XXVI.

Clare era acasă. În primele minute, fiecare dintre ele evită să vorbească despre necazurile celeilalte, dar până la urmă Dinny o întrebă:

— Ei bine?

— Nu-i deloc bine. Am rupt-o cu Tony… nervii mei sunt zdruncinaţi şi ai lui sfârtecaţi.

— Vrei să spui că dânsul…?

— Nu. I-am spus numai că nu pot să-l mai văd până nu se termină cu toate. Când ne întâlneam, ne învoiam să nu vorbim nimic despre chestiunea în cauză; dar ştii cum e, îngrijorarea scotea întruna capul şi iar o luăm de la început.

— Trebuie să fie teribil de nefericit.

— Este. Dar n-o să dureze mai mult de trei-patru săptămâni.

— Şi după aceea?

Clare râse, un râs lipsit de veselie.

— Nu zău, Clare?

— N-o să câştigăm, aşa că nimic n-o să mai aibă importanţă. Dacă Tony o să mă vrea, o să-l accept. Va fi ruinat, aşa încât îi datorez acest lucru.

— Eu cred, răspunse Dinny rar, că nu m-aş lăsa afectată în nici un fel de rezultatul procesului.

Clare, aşezată pe canapea, o privi cu ochi mari.

— Asta sună aproape prea raţional.

— N-are nici un sens să-ţi susţii nevinovăţia, dacă n-ai de gând s-o duci până la capăt, indiferent de evoluţia procesului. Dacă ţi se dă câştig de cauză, aşteaptă până poţi divorţa de Jerry. Dacă pierzi, aşteaptă până când divorţează el. Lui Tony n-o să-i strice să-ţi limpezeşti sentimentele.

— Jerry dacă-şi vira în cap, e suficient de abil ca să nu-mi furnizeze nici o dovadă împotriva lui.

— Atunci, să sperăm c-ai să pierzi. Prietenii tăi vor continua să-ţi acorde încredere.

Clare înălţă din umeri.

— Crezi?

— O să am eu grijă de asta.

— Dornford l-a sfătuit pe Tony să-i comunice totul lui Jack Muskham înainte de începerea procesului. Ce părere ai?

— Aş dori să stau mai întâi de vorbă cu Tony Croom.

— Bine, dacă treci pe aici astă-seară, ai să-l vezi. În fiecare sâmbătă şi duminică la ora şapte seara se înfăţişează în faţa casei şi stă şi se uită la mine. Ciudat!

— Ba nu. Foarte natural. Ce faci azi după-masă?

— Voi călări împreună cu Dornford în Richmond Park. Acum fac în fiecare dimineaţă o partidă de călărie alături de el. Aş vrea să vii şi tu, Dinny.

— N-am echipament şi n-am muşchi.

— Iubito, adăugă Clare sărind de pe canapea, a fost îngrozitor cât ai zăcut tu bolnavă. Ne-am simţit atât de prost! Dornford aproape că-şi ieşise din minţi. Acum arăţi chiar mai bine decât înainte.

— Da, am devenit mai pneumatică.

— O! Ai citit cartea aceea? 88

Dinny făcu semn din cap că da.

— Trec pe aici deseară. La revedere; fii binecuvântată…!

Era aproape şapte când ieşi pe nesimţite din Mount Street şi o porni rapid spre Garaje. Trona o lună plină alături de luceafăr, pe un cer încă luminat. Intrând pe aleile pustii ale garajelor prin colţul dinspre vest, îl zări numaidecât pe tânărul Croom stând în faţa uşii cu numărul doi. Aşteptă până-l văzu plecând, şi atunci o luă la goană în josul aleii, pe după colţul din celălalt capăt, ca să-i iasă în faţă.

— Dinny! Ce plăcere!

— Mi s-a spus că te pot găsi privind la „Regină”.

— Da, ochii nu cunosc oprelişte.

— Putea fi şi mai rău.

— Eşti complet restabilită? Probabil că ai răcit în City, în ziua aceea afurisită.

— Hai să mergem spre Hyde Park. Voiam să te întreb în legătură cu Jack Muskham…

— Am oroare să-i spun…

— Vrei să vorbesc eu cu el?

— De ce s-o faci tu?

Dinny îl luă de braţ.

— Mi-e un fel de rudă, prin unchiul Lawrence. Şi-apoi am avut prilejul să-l cunosc. Domnul Dornford are perfectă dreptate; depinde foarte mult de momentul când i se va spune şi de ce i se va spune. Dă-mi voie s-o fac eu!

— Nu ştiu… realmente nu ştiu ce să fac.

— Oricum, doresc să-l revăd.

Tânărul Croom se uită la ea.

— Nu ştiu de ce, dar asta nu cred.

— Pe cuvântul meu de indian cinstit.

— E grozav de frumos din partea ta; fireşte că tu o poţi face mult mai bine decât mine, dar…

— Atunci ne-am înţeles.

Ajunseseră în parc şi mergeau pe lângă gard, în direcţia Mount Street.

— I-ai văzut des pe avocaţi?

