fostul vânător de bizoni, şi încă vreo doi negustoraşi mărunţi. Mai toţi ceilalţi căpătaseră subit câte o meteahnă care-i reţinea pe la gospodării, sau urmau să ia armele din cui numai dacă nu-i va putea birui singur şeriful, că pentru această treabă îl plăteau.

Liniştea acelei nopţi pătrunse şi în sufletul lui Gerry. Înţelese că erau mult mai puternici decât speraseră să fie în această luptă… Annie şi Cecilly erau în siguranţă, iar ranchul era păzit. Lângă el simţea bătând inima lui Colorado; împreună, reprezentau o neîntrecută stavilă.

Colorado se întinsese peste pătura cazonă aşternută pe somieră şi privea tavanul din scânduri vopsite în ulei. Harris se făcea că doarme în patul din celulă, iar Timber sforăia zdravăn. Pe stradă şi în jur, la perioade regulate, se mişcau umbre prietene. Aceleaşi ţipete nevinovate de păsări răsunau de la porţile orăşelului până la biroul şerifului Gerry…

Când zorile abia răsăriseră în stejarii ruginii înşiraţi în lungul lui Pecos spre Rio Grande, cei doi prieteni îşi spălară feţele cu apă proaspătă şi-l puseră pe picioare pe Timber, care abia se lăsase trezit. Făcuse el ultimul rond, şi moţăia încă. Îi explicară planul pe care-l chibzuiseră amândoi, iar Timber îl votă fără să pună întrebări. Vorbiră în şoapte că abia se înţelegeau, şi oricât şi-ar fi ciulit Harris urechile, tot n-ar fi auzit o iotă.

Timber abia îşi terminase ospăţul, când Pedro înarmat până-n dinţi apăru în cadrul uşii, urmat de o ceată de peoni. La foarte scurt timp, Murphy, însoţit de câţiva băieţi de la ranchuri, opriră brusc caii în faţa oficiului. Pe moment se aşezară sub ordinul şerifului. Mai sosiră Weslley cu flăcăii săi, Turnney, Brown şi Guernnsey. Puterea trupei şedea totuşi în numărul mare al peonilor, toţi înarmaţi cu flinte lungi. Gerry, în câteva cuvinte le spuse tuturor ce cunoştea el şi Colorado până în acel moment. Ca vorbele să aibă mai mult crezământ, despături hârtia, şi mutra lui Billy King trecu prin mâinile muncite ale celor de faţă. Un murmur de furie însufleţi ceata ţăranilor şi a cowboy-ilor. Câteva ameninţări pătimaşe au fost rostite în faţa oficiului. Oamenii se jurară să le vină bandiţilor de hac. Starostele îl strânse pe Pedro în braţele sale osoase, încă puternice. Îi încredinţa lui conducerea peonilor pentru lupta pe viaţă şi pe moarte ce urma să aibă loc.

La o poruncă a lui Gerry, câţiva încălecară să-l aducă pe Billy King. L-au căutat şi pe stăpânul saloonului, dar Pearson dispăruse ca risipit în vânturile pustiilor. În saloon nu găsiră decât pe Dona Hilda, Buxton şi oamenii casei. Dansatoarele au scos capetele ciufulite prin uşă, bodogănind că niciodată nu se pot odihni ca lumea în acel oraş.

Când ziua începuse să-şi deschidă pleoapele, iar zorii se revărsaseră, toţi câţi erau, învăluind cu o lumină sângerie Blue Town, mica trupă, având în frunte pe Gerry, Colorado şi Pedro suiau Colţii Şacalului. Timber împreună cu doi peoni, rămăsese să-l păzească pe Harris. De acum puteau să-l spovedească plumbii şi nu el, care s-a îngrijit de atâtea suflete ce populau iadul şi raiul deopotrivă…