În mintea mea se deapănă icoane

Din ce în ce tot mai extravagante;

Mă văd în echipaje elegante

Împodobite în luciuri de blazoane.

Pe cai și-n litiere văd baroane

La gât cu sclipitoare diamante.

Iar eu pudrat alăturea de-un fante

Admir vârtejul sec de milioane.

Eu sunt marchiz și tu-o castelană;

Și când tu-mi zbuciumi inima-mi sărmană,

Lăsându-te la pieptul fiecărui,

În față-ți mă înclin cu-o reverență,

Și mă întorn râzând, pe când tu stărui

În urma mea: „Ah, ce impertinență!”