— Da, mărturisirile noastre sunt înregistrate. Urmează interogatoriul.

— Cred că m-ar amuza un interogatoriu, atâta timp cât am de gând să spun adevărul.

— Ba nu, pentru că sucesc şi învârtesc tot ce le spui, şi-apoi tonul vocii lor! Am fost într-o zi la tribunal şi am ascultat. Dornford i-a spus Clarei că n-ar lucra la tribunalul de divorţuri pentru tot aurul din lume. E un tip foarte serios, Dinny.

— Da, răspunse Dinny, privindu-i faţa ingenuă.

— Nici avocaţilor noştri nu prea cred că le place treaba asta. Nu-i genul lor. Roger „cel mai tânăr” e un tip elegant. Crede că spunem adevărul, pentru că-şi dă seama cât de rău îmi pare că ăsta-i adevărul. Am ajuns la colţul tău… Mă duc să colind prin Hyde Park, că altfel n-am să pot dormi. Ce lună superbă!

Dinny îi strânse mâna.

Când ajunse la uşă, îl văzu cum stătea încă în locul unde-l lăsase şi că-şi înălţa pălăria, salutând-o pe ea, sau salutând poate luna, n-ar fi putut spune…

După afirmaţiile lui Sir Lawrence, Jack Muskham avea să fie la sfârşitul săptămânii la Londra; avea acum un apartament în Ryder Street. Dinny nu-şi făcuse gânduri când fusese vorba să bată tot drumul până la Royston, ca să-l vadă pe Muskham în legătură cu Wilfrid; dar el ar fi putut să cadă pe gânduri văzând-o că-l vizitează în Ryder Street, în legătură cu tânărul Croom. De aceea, a doua zi la ora prânzului, îi telefonă la clubul Burton.

Vocea lui o făcu să simtă iar şocul ultimei lor întâlniri lingă coloana York.

— Dinny Cherrell la telefon. Aş putea să vă văd în cursul zilei de azi?

Răspunsul veni după un timp.

— Hm… desigur. Când?

— Oricând vă convine dumneavoastră.

— Locuiţi în Mount Street?

— Da, dar aş prefera să vin la dumneavoastră.

— Bine… hm… aţi…? Doriţi să luaţi ceaiul în apartamentul meu din Ryder Street? Cunoaşteţi numărul?

— Da, vă mulţumesc. La ora cinci?

Când se apropie de apartament, trebui să-şi adune tot curajul. Ultima oară îl văzuse rostogolindu-se în toiul luptei cu Wilfrid. Dar în afară de aceasta, pentru ea Muskham însemna stânca pe care eşuase iubirea ei. Dacă nu-l ura, era numai din cauză că nu se putea împiedica să-şi spună că ostilitatea lui faţă de Wilfrid se datorase ciudatei simpatii pe care i-o nutrise ei. Ajunse mergând iute şi gândind încet.

Uşa îi fu deschisă de o persoană care, evident, îşi îndulcea zilele de declin închiriind camere unor oameni de talia celor al căror valet fusese pe vremuri. O conduse la etajul doi.

— Domnişoara… hm… Charwell, domnule.

Înalt, uscăţiv, lenevos, la fel de elegant ca întotdeauna, Jack Muskham stătea în picioare lângă fereastra unei camere destul de plăcute.

— Ceaiul, te rog, Rodney.

Veni spre ea cu mâna întinsă.

„Ca într-un film turnat cu încetinitorul” gândi Dinny. Oricât de mult l-ar fi surprins cererea ei de a-l vedea, Muskham nu se trăda prin nimic.

— Aţi mai fost vreodată la curse de când v-am văzut la Blenheim, la derby?

— Nu.

— Aţi pariat pe câştigător, după câte mi-aduc aminte. Cel mai curat exemplu de noroc al novicelui din câte am cunoscut vreodată.

Zâmbetul îi scoase la iveală toate cutele feţei arămii şi Dinny văzu că erau extrem de multe.

— Luaţi loc. Iată ceaiul. Doriţi să-l preparaţi?

Dinny îi întinse ceaşca, şi-o luă pe a ei şi-i spuse:

— Iepele arabe au sosit, domnule Muskham?

— Le aştept pe la sfârşitul lunii viitoare.

— L-aţi angajat pe tânărul Tony Croom să le supravegheze.

— O! îl cunoaşteţi?

— Prin intermediul surorii mele.

— Drăguţ băiat.

— Aşa e, răspunse Dinny. În legătură cu el am venit.

— Oh!

Gândul „Mi-e foarte îndatorat” fulgeră prin mintea lui Dinny. Nu putea deci să-i refuze atâta lucru! Lăsându-se pe speteaza scaunului şi încrucişându-şi picioarele, îl privi în faţă.

— Voiam să vă spun, strict confidenţial, că Jerry Corven a intentat un proces de divorţ împotriva surorii mele, şi că Tony Croom este citat drept complice la adulter.

Jack Muskham făcu o mişcare cu mâna în care ţinea ceaşca.

— Tânărul este îndrăgostit de sora mea, şi au ieşit împreună, dar acuzaţiile sunt lipsite de temei.

— Înţeleg, răspunse Muskham.

— Procesul va fi pus în curând pe rol. L-am convins pe Tony Croom să-mi dea voie să vă expun eu cazul; ar fi fost extrem de penibil pentru el să vă vorbească singur.

Muskham o privea cu o faţă neclintită.

— Dar eu îl cunosc pe Jerry Corven. Nu mi-am dat seama că sora dumneavoastră l-a părăsit.

— Am ţinut să păstrăm lucrul acesta în secret.

— L-a părăsit din pricina tânărului Croom?

— Nu. S-au cunoscut prima dată pe vapor, în drum spre casă. Clare l-a părăsit pe Jerry din cu totul alte pricini. Ea şi Tony Croom au fost, desigur, lipsiţi de discreţie; au fost urmăriţi şi văzuţi împreună în ceea ce se numeşte, cred, „circumstanţe compromiţătoare”.

— Adică, mai exact?

— Într-o seară când se întorceau la o oră târzie cu maşina de la Oxford, li s-au defectat farurile şi au petrecut restul nopţii împreună în maşină.

Jack Muskham ridică uşor din umeri. Dinny se aplecă în faţă cu ochii în ochii lui.

— V-am spus că acuzaţiile sunt lipsite de temei; sunt cu totul false.

— Dar dragă domnişoară Cherrell, un bărbat n-o să admită niciodată…

— De asta am venit eu la dumneavoastră în locul lui Tony. Sora mea nu mă minte.

Muskham repeta mişcarea uşoara a umerilor.

— Nu prea văd… începu el.

Ce legătură au toate astea cu dumneavoastră? Iată: bănuiesc că nimeni n-o să-i creadă.

— Vreţi să spuneţi că dacă aş fi citit întâmplător în ziare de acest caz m-aş fi debarasat de tânărul Croom?

— Da, cred că aţi fi gândit că nu s-a comportat onest.

Dinny nu-şi putu reţine o undă de ironie din ton.

— Şi, mă rog, nu-i adevărat?

— Nu. E îndrăgostit nebuneşte de sora mea şi totuşi a dat dovadă de o mare stăpânire de sine. Când te îndrăgosteşti, te îndrăgosteşti fără voia ta, ştiţi.

Când rosti aceste vorbe, se stârniră în ea toate resentimentele trecutului şi coborî ochii ca să nu mai vadă faţa aceea impasibilă şi sfidarea buzelor strânse. Deodată, sub impulsul unei inspiraţii fericite, spuse:

— Cumnatul meu a cerut despăgubiri.

— O! făcu Jack Muskham. N-aş fi crezut aşa ceva.

— Două mii de lire, şi Tony Croom nu are un ban. El pretinde că nu se sinchiseşte, dar, desigur, dacă pierd partida, pentru el va însemna ruina.

După aceasta urmă o tăcere. Jack Muskham se duse din nou la fereastră. Se aşeză pe pervaz şi spuse:

— Mă rog, şi ce pot face eu?

— Să nu-l lipsiţi de slujbă, asta-i tot.

— Soţul era în Ceylon şi soţia aici. Nu e…

— Dinny se ridică în picioare, făcu doi paşi în direcţia lui şi rămase locului, foarte liniştită.

— Domnule Muskham, v-aţi gândit vreodată că-mi sunteţi dator. Vă aduceţi vreodată aminte că dumneavoastră sunteţi acela care l-a îndepărtat de mine pe bărbatul pe care-l iubeam? Ştiţi că şi-a găsit moartea acolo unde a plecat din pricina dumneavoastră?

— Din pricina mea?

— A dumneavoastră şi a tuturor principiilor pe care le reprezentaţi dumneavoastră; asta l-a făcut să renunţe la mine Vă cer acum, că indiferent de cursul pe care o să-l ia procesul să nu-l lipsiţi de slujbă pe Tony Croom.

Şi înainte ca Muskham să-i fi putut răspunde, Dinny ieşi.

Străbătu Green Park aproape în fugă. Lucrurile ieşiseră cu totul altfel de cum intenţionase ea. Poate că era o fatalitate! Dar sentimentele care o năpădiseră fuseseră prea intense; vechea revoltă împotriva zidului încremenit al „formalismului” şi împotriva acelor forţe impalpabile şi inexorabile ale tradiţiei, care-i ruinaseră viaţa ei amoroasă! Nu s-ar fi putut comporta altfel. La vederea acelei prelungi siluete de „dandy”, la auzul vocii sale, toate amintirile i se redeşteptaseră vijelios. Da, bine! Fusese o descărcare, o eliberare de vechea amărăciune zăgăzuită în spiritul ei.

A doua zi dimineaţa primi următorul bilet:

Ryder Street – duminică.

Dragă domnişoară Charwell, Vă puteţi bizui pe mine în chestiunea discutată.

Vă rog să primiţi expresia sincerei mele consideraţii, Al dumneavoastră, John Muskham.